În ce fel de Europă mai trăim?

Ultimul timp al Europei este marcat de dramatism. Ca atunci când casa ta este cuprinsă de foc și nu știi pe ce să pui mâna mai întâi și, grăbit, scoți afară colecțiile de timbre ori tablourile cele mai importante - dacă le ai, uitând de actele de identitate. Actualul foc al migrației a obligat Europa să scoată din sertarul ei funcționă­resc cel mai de preț act de care dispunea, Evanghelia lui Iisus Hristos. Nici o lege ori Constitu­ție de Stat nu a mișcat lucrurile cât apelul la creștinul din european. Doar acum s-a vădit cât a mai rămas și în noi rezistență creștină la scenarită și programe de spălare informală a creierului. Nu ne-am vădit, românii orto­docși, cu mult deasupra celor pe care i-am acuzat mereu că au pierdut Evanghelia ca punct de reper în intervenția socială. Nu ne-am trăit bucuria de a recu­noaște în celălalt, străinul, chipul slavei lui Dumnezeu, măcar de poartă rănile păcatelor, ci am trecut de la chip la închipuire într-un periculos joc al politizării fundamentului creștin al gândirii noastre. I-am socotit pe migranți produse. Produse ale manipulării, ale unui război periculos de tulbure, produse ale terorii și chiar teroriști. Ne-am baricadat în autoreferențialul lui Eu, Noi. Ca persoane și comunități, vii ori virtuale, pe facebookuri și bloguri informale, ne-am fost și ne suntem suficienți nouă, eliminând pe celălalt din orizontul cunoașterii și reacției creștine. Reactivul frică a colorat hârtia de turnesol a vieților noastre în culoarea acidului, corodându-ne ancorarea în Evanghelie și Hristos, Dumnezeul cel Viu.
Blestemul comunismului ne-a ajuns din nou. Căderea ideologiilor totalitare a lăsat loc unor spiritualități totalitare, ideologizate și partinice, erodate de sincretisme ieftine și tehnicizări terminologice cu iz sectarizant. Așa s-au afirmat o serie de curente ale cunoașterii care descriu și explică comportamentul uman prin automatisme și procese calculabile. Discursul creștinătății sub presiune s-a umplut de cifre, rapoarte, referiri la cercetări ale sociologilor ori geopoliticienilor. Arbitrând contingența, creștinis­mul nostru și-a pierdut fundamentul divin, aducându-ne în planul Gherghesenilor și Gadarei celor supărate pe izbăvirea din moarte a celor ținuți sub puterea celui rău. Ne pierdem turmele de porci și ni se pare că pierdem totul. Când, prin astfel de comportamente reducționiste, pierdem în fapt pe Dumnezeu.
Orizontul istoric al lumii în general și al Europei, în cea mai mare parte, este în ceață. La astfel de momente de „vreme grea” bătrânii din mănăstiri spuneau că e bine să aprinzi lumânarea de la Botez și cea care te-a însoțit în noaptea de Înviere la Împărtă­șanie. A ne întoarce în Liturghie, rugăciune și compătimire sunt pașii firești ai reasumării în Hristos a vremurilor de acum. Alunecați în liberalisme dictatoriale, în care dreptul nebunului asupra cetății este imprescriptibil, avem nevoie, fundamentală, de a ne regândi nevoința și gândirea. Biserica ne propune exercițiul școlii Mântuitorului pe străzile din Capernaum, Nazaret ori Ierusalim. Venit să plinească voia Tatălui (Ioan 4, 34), Mântuitorul ne obligă să ne interogăm, astăzi mai mult decât ieri, asupra acestei voințe dum­nezeiești ridicate din praful Orientului, care colmatează pragurile politice ale cancelariilor europene. Și care nu-și află prin sertare de legalism obscur sensurile adâncii motivații pentru bine, adevăr, ospeție, respect și compătimire. Cei care invită ora de religie în afara școlii trebuie să înțeleagă că fără fundamentul creștin, profund religios, al multora dintre politicienii europeni eram de mult în război și toată activitatea lor s-ar fi redus la o fugă continuă de cei care nu fac din dialog principalul mod de rezolvare a inconvenientelor. Corodarea conștiinței creștine a actualei generații de tineri, promovarea unei vieți fără familie și cu orientare în sexualitate îndoielnică sunt un atac periculos la siguranța conștiinței europene. Hărțuirea permanentă a valorilor creștine ale vieții ne arată ce viitor ne va fi oferit de anemicul proiect european orientat spre dezorientare. Umanismul de pripas, conjunctural și legalist, autoreferențial și iluzionat de oneros, a demisionat. Vedem fișele de post ale suporterilor lui zburând în vântul fierbinte al migrației.
Suntem dinaintea unei expe­riențe a umanității europene fără precedent în istorie. În Iisus Hristos, Europa își redescoperă limitele. Va fi greu, fără îndoială, ca orice act de naștere, căci e limpede că avem nevoie de o naștere din nou a unui continent pentru a revitaliza porțiunile necrozate de indiferență ori oportunism păcătos. În Hristos avem o singură lege: „Așa cum vreți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel. Și dacă îi iubiți pe cei care vă iubesc, ce mulțumire aveți? Și păcătoșii îi iubesc pe cei care îi iubesc pe ei. (…) Voi însă iubi­ți-vă dușmanii, faceți bine… Fiți milostivi precum și Tatăl vostru este milostiv”. (Luca 6, 31-33; 35-36). Europa azi reprezintă exercițiul de a mai rămâne creș­tini.