O pagină nouă dintr-un jurnal ierusalimitean

Călătorind și anul acesta la Ierusalim în săp­tămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, am avut privilegiul să mă întâlnesc din nou cu istoria și sfințenia Cetății Ierusalimului și a unei părți din Țara Sfântă.

De aceea înscriu în acest jurnal ierusalimitean câteva noi amintiri.

În primul rând m-am bucurat să văd strădaniile din ultima perioadă împlinite de către reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, și de cei dimpreună cu el nevoitori la Ierusalim. M-au bucurat numeroasele lucrări care s-au desfășurat în cadrul căminului Reprezen­tan­ței, inclusiv la acoperișul ultimului nivel, dar și la construirea unui frumos gard împrejmuitor, un alt fel de zid menit să protejeze într-o oarecare măsură spa­țiul românesc din cartierul celor 100 de porţi.

Realizările Așezămintelor Ro­mânești din Țara Sfântă sunt făcute cu foarte multă jertfă, fără să uităm faptul că, lunar, Repre­zentanța Patriarhiei Române din Ierusalim are multe cheltuieli uzuale, pentru care trebuie o bună chivernisire.

În zilele pelerinajului nostru, tocmai erau scoase primele mine antipersoană aflate în spațiul vechiului schit închinat Sfântului Ioan Botezătorul din preajma locului istoric al Botezului Domnului, începând cu biserica pe care Patriarhul Justinian a reu­șit să o picteze cu puțin timp îna­inte de a fi închisă și pe care a slujit-o Sfântul Ioan Iacob, fost egumen acolo în perioada 1947-1952.

În timp ce mă aflam la Ierusalim, au venit și primele imagini de la Schitul românesc îSfântul Ioan Botezătorul” de la Iordan, unde continua deminarea zonei, chiar în zilele respective au deminat spațiul de lângă biserică, dar și din interiorul ei, astfel încât am avut posibilitatea să vedem imagini din biserica a cărei piatră de temelie s-a așezat în anul 1935, aflată în grija specială a Patriarhului Justinian Marina, care a comandat o catapeteasmă nouă și a trimis din țară pictori pentru a contura frumosul veș­mânt pictural.

Am constatat că, deși biserica a fost bombardată în urma Războiului de șase zile din 1967 și a rămas deschisă intemperiilor, ploilor, dar și căldurii dogoritoare, catapeteasma este încă în bună stare, cel mai probabil va fi restaurată. De asemenea, se mai păstrează în unele locuri ale bisericii fragmente din pictură. Cu toate acestea, cred că în viitorul apropiat pictura bisericii schitului va trebui refăcută.

La Mica Galilee, pe Muntele Eleonului, un loc în care galileenii se adunau în vremea Mântuitorului, dar și după aceea, întrucât nu aveau acces în Cetatea Ierusalimului, într-o mică comunitate slujește părintele arhimandrit Antimos, care se află la Ierusalim de aproximativ șapte­zeci de ani. Aproape nonagenar, venerabilul slujitor al Frăției Sfântului Mormânt a slujit pe rând la multe biserici și mănăstiri ale Patriarhiei Ierusalimului, între acestea aflându-se mănăstirea de la Dudul lui Zaheu, mănăstirea de pe Muntele Qarantaniei, locul unde a fost ispitit Mântuitorul Hristos, dar și pe Muntele Tabor și în Sfânta Cetate a Ierusalimului. De mai mul­tă vreme, slujește la Mica Galilee, unde a fost numit de către Patriarhul de fericită pomenire Diodor, care este și îngropat acolo, alături de ceilalți doi predecesori ai săi, Patriarhii Benedict și Timotei ai Ierusalimului.

Am reținut de la părintele arhimandrit Antimos faptul că în urmă cu 40-50 de ani în Ierihon se aflau vreo zece călugărițe române, venite din România în anii â30 ai secolului trecut. Acestea au primit de la Protectoratul britanic până la 1000 mp fiecare, cu posibilitatea de a-şi construi o casă pentru a locui în spațiul respectiv. Aceste călugărițe au transformat proprietățile pe care le-au primit de la Guvernul britanic în mici schituri, unde aveau rânduială mănăstirească, aşa cum fuseseră obişnuite în ţară.

Părintele Cleopa evoca în urma călătoriei sale la Ierihon primirea pe care a avut-o la o parte din maicile române de la Ierihon și povestea despre multitudinea fructelor, a copacilor și a legumelor din grădinile acestora, afirmând astfel că a avut posibilitatea să vadă adevăratul pământ al făgădu­inței. Vrednicul arhimandrit vorbea de fructele mari, rumene și arătoase cu care au fost primiți pelerinii români, aceștia păstrând amintirea unei astfel de călătorii în cel mai vechi oraș din lume, cetate a palmierilor și miresmelor pustiului.

