Insomnie și priveghere

Într-un fragment frumos din celebrul său roman Memoriile lui Hadrian, scriitoarea Marguerite Yourcenar atribuia personajului principal, faimosul împărat roman omonim, următoarea frază: „Ce este insomnia altceva decât maniaca încăpățânare a inteligenței de a scorni gânduri, șiruri de rațio­na­mente, de definiții care-i sunt tipice, refuzul ei de a se închina divinei stu­pidități a ochilor închiși sau înțelep­tei nebunii a viselor? Am avut de câteva luni încoace prea multe ocazii să constat că omul care nu doarme nu poate, mai mult sau mai puțin con­știent, să mai aibă încredere în oceanul de lucruri care ne înconjoară” (Memoriile lui Hadrian, trad. de Mihai Gramatopol, București, Ed. Cartea Românească, 1983, p. 16).

Între excesul de somn cauzat de stările preponderent depresive sau ca urmare a unei situații de oboseală cro­nică și insomniile provocate de griji și gânduri tot mai pline de încărcătură emoțională, omul modern se raportează tot mai puțin corect la ceea ce înseamnă necesarul somnului, pe de o parte, și virtutea privegherii, pe de altă parte. Insomniile distrug regularitatea somnului cu care ne rupem de realitatea zilnică, adică ne lipsesc de acel medicament binefăcător și reîntregitor mental și fizic care ne redă, la încheierea sa, puterea de a o lua de la capăt într-o nouă zi. Excesul de somn ne răpește însă acuitatea mentală - așa cum afirma un părinte, cine doarme peste măsură își „îngroa­șă” mintea. Așadar, fericit este cel care poate priveghea spre folosul sufletului său și care poate dormi spre odihnirea trupului său ostenit.

Ceea ce separă asemenea unui fir roșu cele două stări excesive - insomniile și somnul peste măsură - și care conduce la o bună rânduială în viața noastră cotidiană este, așadar, privegherea. Pentru mulți, privegherea reprezintă doar o slujbă liturgică sau o rânduială monastică pusă în practică de fiecare viețuitor al unei mănăstiri în chilia sa, cu ocazia unei sărbători importante sau ca parte a canonului său de rugăciune. Însă privegherea, așa cum vedem din cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, este mai mult de atât. Când le spune ucenicilor Săi: „Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios” (Matei 26, 41), El rostește aceste cuvinte fiind în grădina Ghetsimani, aproape de clipa în care se vor năpusti asupra Lui toate hoardele nepricepute venite să-L judece și să-L condamne la moarte. Le cere ucenicilor să privegheze împreună cu El, dar aceștia, nefiind obișnuiți, adorm „de întristare” (Luca 22, 45). Cu altă ocazie, mai înainte, după ce le spusese Pilda celor zece fecioare, îi rugase, spunându-le: „Privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” (Matei 25, 13). Așadar, a priveghea înseamnă a-L aștepta pe Hristos. Și Îl așteptăm doar noaptea? Cu siguranță că Îl așteptăm și în timpul zilei, Îl așteptăm oricând va dori să vină și să ne scoată din tumultul vieții care ne înconjoară.

Dar, uneori, privegherea, această așteptare trează și vie a lui Hristos, se transformă într-o simplă insomnie noaptea, iar ziua, într-o teroare a muncii. Gândurile și grijile ne copleșesc nopțile, activitățile nu ne lasă să respirăm în timpul zilelor. Din oameni ai privegherii, devenim robi ai unei gândiri insomniace, halucinante, care ne fură trezvia și o înlocuiește cu surogatul nefericit al unei vieți tot mai înrobite sugestiilor demonice. Este momentul să ne oprim puțin din eforturile conjugate ale vieții noastre și să medităm asupra priorităților noastre: rugăciunea și privegherea. Nu cumva am început să părăsim canonul nostru de rugăciune? Nu cumva am ajuns într-o stare în care privegherea noastră a decăzut într-o contemplație disperată a grijilor și nimicurilor cu care ne tot înconjurăm existența până când acestea ajung să ne domine în totalitate, ba chiar să ne conducă la decizii și comportamente haotice?

„Dacă insomniile unui muzician îl fac să creeze opere frumoase, înseamnă că sunt niște insomnii frumoase”, spunea A. de Saint-Exupery (Curierul de Sud. Zbor de noapte. Pământ al oamenilor. Pilot de război, trad. de Ileana Cantuniari, București, Ed. RAO, 2005, p. 114). Dacă privegherea mea ar fi frumoasă, dacă așteptarea mea sufletească ar fi cu adevărat vie, atunci aș reuși, fără discuție, să mă întâlnesc cu Mântuitorul Iisus Hristos. Nici somnul leneș și lung, nici insomniile bolnave nu m-ar mai afecta, pentru că aș lăsa deoparte cugetul trupesc și gândurile, grijile și veșnicele frământări. M-aș gândi la Dumnezeu și, la momentul cuvenit, aș adormi în pace, cu rugăciunea pe buze.

Și s-ar împlini și cu mine cuvântul Scripturii: „De dormit dormeam, dar inima-mi veghea. Auzi glasul celui drag!” (Cântarea Cântărilor 5, 2).