Ne vom însănătoși de singurătate?

Societatea actuală lucrează din ce în ce mai mult pentru impunerea unei stări de autosuficiență și de indiferență în raport cu ceilalți, punând firea umană într-o continuă competiție cu ei, impunând totodată dorința de a fi mai bun ca celălalt, ca pe o stare de fapt, discreditându-i și dispre­țu­in­du-i peren pe cei apropiați. În acest decor contemporan al invidiei și dușmăniei care devin, paradoxal, valori imuabile ale lumii în care trăim, nu este de mirare că ne sim­țim singuri, înconjurați de milioane de persoane, având acces la cele mai rapide forme de socializare și dispu­nând de cele mai prompte mijloace de transport care, în mod normal, ar avea capacitatea de a augmenta apropierea și legătura dintre oameni.

Așa cum putem observa în mod recurent, comunitatea de astăzi se află într-o continuă transformare spre dezvoltarea unor noi coordonate existențiale actualizate modului post­modern de a fi. În acest context, ultra-consumerist și mega-digitalizat, tehnologia și globalizarea ne aduc mai aproape ca niciodată, în realitate suntem din ce în ce mai singuri, go­liți de sens și empatie, însingurați și nefericiți. Este această stare un fenomen contemporan, o „modă” benefică a vremurilor moderne, sau o veritabilă maladie ce afectează sănătatea fizică și mentală a omului contemporan?

Forma în care lumea de astăzi aprobă sentimentul de singurătate, îl dezvoltă și mai ales îl transferă într-un mod onorabil de viețuire ne îndreptățește să credem că această stare devine o tendință la modă spre care se îndreaptă tot mai multe persoane, regăsind în ea o sumă imensă de beneficii. Singurătatea devine o valență a omului postmodern, care, în mod fantezist, susține o preferință pentru atitudinea antisocială din cauza transformărilor cognitive și psiho-relaționale, care evidențiază dorința unei selectivități emoționale și sociale. Predispoziția oamenilor moderni către însingurare este ușor de identificat în contextul în care o radiografie a lumii de astăzi descrie faptul că, inexplicabil, singurătatea devine mai apăsătoare în aglome­rațiile urbane. Efemeritatea cu care omul de astăzi tratează relația cu aproapele devine o imagine reprezentativă a singurătății în mulțime.

În ultimii ani, singurătatea a devenit un subiect tot mai prezent în mass-media și pe rețelele de socializare. Felul în care aceasta este prezentată se rezumă la constatare, analiză externă și noi modalități de manifestare, nicidecum la soluții sau metode prin care poate fi diminuată. Numeroase cărți, studii și articole care au drept subiect bunăstarea omului abordează tema solitudinii în acord cu importanța petrecerii timpului cu sine, despre autocunoaștere și dezvoltare personală. Într-un sens, singurătatea este uneori normalizată, fiind văzută ca o oportunitate de introspecție și evoluție personală, un răstimp al regăsirii ego-ului și al cunoașterii proprii. În era digitală, unde autenticitatea și independența sunt adesea promovate, alegerea de a petrece timp singur poate fi percepută ca o formă de apropiere și de predare față de normele societății.

În mediul online și în cadrul proiectelor de divertisment actual identificăm frecvent referiri despre cât de plăcut, frumos și recomandat este să călătorești singur, să lucrezi de la distanță în locuri exotice, să te refugiezi într-o cabană izolată sau să iei parte la experiențe pe insule izolate. Această valorificare și chiar glorificare a singurătății este asociată cu imaginea „solitarului modern” - o persoană puternică, independentă, care își controlează viața și nu depinde de alții pentru fericirea sa. În acest context pozitiv, solitudinea devine o tendință la modă agreată în mod obsesiv în cadrul contemporan.

Datorită schimbărilor majore pe care perspectiva contemporană le impune în ceea ce privește relațiile interpersonale, accesul omului la informații și rapiditatea cu care acesta le propagă prin intermediul mass- mediei și online-ului indică o maladie a limbajului și a interac­țiunii sociale materializate prin forme trunchiate ale acestuia, o reti­cență față de dialog - preferința pentru fraze ludice și exprimarea stărilor prin emoticoane.

Predilecția omului de astăzi, îndreptată spre virtual și spre mobilitate, alterează virtutea comunională. Imaginea unor persoane mult prea ocupate pentru a observa nevoile și dorințele celor apropiați este tot mai deasă, la fel ca și cea a certu­ri­lor inițiate la telefon, în mijloacele de transport sau în locurile publice, fără o prea mare reținere. Astfel, re­marcăm cum spațiul comunicării și al informării rapide ia locul comu­niu­nii și cooperării dintre oameni. De exemplu, nevoile părinților în ceea ce privește relația cu copiii sunt descoperite prin intermediul internetului și al principiilor de parenting pe care acesta le promovează, iar co­piii se autoizolează în cadrul virtu­al observând în el un părinte, un pri­eten și un educator care le alimen­tează făurirea unei lumi ideale.

Înclinația comunională este sădită în om încă de la crearea sa după chipul lui Dumnezeu. Manifestarea comuniunii poate depăși sfera bipolară a relațiilor interpersonale spre făurirea unei legături temeinice între oameni, devenind o oază genetică a sentimentului iubirii, jertfei și ajutorului pentru aproapele, inițiind astfel ființa umană în procesul mântuirii. Sunt rare momentele în care omul, înclinat spre autentic și echilibru, este regăsit singur cu o nevoie acerbă de solidaritate, ci, dimpotrivă, instituția comunității este cadrul în care el se regăsește, în care fericirea devine un bun comun, iar tristețea este trăită de toți membrii comuni­tă­ții în mod egal.

De aceea, dincolo de tendințele moderne, singurătatea reprezintă o problemă reală, cu efecte severe asupra sănătății mentale și fizice. În ciuda conexiunilor virtuale oferite de tehnologie, mulți oameni se confruntă cu un sentiment profund de deconectare. Acest fenomen se resimte cu atât mai mult în orașele mari, unde interacțiunile sunt adesea superficiale sau chiar artificiale, iar aglomerația urbană contrastează cu izolarea personală. Chiar dacă oamenii viețuiesc în mulțime, ei simt faptul că nimeni nu îi cunoaște cu adevărat sau că nu au pe cineva cu care să împărtășească gândurile cele mai profunde și personale.