Întrebări fără rost

Acum trebuie să îţi concentrezi nelămuririle într-o singură întrebare, bine echilibrată, cu un sens precis şi exprimată cu o dicţie impecabilă

La ghişeul unui oficiu poştal, un tânăr achită contravaloarea timbrelor pentru o scrisoare recomandată. Neavând ce face, într-un acces de amabilitate, tânărul o întreabă zâmbind pe funcţionară: „Oare ajunge sigur la destinaţie?“. Răspunsul vine brusc iritat: „Daâ de unde să ştiu eu dacă ajunge? Asta-i chiar o întrebare fără rost!“. Fericitului beneficiar al serviciilor poştale române îi îngheaţă zâmbetul pe buze şi face stânga-mprejur, ieşind năuc din incinta plină de miasme grele a oficiului. Nu, n-ar trebui să fie descumpănit. La urma urmei, funcţionara i-a dat o lecţie de viaţă. L-a învăţat două lucruri: pe de o parte, totul este relativ în sistemul poştal, iar pe de altă parte, fiecare întrebare trebuie să-şi aibă rostul ei, altfel logica celor puşi să fie la dispoziţia publicului se blochează. De pildă, într-un magazin de electronice nu poţi intra afişând candoarea unui ignorant care nu ştie ce-i ăla cablu USB. Nu mai e ca pe vremuri, când pe rafturi găseai numai aparate de radio Gloria. Simplitatea acelor timpuri s-a dus. La fel şi naivitatea întrebărilor fără rost. Acum trebuie să îţi concentrezi nelămuririle într-o singură întrebare, bine echilibrată, cu un sens precis şi exprimată cu o dicţie impecabilă. Altfel, rişti să iriţi sensibilul sistem nervos al funcţionarilor care nu mai vor să piardă timpul cu chestionări lipsite de substanţă. De exemplu, când va veni ceasul nefericit al unor achitări de taxe şi impozite la finanţe, nu te pripi. Doar ştii că acolo e un teren dificil. Mai întâi, acasă, fă-ţi un scurt rezumat a ceea ce vrei să afli de la cel plasat dincolo de geamul ghişeului. Din cele 3-4 întrebări pe care te gândeşti să le formulezi, elimină expresiile fără rost, gen: „Bună ziua!“, „Ce zi frumoasă!“ sau „Vă mulţumesc“. Acestea îngreună munca funcţionarului, afectându-i concentrarea. În plus, prea multă familiaritate din partea contribuabilului riscă să nască suspiciuni privind continuarea amabilităţilor prin plasarea unei şpăgi. Aşadar, tonul tău trebuie să fie rece, calculat, impersonal, eficient. Dacă te ştii emotiv şi cu accese de panică în faţa ghişeelor, nu bea rece cu o noapte înainte, pentru că un glas răguşit asortat cu un nas înfundat îţi vor afecta dizgraţios fluxul verbal, luându-i din fluiditatea şi claritatea de care are nevoie urechea sensibilă a omului din sistem. Alege o îmbrăcăminte care să-ţi asigure un confort termic optim, în aşa fel încât să eviţi pe cât posibil declanşarea unei năduşeli devastatoare la vederea cifrelor de pe chitanţe. Şi-aşa acolo vor fi mulţi inşi ce vor transpira din belşug când vor deschide portofelele. De ce să mai contribui şi tu la sporirea efectului de seră din clădirea finanţelor? Apoi, e bine să ştii exact traseul către casierie. Altfel, orbecăiala îţi ia din energie.

Iar acum, te apropii de ghişeu. Mai ai doar un om în faţă. E un cronofag, se vede. Pune întrebări fără rost, enervându-l pe funcţionar. Zâmbeşti în sinea ta, pentru că te-ai antrenat meticulos pentru marea confruntare. Faci câteva exerciţii scurte de încălzire, fandări, genuflexiuni, îţi dregi glasul. Cel din faţa ta a şters-o, bombănind. Îi iei locul, sigur pe tine. Îţi aşezi nodul de la cravată, ridici fruntea şi… „Am închis, pauză de masă! Reveniţi peste o oră!“ Nu-ţi vine să crezi. „Peste o oră?“ „Da. Nu mai puneţi întrebări fără rost!“ Geamul ghişeului cade ca o ghilotină. Şi, atunci, înţelegi. Rostul sistemului este de a nu avea nici un rost.