Preţul succesului

Este un lucru obişnuit, în vremurile în care trăim, să obţinem totul cât mai repede. Odată cu invenţia butoanelor de comandă, omenirea pare a fi păşit ireversibil în era serviciilor imediate. Cine doreşte să servească o gustare gătită instantaneu, nu trebuie decât să tasteze minutele pe tabloul de comandă al cuptorului cu microunde. Divertismentul vine şi el la comandă, tot printr-o apăsare de buton, la radio, televizor, ipod sau orice alt „device“ la modă. Scările sunt, în cele mai multe cazuri, folosite doar ca ieşire de urgenţă. Poţi ridica banii de la bancomat oricând doreşti, mesaje pe email sau telefonul mobil poţi trimise instant, iar informaţii despre vreme, trafic sau tranzacţii la bursă putem primi în timp real din orice colţ al lumii prin intermediul internetului.

Deşi toate aceste minunate invenţii ne uşurează viaţa, ele conţin în sine şi o semnificativă doză de risc: încet-încet, obişnuinţa de a da o comandă şi de a obţine pe loc un obiect sau un serviciu ne de-maturizează, transformându-ne în simple entităţi ahtiate după control şi susceptibile de a fi controlate.

La sfârşitul anilor â60, în cadrul Universităţii Stanford din SUA a fost realizat un experiment interesant cu privire la abilitatea oamenilor de a avea răbdare. La test a participat un grup de copii de patru ani care au fost serviţi cu o prăjitură, spunându-li-se că vor primi încă una, dacă pot aştepta 20 de minute, înainte să o mănânce pe prima. Rezultatele testului au arătat că doar o treime dintre copii au fost dispuşi să aştepte pentru a primi două prăjituri în loc de una singură. Înregistrările acestor experimente, care au fost repetate timp de câţiva ani, arată cu câtă încordare luptă copiii cu tentaţia de a se înfrupta din prăjitura apetisantă. Unii îşi acoperă ochii cu mâinile sau se întorc cu spatele, pentru a nu mai vedea ispita. Alţii încep să lovească masa, să bată ritmic din picioare sau pur şi simplu să mângâie prăjitura, ca şi când ar fi o creatură buclucaşă ce le pune răbdarea la încercări nemaiîntâlnite. Cei mai mulţi dintre copii au rezistat doar 3-4 minute, după care s-au năpustit asupra bunătăţii care le exaspera simţurile.

Scopul iniţial al experimentului a fost acela de a identifica procesele mentale care permit unor oameni să amâne voluntar o recompensă, în scopul suplimentării acesteia. După ce a publicat câteva lucrări pe marginea rezultatelor obţinute, Walter Mischel, coordonatorul proiectului, şi-a îndreptat atenţia asupra altor zone ale psihologiei comportamentale.

Numai că, la mai mulţi ani după încheierea experimentului, Mischel avea să afle, de la cele trei fiice ale sale care participaseră la teste, detalii despre unii dintre colegii care, în urmă cu mult timp, se luptau cu tentaţia de a devora prăjitura oacheşă. Astfel, el a observat că există o corelaţie semnificativă între opţiunea copiilor de la teste şi performanţele academice ale acestora. Începând din 1981, a trimis un chestionar la părinţii, tutorii sau îndrumătorii academici a peste 600 din copii examinaţi, care între timp erau în liceu. Concluzia cercetătorului american a fost că mare parte dintre acei copii care nu au reuşit să aştepte în cadrul testului erau mult mai predispuşi la probleme comportamentale atât în şcoală, cât şi în familie.

Rezultatele studiului de psihologie comportamentală arată evidenţa legăturii dintre capacitatea de a opta raţional pentru anumite obiective şi împlinirea personală şi socială a unui om. Este posibil ca multe aspecte ale acestor rezultate să fie reconsiderate de cercetări viitoare, infirmate sau completate. De asemenea, se poate ca unii dintre copiii participanţi la experiment să fi ajuns oameni împliniţi, în pofida slăbiciunii arătate în faţa minunii dulci, cu care, la doar patru ani, au trebuit să-şi exerseze voinţa.

Însă, faptul că orice răsplată autentică vine doar în urma unor sacrificii consistente, asezonate cu multă răbdare, este mai presus de orice experiment sau îndoială. Maturizarea spirituală pare a urma un curs asemănător creşterii naturale, în ce priveşte necesitatea parcurgerii unor etape clar definite. Fiecare dintre acestea presupune încheierea etapei anterioare, iar lipsa uneia poate lăsa urme care afectează iremediabil întregul proces. Dinamica interioară a trăirilor copiilor participanţi la experimentul din Universitatea Standford reia practic străvechea temă a ascultării de un principiu în vederea maximizării recompensei. Spiritul acestora nu este departe de poruncile Decalogului, construite similar după logica abstinenţă - răbdare - recompensă.

Dacă experimentul din anii â60 subliniază puterea predictivă a răbdării copiilor în raport cu succesul profesional sau personal al acestora în viaţă, pentru un creştin, miza acestui joc depăşeşte cadrele timpului şi ale vieţii pământeşti. Disponibilitatea de a renunţa temporar la anumite lucruri - altminteri admise şi binecuvântate - reprezintă esenţa ascezei creştine şi a principiilor de viaţă care decurg din aceasta. Această disponibilitate ar fi un antidot excelent pentru nerăbdarea cvasigeneralizată a timpurilor noastre şi pentru tendinţa irezistibilă de a încerca obţinerea a orice, imediat, la comandă.