La Freiburg, între români și străini

„Comoara cea bună care ți s-a încredințat păzește-o cu ajutorul Sfântului Duh” (II Tim 1,14). Mai demult, acest cuvânt al Sfântului Pavel mă trimitea la diferite înțelesuri, dar acum mi  s-a  întipărit în minte și în inimă, cu noi perspective și unghiuri, ascultându-l în citirea textului apostolului din cadrul Sfintei Liturghii, într-un loc  nou pentru mine, biserica românească din Freiburg, Germania.

Ce prilej mai bun pentru a înțelege cu adevărat și a medita la aceste cuvinte și a le pune în inima mea decât în acest context în care mă aflu acum?

De jumătate de an mă aflu pe meleaguri străine în calitate de bursier Erasmus la Clinica Universitară din Freiburg. În anul în care Biserica Ortodoxă Română sărbătorește pastorația românilor din afara granițelor țării, întâmplarea face ca și eu să fiu temporar în diaspora română din vestul ­Europei, experiind în mod deplin starea creștinului departe de țara-mamă, dar conectat de oriunde la valorile noastre tradiționale și creștine.

Deși știam că nu voi fi pentru mult timp plecat de acasă, înainte de a aplica pentru acest program, recunosc că inima mea a fost cuprinsă de îndoială: țară străină, limba despre care știam că nu este deloc ușoară, obiceiuri diferite și, nu în ultimul rând, lipsa bisericii de acasă. Însă, prin pronia lui Dumnezeu, toate acestea s-au dovedit a fi doar niște temeri trecătoare. Încă din ziua sosirii mele aici (sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului), Maica Domnului m-a luat sub ocrotirea ei pentru că prima mea zi aici am petrecut-o realmente în biserica comunității românești, de care bineînțeles nu m-am mai despărțit. Dorul de țară, de familia mea dragă și prieteni a fost atenuat de mama noastră, a tuturor, Biserica, prin parohia românească „Sf. Arhid. Ștefan și Sf. M.Mc. Mina” din Freiburg și prin oamenii minu­nați pe care i-am întâlnit.

Scopul meu ca student Erasmus în Germania a fost și este să învăț cât mai mult, să-mi îmbu­nătățesc germana, să descopăr o cultură relativ străină mie, să văd sistemul medical nemțesc mult lăudat cu tehnologia și metodele lui de lucru și, dacă voi reuși, să aduc și eu o mică contribuție sistemului sanitar din țara noastră. E adevărat, de multe ori, văzând cum stau lucrurile aici, am avut impresia că sunt în altă lume: totul este la locul lui, fiecare cetățean încearcă să-și facă treaba cât mai bine, întreaga societate parcă tinde spre o perfecțiune socială; ce mi-a plăcut, de asemenea, foarte mult a fost faptul că spitalele, foarte bine puse la punct, au pe lângă ultima tehnologie medicală de pe piață un număr foarte mare de doctori și asistente raportat la numărul de pacienți, ceea ce oferă o mai bună îngrijire și o evoluție mai favorabilă a pacientului. Recunosc că încă am mult de învățat de la nemți, inclusiv din felul lor de a fi: răbdători, politicoși, îngăduitori și mereu calculați în vorbe.

Pe de altă parte însă, privind societatea de aici și din prisma spirituală, cu părere de rău observ într-adevăr o „Europă post­creș­tină”, în care materialismul și individualismul tind să înlocuiască valorile ce defineau odată scopul prim; se observă secularizarea viziunii umane, de la transcendență la imanență, la o viață pur biologică în care metaprivirea nu mai are orizont. Cei mai mulți oameni nu mai par să aibă întrebări existențiale sau căutări religioase, iar moralitatea liberală și permisivă de azi încurajează foarte mult doar la trăirea momentului, fără perspectiva rațională a veșniciei; se cultivă un motto foarte periculos, Trăiește clipa (carpe diem), în loc de Fructifică clipa. Din acest motiv, faptul că există o comunitate ortodoxă românească, cu preot care slujește Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în fiecare duminică și sărbătoare, este o mare binecuvântare și mângâiere pentru toți românii din această zonă a Germaniei, care suntem iubitori de Hristos - Cel care are o iubire nețărmurită pentru oameni. Aici, în biserică, simțim cu adevărat că suntem vii, că dobândim un sens al vieții și că primim de la Hristos putere de a face față tuturor provocărilor și încercărilor lumii în care trăim. M-am bucurat enorm că am găsit în comunitatea noastră parohială mulți studenți români de mare calitate, cu care m-am împrietenit și pentru care dau slavă lui Dumnezeu. Unii dintre ei chiar au fost hirotoniți sau urmează să fie hirotoniți pentru parohiile din spațiul vorbitor de limba germană, ceea ce este o bucurie și o încurajare pentru toți.

Consider că migrația multor creștini din estul Europei, printre care și români, reprezintă pentru poporul german un câștig, atât social, cât și spiritual. Bisericile noastre devin în fiecare duminică și zi de sărbătoare vetre duhov­nicești, în care se înalță rugăciuni pentru „poporul român, poporul german și pentru toate popoarele creștine”. Atât preotul, cât și întreaga comunitate devin misionari prin mărturisirea lui Hristos în toate circumstanțele vieții.