Protosinghelul, pictorul și miniaturistul Veniamin Acojocăriţei - file de jurnal (VI)

Protosinghelul Veniamin Acojocăriței, unul dintre numeroşii slujitori ai monahismului moldav, a luptat stăruitor pentru dobândirea Împărăţiei cerurilor. Pe lângă această luptă dusă în vremuri grele, a lăsat în urmă, la cumpăna dintre milenii, lumina unui „artist” smerit, aproape anonim, care s-a înveşmântat cu mantia smereniei.

Redăm în continuare noi file de jurnal rămase de la acest slujitor al lui Hristos, consemnate cu prilejul călătoriei sale la Locurile Sfinte, prin care descoperim râvna spre cele sfinte, dorința de a dăltui cu litere de aur în cultura Bisericii și a neamului său, precum și bucuria mărturisirii adevărate.

Când am ajuns la Mănăstirea Sinai, am tras la poartă, am oprit maşina, am coborât toţi, sub nişte ziduri mari şi înalte, care împrejmuiau mănăstirea. Am intrat pe o poartă care ducea la zidul cetăţii. Ne-a primit un portar civil, iar mai apoi ne-a condus un părinte pe nişte scări în sus la camerele de primire.

Clădirile erau vechi, dar mai târziu au fost modernizate. Atunci noaptea, când am ajuns noi, Episcopul Demetrius, stareţul acestei lavre, se pregătea să se ducă pe vârful Sinaiului unde a primit Moise Tablele Legii. Şi ne-au poftit şi pe noi, dacă vrem să mergem cu ei la Sfânta Liturghie. Fiind veniți atunci de pe drum şi osteniţi, nu s-au încumetat foarte mulți, afară de câţiva: Ştefan Velişcu, părintele Daniil şi două maici. Drumul, sau mai bine zis cărarea era numai urcuş care dura aproximativ 3 ore și jumătate. Loc greu de urcat şi prăpăstios.

Deja de la cămin când am plecat am fost atenționați că este loc prăpăstios, să nu ne grăbim, să ne ferim de marginile prăpastiilor. Eu am căutat ca să-l opresc pe părintele Daniil să nu meargă atunci noaptea, că vom pleca dimineaţă cu toţii, dar el nu a vrut să mă asculte şi s-a dus. Au mers o bucată şi pe urmă Daniil a obosit şi nu mai putea urca. L-a ajutat Ştefan, care era mai voinic. Se căina Daniil că s-a pornit, dar nici înapoi nu se putea întoarce. Cred că în viaţa lui nu a făcut un drum mai greu ca acela. Când au ajuns sus, au deschis biserica şi au început slujba Sfintei Liturghii. În zorii dimineţii, pe la ora 4.00, ne-am pornit şi noi, pe răcoare. Era cu noi şi un tânăr pictor, Gabriel Moroşanu, care lucra pictură la Ierusalim şi mai fusese pe acolo. Sus pe vârful Sinaiului, unde a primit Moise de la Dumnezeu Tablele Legii, este o capelă ortodoxă care aparţine de Mănăstirea Sinai. Aici se slujeşte doar de 3-4 ori pe an. Nu stă acolo nimeni, locul este pustiu şi fără apă.

Dedesubt este o peşteră în care se spune că a șezut Moise în cele 40 de zile cât a stat pe vârful Sinaiului. Am coborât şi acolo, însă era într-o stare foarte deteriorată.

Coborând apoi, am dat peste nişte chiparoşi mari şi un fel de izvoraş. Era şi o chilie şi am băut puţină apă. Mai la vale am dat de chilia Sfântului Grigorie Sinaitul. Acolo erau un sfeşnic şi o lumânare, un prag de piatră în loc de pat, iar chilia avea două încăperi. Ceva mai la o parte era şi biserica în care nu am putut intra, că era uşa zidită cu piatră.

După aceea am coborât ­înapoi la mănăstirea mare a Sfintei Ecaterina pe la ora 12.00, obosiţi de cale şi impresionaţi de cele ce văzuserăm. După ce ne-am răcorit şi odihnit puţin, părinţii ne-au poftit pe toţi la masă.

După ce ne-am odihnit, ne-am dus la biserică la Vecernie. După Vecernie au scos din Sfântul Altar o cutie cu moaştele Sfintei Mucenițe Ecaterina și ne-am închinat cu ­evlavie.

Biserica era mare şi frumoasă, zidită de împăratul Justinian, având tâmpla aurită, iar jos era un mozaic înflorat. Atât bolta bisericii, cât şi arcadele se sprijină pe 12 coloane rotunde de piatră, înalte, şase pe o parte şi alte şase pe cealaltă parte, care despart spaţiul în trei nave, cea de la mijloc fiind mai mare. În Sfântul Altar, pe boltă este făcut în mozaic Schimbarea la Faţă a Domnului, iar mai jos medalioanele prorocilor. Sfânta Masă are deasupra un baldachin lucrat în mozaic foarte frumos. Tot în Altar este o icoană reprezentând pe Moise coborând de pe munte cu Tablele Legii. În afara bisericii, în dreptul Altarului se găseşte Rugul lui Moise. Lângă rug este o fântână din care Moise a adăpat oile lui Raguel.

Biblioteca mănăstirii era socotită la acea vreme a 12-a din lume. În ea se găsesc cele mai vechi manuscrise pe pergament de prin veacul IV-V, mai ales renumitul Codice Sinait. În bibliotecă erau cam 35.000 de volume. Se găsesc manuscrise şi miniaturi foarte frumos lucrate. Am mai văzut şi portretul lui Constantin Brân­­co­veanu, domnul român cinstit pentru mărturisirea credinţei lui, precum și chipul lui Napoleon Bonaparte.

Am văzut și osuarul mănăstirii, sau mai bine zis bisericuța în care se găsesc sfinte moaşte ale mai multor sfinţi. Primii care au început viaţa monahală în Sinai au fost Galaction şi Epistimia. Sfântul Ştefan Sinaitul este aşezat pe un scaun îmbrăcat cu rasă, dulamă, schimă, cu potcap şi camilafcă.

Mănăstirea are uzină care dă lumină şi împinge apa la bucătărie şi pe la chilii. La bucătărie au injectoare cu petrol şi am văzut mai multe cazane.

Înainte de plecare ne-a poftit stareţul într-o sală frumos amenajată, unde am luat masa şi am băut cafea. Ne-a ţinut un cuvânt, iar noi i-am mulţumit sărutându-i mâna. După ce ne-am luat rămas-bun și de la egumentul Porfirius, ne-am retras toţi în camere şi ne-am culcat, pentru că dimineaţă tre­buia să plecăm înapoi la Ierusalim.

Am pornit dimineaţă la ora şase de la Mănăstirea Sinai, fiecare cu impresiile proaspete în minte. Eu nu voi uita câteva lucruri: pustietatea în care este aşezată mănăstirea; importanţa biblică a locului unde este aşezată mănăstirea, de unde Dumnezeu a grăit cu Moise; sfintele moaşte ale Sfintei Ecaterina, ale Sfântului Ştefan Sinaitul, precum şi Grigorie Sinaitul şi alţii; marea şi bogata bibliotecă: inima plină de dragoste şi felul primitor manifestat faţă de noi de cei din mănăstire.

Cu aceste gânduri m-am depărtat de zidurile Mănăstirii Sinai şi acestea le voi nutri mereu când îmi voi aduce aminte de acest aşezământ.