Părintele arhimandrit Antimos zicea despre maicile române, unora dintre ele chiar le-a pomenit numele: maica Galinea, maica Porfiria și altele, că erau sfinte, fiind preocupate de misiunea lor și de vocația monahală, încât ajutau toate bisericile gre­cești din apropiere, cum era și Mănăstirea Qarantania, dar și mănăstirea de la Dudul lui Zaheu, unde făceau curățenie, pregăteau prescuri, cântau la strană, fără să fie remunerate. Lucrau din greu pentru a-și câștiga pâinea cea de toate zilele, îngrijeau grădinile pe care le aveau și, de asemenea, erau pricepute la lucrările din gospodărie, fiind modele pentru cei din zonă.

Unele dintre ele au fost împreună nevoitoare cu Sfântul Ioan Iacob când acesta a fost egumen la Schitul îSfântul Ioan Botezătorul” de la Iordan și după aceea l-au ajutat în vremea când a viețuit sihastru pe Valea Hozevei, în perioada 1952-1960, la Schitul „Sfânta Ana” sau peștera cu același nume din apropierea Mănăstirii Sfântului Gheorghe Hozevitul. Mărturia părintelui Antimos este foarte importantă, având în vedere vârsta lui înaintată, fiind unul dintre părinții bătrâni ai Frăției Sfântului Mormânt, care este în aceste locuri din tinerețile sale.

Unul dintre viețuitorii de la Schitul îSfântul Ioan Botezătorul” din apropierea Iordanului, părintele Damian Stog (Stogu), după ce a fost împușcat în timpul incidentelor care au avut loc în preajma schitului, avea să fie îngropat la Dudul lui Zaheu, lângă biserica grecească, întrucât noi nu aveam aici un așezământ românesc, la înmormântarea lui participând și aceste călugărițe române.

Ne-am închinat apoi cu bucurie în Biserica Nativității sau a Nașterii Domnului de la Betleem. Aceasta avea nevoie de o restaurare generală, făcută cu mi­nuțiozitate, întrucât trecerea timpului a lăsat semne vizibile pe trupul ei bătrân. La această lucrare au conlucrat mai multe instituții, pe lângă Patriarhia Ierusalimului și Regatul Hașemit al Iordaniei, Autoritatea Palestiniană, dar și instituții interna­ționale, alături de o donație a Patriarhiei Române. Împreună au reușit să așeze în lumină această importantă biserică a creștinătății, cea mai veche dintre cele păstrate în Țara Sfân­tă, ctitorită de Sfânta Împărăteasă Elena și apoi de Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare.

Biserica Nativității a fost restaurată în cea mai mare parte, cu excepția zonei din dreapta intrării, care este încă în plin proces de lucru, oferind vederii pelerinului frumosul acoperiș din lemn de cedru, câteva mozaicuri, care au fost scoase de sub stratul de praf și var cu care timpul le-a acoperit, dar și multe picturi din perioada imediat următoare Împăratului Justinian cel Mare, care au fost descoperite pe stâlpii principali ai bazilicii.

Am avut bucuria să-l întâlnim pe Patriarhul Ierusalimului de mai multe ori. Prima dată în Joia cea Mare, atunci când, în soborul prezidat de Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului și al întregii Palestine, am slujit în Biserica Sfântului Iacob, primul Episcop al Ierusalimului, ce se află în apropierea Sfântului Mormânt și a Bisericii Sfintei Învieri. După tradiție, Patriarhul Ierusalimului săvârșește în acest loc Liturghia, după care, în curtea Bisericii Sfântului Mormânt, are loc ceremonia spălării picioarelor. Patriarhul Ierusalimului îngenunchează și spală picioarele a doisprezece dintre slujitorii Fră­ției Sfântului Mormânt în cadrul unei slujbe ce ne aduce aminte de cuvintele Mântuitorului Care i-a învățat pe ucenici îCare între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru; Şi care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugăÎ (Matei 20, 26-27).

După Sfânta Liturghie și ceremonialul spălării picioarelor, Patriarhul Ierusalimului ne-a invitat la o recepție la sediul Patriarhiei.

În ziua Marii Vineri, la ceasul al nouălea (ora trei după-amiaza), Patriarhul Ierusalimului a săvârșit slujba Vecerniei Sfântului Epitaf, la care au participat și ierarhii Bisericilor Ortodoxe surori care au fost prezente în zilele respective la Ierusalim. După slujbă, Patriarhul Ierusalimului a primit delegațiile acestora şi s-a întreţinut cu ele.

Cu acest binecuvântat prilej, i-am oferit un dar simbolic, litur­gic, și am transmis din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, un mesaj irenic cu prilejul sărbătorii Sfintelor Paști.