Despre consecvență

Consecvența pare a fi în mod evident o calitate, ba chiar o dimensiune fundamentală a caracterului. Să fii consecvent în idei, în principii, în valorile pe care le prețuiești. Privim cel puțin dojenitor, dacă nu de-a dreptul cu dispreț, oamenii inconsecvenți - de pildă politicienii care migrează la un partid pe care înainte îl criticau vehement.

Inconsecvența rimează cu incon­sis­tența, cu ipo­crizia și cu frivolitatea. Nu e chiar o crimă, nu e prinsă în Codul Penal, nici în normele mora­lei, oricât de vag ar fi acestea definite - dar nici n-ai prea vrea să fii prieten cu cineva care azi ține cu Steaua și mâine cu Rapid, ca să spunem așa.

Pe de altă parte, însă, consecvența e normal oare să fie necondiționată? Să nu țină cont de nimic? Un partid sau o echipă de fotbal se poate schimba - fie în bine, fie în rău - și e foarte greu de negat că lumea însăși e în permanentă schimbare - și în bine, și în rău. Ceea ce ar explica de ce Nicolae Iorga ar fi spus că „numai boul e consecvent”.

Chestiunea poate fi abordată echilibrat dacă decidem de comun acord în ce e bine să fii consecvent și în ce îți poți permite, ba chiar e firesc, să-ți schimbi părerile.

Pe primul loc al consecvenței se află credința. Desigur, nu putem exclude revelațiile și știm cu toții cazuri de atei convertiți la credință sau de persoane care, la un moment dat, au considerat că înțeleg mai bine și-i reprezintă mai bine o altă religie decât cea în care se născuseră și crescuseră. Nu e căderea noastră să-i judecăm și probabil că orice judecată ar fi subiectivă (depinde dacă vin la noi sau pleacă de la noi...), dar, oricum, acestea sunt excepțiile, în vreme ce marea majoritate a fiilor unei credințe și-o păstrează de-a lungul întregii vieți.

Urmează, firesc, consecvența sentimentelor față de țara, poporul și limba în care te-ai născut, față de părinți, frați, surori, copii, față de prietenii fundamentali (alții, mai puțin im­por­tanți, pot veni și pleca din viața ta fără ca asta să însemne o mare dramă), față de locul în care te-ai născut și față de alți oameni și lucruri de referință. Sigur, există accidente de parcurs, există trădări și dezamăgiri, dar, încă o dată, ele trebuie să fie excepții, în vreme ce consecvența este, trebuie să fie, regula.

Vorbim apoi despre consecvența valorilor din toate domeniile. În patrimoniul axiologic al unui om este normal să intre mereu alte și alte cărți, piese muzicale, piese de teatru, opere de artă, filme etc. Mai ciudat ar fi să iasă... Ți-a plăcut zeci de ani „Frații Karamazov” și dintr-odată decizi că e un roman slăbuț! Așa ceva, din fericire, nu prea se întâmplă, și asta pentru că pe toate operele din lista ta personală, mai vechi ori mai noi, și aparținând unor curente artistice diferite, le-ai ales, le-ai îndrăgit și le prețuiești conform aceluiași set de criterii. Criterii care, da, permit să-ți meargă la inimă și Beethoven, și Beatles, și „Casablanca” și „2001: O odisee spațială”, și „David Copperfield” și „Galapagos”.

Avem voie să fim și inconsecvenți? Bineîn­țeles! În tot ceea ce ține de modă, fără a uita că alegerile vestimentare și de accesorii mai trebuie să depindă și de vârstă. Frizurile trăsnite sau hainele cu rupturi pot fi simpatice la un adolescent, dar mai puțin la un septuagenar...

De fapt, putem fi inconsecvenți în orice alegeri minore, de pildă în ce culori ne zugrăvim casa.

Dar e o problemă când nu suntem consecvenți în alegerile majore.