La Sihăstria, după 40 de ani

La 13 noiembrie 2012 s-au împlinit 40 de ani de când stăreţeşte la Mănăstirea Sihăstria părintele Victorin Oanele.

El nu are nevoie de cuvinte laudative. Nu-i sunt de folos! Dar nici nu putem trece sub tăcere mulţimea realizărilor şi a trudei depuse în această lungă şi dificilă perioadă de timp.

Trebuie să amintim că jumătate din aceşti 40 de ani s-au consumat în timpul regimului comunist, iar altă jumătate în vremuri tulburi, ce-i drept într-o atmosferă de mai multă libertate şi deschidere faţă de Biserică.

M-am considerat întotdeauna legat sufleteşte de Mănăstirea Sihăstria, unde mi-am petrecut vacanţele în tinereţe şi apoi multe ceasuri şi zile de linişte. Participând la slujbe şi evenimente deosebite, ca şi la activităţile specifice exarhatului, în vremea ostenelilor mele din capitala Moldovei, am observat, în decursul anilor, aspecte care m-au impresionat în mod deplin. A trebuit să constat, fără vorbe mari, că cei de acolo mă considerau de-al lor, iar eu am devenit un iubitor al locurilor şi al oamenilor, de la care am învăţat permanent şi încă mai sunt multe de învăţat...

Fratele Vasile Oanele, născut în ţara Vrâncioaiei la 1 februarie 1931, a crescut într-unul din cele mai frumoase plaiuri româneşti. Cu ani în urmă am poposit în satul lui natal, împreună cu arhimandriţii Clement Haralam şi Vitalie Danciu, cunoscând-o pe mătuşa Safta, mama stareţului, care se apropia de vârsta centenară. Din locul acela cu frumuseţi paradisiace, fratele Vasile a plecat în Munţii Neamţului, urmând peste veacuri itinerarul Cuvioasei Teodora de la Sihla. După scurte popasuri la schiturile Tarniţa şi Tarcău, fratele Vasile Oanele a bătut la poarta Sihăstriei în ziua de 3 mai 1952. Printre monahii începutului de care-şi aminteşte se numără Nechifor Dorobanţu şi Daniil Sandu Tudor, cel din urmă fiindu-i naş de călugărie la 18 octombrie 1953, când stareţ al Sihăstriei era protosinghelul Ioil Gheorghiu, un monah bun, rugător şi milostiv.

În timpul vizitei în Mitropolia Moldovei şi Sucevei a patriarhului Chiril al Bulgariei, monahul Victorin a fost hirotonit de acesta ierodiacon la Mănăstirea Neamţ, în ziua de 18 octombrie 1954. A trecut prin numeroase ascultări monahale: arhondar, magazioner, bucătar, ghid, secretar, profesor la Şcoala monahală, remarcându-se însă vreme îndelungată ca un atent şi competent econom al mănăstirii. Priceput, harnic, aspru şi uneori neînduplecat, era prezent de dimineaţă până seara, chiar şi noaptea dacă era nevoie, trudind cu ceilalţi vieţuitori pentru treburile Martei, adică cele administrative, hulite adeseori în anumite medii, dar atât de trebuincioase mersului firesc al vieţii. A cunoscut perioada grea a Decretului comunist 410/1959, când Sihăstria a rămas aproape pustie. După decret, acolo s-a înfiinţat un azil care a adăpostit aproape 130 de călugări bătrâni, îngrijiţi cu atenţie şi spirit altruist de o mână de părinţi, obligaţi de regimul comunist să renunţe o vreme chiar la uniformele monahale, dar mai departe păstrători întru toate ai duhului filocalic.

La 13 noiembrie 1972, părintele Victorin Oanele (hirotonit ieromonah la 29 august 1971 la hramul Mănăstirii Secu de către episcopul-vicar de la Iaşi, Irineu Crăciunaş Suceveanul) a fost numit de către mitropolitul Iustin Moisescu al Moldovei şi Sucevei stareţ al Mănăstirii Sihăstria, succedându-l pe protosinghelul Longhin Pop.

