Răspunsuri duhovniceşti: Iubirea - principiul vieţii şi al Învierii

Există o legătură adâncă între iubirea dumnezeiască şi Taina Sfintelor Paşti?

Da! Jertfa este pascală, purtătoare de viaţă tocmai pentru că prin Hristos Se descoperă că îşi are temeiul în iubirea dumnezeiască. Iubirea este principiul şi al vieţii, şi al Învierii. Trebuie să vedem adânc jertfa, iubirea, care este pascală, deci Paştile, înrădăcinat în Dumnezeu, în Preasfânta Treime.

Sfântul Apostol Petru Îl contemplă pe Mântuitorul, precum s-a văzut, ca Miel nevinovat, deci în stare de jertfă, „mai înainte de întemeierea lumii“. Într-o asemenea stare de oferire jertfelnică descoperă Domnul Însuşi unirea Lui cu Tatăl, din veci, când zice: „Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine“ (Ioan 17, 21). „Locuirea“ Unuia în Celălalt dezvăluie o comuniune sacrificială şi pascală în Preasfânta Treime.

Iar Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan vede această comuniune sacrificială şi pascală extinsă de la Preasfânta Treime la întreaga creaţie. „Iată, zugrăveşte el ca într-o icoană liturgică, un tron era în cer şi pe tron şedea Cineva, având în mâna dreaptă o carte scrisă, pecetluită cu şapte peceţi... Şi am văzut la mijloc între tron şi cele patru fiinţe şi în mijlocul bătrânilor stând un Miel, ca înjunghiat... (Apocalipsa 4, 2, 4, 6; 5, 1, 6-9). Viziunea ne descoperă Liturghia cerească, reprezentată iconografic, de altfel, în cele mai multe biserici, „Mielul“ fiind în mijlocul celor patru fiinţe, semnificând creaţia, şi a celor 24 de bătrâni, semnificând umanitatea. Iisus Hristos ni Se descoperă „stând“ deci înviat, dar ca „junghiat“, deci în stare de oferire jertfelnică înaintea Tatălui. El oferă sacrificial creaţia, Biserica, după săvârşirea operei Lui mântuitoare. Dar o oferă în virtutea vocaţiei Lui eterne de a fi El Însuşi ofrandă Tatălui. De aceea, în rugăciunea dinaintea Jertfei Sale rosteşte: „Acum preamăreşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea“ (Ioan 17, 5). Slava Lui este tocmai această oferire, stare de jertfă primită de Tatăl în puterea şi bucuria slavei Duhului Sfânt. El este oferire din veci Tatălui ca Fiu, iar acum oferă şi creaţia pe care o poartă haric în El, căci „prin El toate s-au făcut“. O oferă Tatălui în strălucirea slavei Duhului Sfânt; bucurie pascală, contemplată de Apostol în imagini sacre: „şapte făclii de foc“ - daruri ale Duhului Sfânt, imnul îngeresc - „Sfânt, Sfânt, Sfânt...“, „cupe de tămâie“ - rugăciunile pline de mireasmă ale sfinţilor (Apoc. 4, 5, 8; 5, 8-9), toate evocând chipul Bisericii cereşti. (Convorbiri duhovniceşti cu părintele Constantin Galeriu)