Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Semnul lui Iona prorocul
Cu aproape opt secole înainte de Domnul Hristos, profetul Iona este personajul din Vechiul Testament care a însemnat cel mai fidel prin viața lui înmormântarea lui Hristos, șederea Lui în mormânt timp de trei zile și, apoi, Învierea Sa din morți.
Profilul mesianic al lui Iona a fost evidențiat de Însuși Domnul Hristos, care a spus ucenicilor Săi că poporul evreu va primi „semnul lui Iona prorocul”: „Iar El, răspunzând, le-a zis: Neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da decât semnul lui Iona prorocul” (Matei 12, 39). Dar ce înseamnă semnul lui Iona și de ce avea relevanță pentru poporul evreu?
Domnul lămurește ucenicilor Săi acest enigmatic semn imediat după ce amintește de prorocul Iona: „Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi” (Matei 12, 40). Mântuitorul se folosește de imaginea lui Iona pentru a vesti moartea și îngroparea Sa, dar și Învierea. Însă, potrivit credinței comune, Iona nu a murit, ci el a fost ținut captiv în pântecele unei creaturi marine. Totuși, această captivitate a lui are o însemnătate mult mai mare.
Revenind la textul Cărții Iona, sunt anumite semne care indică faptul că acesta a murit în pântecele peștelui. În cartea profetului se spune: „Şi Dumnezeu a dat poruncă unui peşte mare să-l înghită pe Iona. Şi a stat Iona în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi” (Iona 2, 1). Limbajul este unul care inspiră ideea înmormântării prorocului în pântecele peștelui. Hristos Domnul face analogie însă între pântecele peștelui și inima pământului. De asemenea, continuarea ne arată aceeași realitate, că Iona a fost de fapt înmormântat: „Atunci s-a rugat Iona din pântecele peştelui către Domnul Dumnezeul lui, zicând: Strigat-am către Domnul în strâmtorarea mea, şi El m-a auzit; din pântecele locuinţei morţilor către El am strigat, şi El a luat aminte la glasul meu!” Iona zice că se ruga din pântecele peștelui, dar de fapt era în locuința morților, adică în șeol sau iad.
Nu este întâmplătoare totuși această alăturare a pântecelui peștelui cu șeolul - locuința morților (iad). Diaconul conf. dr. Alexandru Mihăilă, într-un articol din 2010 („Şeolul şi Iahve”, în Ziarul Lumina, 28 aprilie 2010), vorbește de personificarea șeolului ca un monstru imens care înghite sufletele celor care mor: „Uneori şeolul apare personificat ca un monstru imens de care nimeni nu poate scăpa. În Isaia 5, 14 şeolul îşi deschide larg gura, iar cei care mor se coboară în el. Şeolul într-adevăr înghite (Numeri 16, 32; Pilde 1, 12), iar cei dinăuntru stau în burta lui (Iona 2, 3). Asemenea cazuri când şeolul este personificat (Pilde 1, 12; 27, 20; 30, 15-16; Avacum 2, 5; Isaia 5,14) au fost înţelese de către unii ca demitologizări, sugerându-se deci că la origine ar fi referiri la o divinitate numită Şeol. În Psalmul 48, 14 s-ar părea că ceea ce este personificarea Şeolului şi a Morţii (mawet/ mot) să fie de fapt aluzia la zeul morţii, Mot, atestat la Ugarit (cf. J. Philip Hyatt, «The Ras Shamra Discoveries and the Interpretation of the Old Testament», în: Journal of Bible and Religion, 10 (1942), nr. 2, p. 73). Deşi o divinitate cu numele Şeol nu este atestată, s-a sugerat că etimologic numele Metuşael ar fi unul teoforic, referitor la Şeol. Totuşi, mai sigură este opinia după care personificările nu sunt mai mult decât simple metafore (H.M. Barstad, Sheol, în: Kavel van der Toorn/ Bob Becking/ Pieter W. van der Horst, Dictionary of Deities and Demons in the Bible, Brill, Leiden/ Boston/ Köln, 21999, pp. 768-770)”.
