Escu şi Maiorescu

Dacă încercăm, pentru un timp, să ne confundăm în istoria noastră de acum 200 de ani, vom afla, în zona eforturilor pentru apariţia presei în ţările române, câteva personalităţi care au marcat începuturile, precum Th. Racoce (la Cernăuţi, 1820), Zaharia Carcalechi (la Buda, 1821), Ion Mihai K. Rosetti şi Atanasie L. Lascov (Lipsca, în anul 1827).

Anul 1829 se constituie într-un alt fel de început, prin apariţia, la Bucureşti, a „Curierului românesc“ (I. H. Rădulescu) şi la Iaşi a publicaţiei „Albina românească“ (datorată lui Gh. Asachi). La Braşov, G. Bariţiu tipăreşte, în valuri entuziaste, „Foaia literară“, „Foaie pentru minte inimă şi literatură“, „Gazeta de Transilvania“.

Mihail Kogălniceanu avea să însume, la anul 1840, toate ipotezele de lucru lansate de înaintaşi, oferind, prin revista „Dacia literară“, primul program coerent, articulat al presei noastre, într-o vreme dificilă, când cele trei ţări româneşti, dominate în fel şi chip de vecini, proiectau Unirea.

Anul 1862 se constituie într-un moment fast pentru noi. Tânărul Titu Maiorescu (avea doar 22 de ani), întors în ţară după finalizarea studiilor în străinătate, primeşte misiunea, din partea domnitorului Alexandru, de a reorganiza învăţământul din Moldova.

Prelecţiunile Junimii, inaugurate de Maiorescu în februarie 1863, vor fi începutul unui amplu proiect cultural, care va continua cu fondarea Societăţii culturale „Junimea“ (unii cercetători susţin ca început anul 1863, alţii 1864, prilej pentru junimistul Vasile Pogor, la banchetele anuale, să conchidă, ludic: „Originile «Junimii» se pierd în negura vremurilor!“).

Anul 1867 va fi punctul de reper al junimiştilor, prin apariţia revistei „Convorbiri Literare“, pe fondul unei societăţi româneşti consolidate în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Formaţi ca intelectuali în spiritul culturii germane, în principal, pe o tradiţie francofilă şi francofonă, Maiorescu, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, P. P. Carp şi Theodor Rosetti vor antrena alţi tineri în câmp, cultural şi administrativ, pentru a imprima o nouă direcţie în viaţa noastră spirituală, prin afirmarea valorilor culturale autohtone în context european.

Am rememorat, succint, câteva linii esenţiale, parcurgând, cu profit cultural volumul recent Lecturi din Convorbiri literare (1867-1885), datorat universitarului Pavel Florea. Discret şi tenace, autorul a mai publicat, pe lângă ediţii şi antologii, volume precum „Mănăstirea Frumoasa“ (micromonografie de artă), la editura „Meridiane“, în anul 1970, „Contribuţii de istorie literară“ (Iaşi, Junimea, 1981), „Cultură şi literatură“ (1986), „Din vremea Junimii“ (1993), „Despre Eminescu. Cu Eminescu“ (2002), „Trimitere la clasici“ (2004).

„Lecturile“ de acum, scrie autorul, dedicate prestigioasei reviste „Convorbiri literare“ (perioada lor ieşeană), sunt „o radiografie istorico-literară a acestei publicaţii în perioada ei de glorie (…). Substanţa cărţii se trage din însăşi substanţa revistei, dar ne-au fost călăuză sigură şi lucrările scrise până acum despre această publicaţie de o însemnătate epocală în cultura românească“. Cartea, menţionează autorul, a apărut iniţial cu titlul „Contribuţii de istorie literară“. La public au ajuns doar 20 de exemplare, cenzura oprind difuzarea. Acestea se întâmplau în anul 1981… Prezenta ediţie revine la titlul original, într-o formulă revăzută şi adăugită.

Sunt analizate detaliat, documentat, argumentat compartimentele revistei, de la contextul politic (ca fundal) la secţiunile de critică literară, estetică, literatură beletristică, filologie, istorie, filozofie, drept, învăţământ etc.

Astfel, întâiul Escu din istoria criticii literare şi culturale de la noi, spiritul rector Titu Maiorescu (din care au descins, între alţii, Eugen Lovinescu, Mihail Dragomirescu, Şerban Cioculescu, Nicolae Manolescu, Ion Negoiţescu, Mircea Iorgulescu sau Alex Ştefănescu etc.) luminează, în chip exemplar, un edificiu cultural căruia îi suntem datori cu fiecare monadă a noastră, noi, contemporanii valorilor perene.