Era chinovia făgăduinţelor şi ostenelilor tinereţilor sale, marea şi adevărata iubire a vieţii lui.

Sihăstria a avut stareţi sfinţi, evlavioşi, celebri. Nimeni însă nu a atins o asemenea perioadă (40 de ani) şi nu a realizat din punct de vedere administrativ atât de mult precum arhimandritul Victorin Oanele.

Dumnezeu a rânduit ca exarhul acelor vremi de la Iaşi, arhimandritul Adrian Hriţcu, să facă instalarea noului stareţ tocmai în ziua pomenirii slăvitului ierarh Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului. Porunca venea direct de la mitropolitul Iustin Moisescu, care n-a fost de acord cu amânarea instalării: "Du-te la Sihăstria şi-l instalează pe băiatul acela chiar mâine…" Exarhul a împlinit pentru ieromonahul Victorin fără întârziere decizia mitropolitană.

Vremurile erau vitrege. Biserica n-avea libertate, mănăstirile erau atent urmărite şi diferite persoane se arătau adeseori pe la colţuri. Anii semănau, cumva, cu vremea persecuţiilor. Diferenţa consta în afişarea libertăţii care, în realitate, era grav îngrădită.

Noul stareţ al Sihăstriei nu s-a încurcat în mrejile vremurilor. A ţinut capul sus, avea uşa deschisă tuturor; celor mari şi celor mici, deopotrivă. Nu a dat somn ochilor săi şi nici genelor dormitare. A fost în anii încercărilor un străjer vigilent, un luptător, stăpân peste casa lui care se numea Sihăstria. Celor mari care erau potrivnici şi neînduplecaţi, părintele Victorin le schimba inima cu bunătatea amfitrionului mărinimos, care lăsa cepul butoiului să curgă în voie şi scotea întotdeauna pe masă plăcinte calde, pe care mulţi dintre oaspeţii lui nu le meritau de fapt. Se făcea tuturor toate, căutând să-i câştige măcar pe unii. În momentele când frunţile se descreţeau şi inimile se deschideau, stareţul punea înainte câte o cerere adresată mai-marilor zilei. Rareori prindea câte o aprobare pentru mănăstirea inimii sale. Atunci muncea cu zel, temându-se ca nu cumva aprobarea să fie preschimbată în interdicţie.

În timpul celei mai îndelungate şi prospere stăreţii din istoria de aproape patru veacuri a Sihăstriei, mai îndelungată cu aproape zece ani decât a protosinghelului Ioanichie Moroi, care deţinea până acum recordul longevităţii, arhimandritul Victorin Oanele are privilegiul de a fi avut în obştea sa monahi cuvioşi şi chiar sfinţi, de talia ieroschimonahului Paisie Olaru, a arhimandriţilor Cleopa Ilie, Partenie Buşcu, Damaschin Barbacaru, Ioanichie Bălan, a protosinghelilor Casian (schimonahul Onufrie) Frunză, Ioil Gheorghiu, Veniamin Barbacaru, Clement Hotnog, Varsanufie Lipan, Calinic Lupu, Ambrozie Dogaru, dar şi alţii mai tineri sau mai vârstnici, modele de autentică trăire monahală.

O binecuvântare rară sau poate unică. Lupta duhovnicească era dusă de ei. Pe cealaltă parte, mâna de fier a stareţului şi osârdia lui pentru ordine, ascultări şi înflorirea mănăstirii rămân, de asemenea, fără egal.

Împletind ca într-o aleasă cunună îndatoririle şi purtând cu bucurie crucea unor grele ascultări, aceşti părinţi au făcut din Sihăstria, în timpul stăreţiei arhimandritului Victorin Oanele, una dintre cele mai cunoscute mănăstiri româneşti şi mult apreciată în mediile ortodoxe şi creştine din întreaga lume. (Va urma)