În descrierea coborârii sale în șeol, Iona alternează elementele marine cu cele chtonice. El spune: „Tu m-ai aruncat în adânc… mă coborâsem până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului erau trase asupra mea pentru totdeauna” (Iona 2, 4, 7).
De asemenea, rugăciunea profetului este o cerere ca el să fie înviat: „Tu ai scos din stricăciune viaţa mea, Doamne Dumnezeul meu!”, lucru pe care Dumnezeu îl face pentru cel ales al Lui: „Şi Domnul a dat poruncă peştelui şi peştele a aruncat pe Iona la ţărm!” (Iona 2, 11).
Imaginea lui Iona în pântecele chitului sau în locuința morții este o prefigurare a morții, dar și a Învierii lui Hristos, dar trebuie avută în vedere posibilitatea ca și Iona să fi murit de fapt și să fi fost înviat de către Dumnezeu. Prin aceasta Iona devine un și mai evident simbol sau semn pentru Învierea Domnului Iisus Hristos. De altfel, limbajul din Faptele Apostolilor, din predica programatică a Sfântului Apostol Petru, reține anumite ecouri de la Iona, dar cu referire acum la Hristos: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel sfânt al Tău să vadă stricăciune” și „Mai înainte văzând, a vorbit despre Învierea lui Hristos: că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut putreziciunea” (Fapte 2, 27, 31).
Sfântul Irineu de Lyon spune că peștele nu este numai iadul, ci într-un fel este o forță demonică ce înghite sufletele celor care păcătuiesc: „De la început, Dumnezeu a permis ca omul să fie înghițit de peștele mare, care era autorul căderii în păcat, nu ca acesta să piară cu totul când este înghițit; ci aranjând și rânduind planul mântuirii noastre, care a fost îndeplinit de Cuvântul, prin semnul lui Iona, pentru cei care aveau aceeași credință ca și Iona despre Dumnezeu, și care mărturisesc zicând: «Sunt rob al Domnului, şi Domnului Dumnezeului cerului mă închin, Celui care a făcut marea şi uscatul»” (Against Heresies: Book III, Chapter XX).
Sfântul Evanghelist Luca reține însă o altă semnificație a simbolului lui Iona pentru poporul evreu. Dacă Sfântul Matei vorbește de moartea și Învierea lui Hristos prefigurate în Iona, Sfântul Evanghelist Luca spune că semnul lui Iona e de fapt actul pocăinței ninivitenilor: „Iar îngrămădindu-se mulţimile, El a început a zice: Neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da decât semnul prorocului Iona. Căci precum a fost Iona un semn pentru niniviteni, aşa va fi şi Fiul Omului semn pentru acest neam” (Luca 11, 29-30). Evanghelistul spune că Iona a fost chemarea la pocăință și la întoarcerea către Dumnezeu a ninivitenilor, la fel cum Hristos îndeamnă: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor!”
Transferând la noi, vedem că învierea din morți este legată de pocăința noastră, de aceea semnul lui Iona nu este numai o profeție a morții și Învierii lui Hristos, ci și o însemnare a modului ridicării noastre din păcate și moarte prin pocăință.
Sfântul Irineu de Lyon spune: „Dumnezeu a acceptat ca Iona să fie înghițit de pește, nu pentru a fi consumat și pentru a pieri în întregime, ci, fiind din nou aruncat afară, el să fie mai fidel lui Dumnezeu și să-L slăvească mai mult pe Cel care i-a conferit o salvare așa de nesperată, și să-i aducă pe niniviteni la o pocăință puternică, ca ei să fie convertiți la Dumnezeu, care-i va izbăvi din moarte, fiind plini de evlavie pentru semnul premonitoriu de distrugere care a fost adus în cazul lui Iona” (Against Heresies: Book III, Chapter XX).
În definitiv, lucrarea lui Iona era îndreptată spre salvarea unui popor păcătos.