Un monah autodidact căutător al vieţii sfinţilor și al slovelor de Pateric

Deși nu a avut metania la Mănăstirea Neamţ, părintele Ta­rasie Murgoci s-a legat, pentru o lungă perioadă, de această lavră, mai întâi în tinereţea sa, la puţin timp după Decretul 410 din anul 1959, și apoi, la vremea pensionării, când s-a retras în obștea de la Neamţ.

Născut în zona Tecuciului, comuna Umbrărești, din judeţul Galaţi, a intrat în mănăstire ca novice, în anul 1951, fiind tuns în monahism după cinci ani în biserica cu hramul „Schimbarea la FaţăÎ a Mănăstirii Slatina, în vremea stăreției protosinghelului Emilian Olaru, iar naș de călugărie i-a fost cunoscutul arhimandrit Cleopa Ilie (1956).

Părintele Tarasie Murgoci face parte din Școala de la Slatina, înființată cu mult suflet de părintele arhimandrit Cleopa Ilie, renumitul duhovnic și misionar. El a găsit Mănăstirea Slatina în ruină. Împreună cu vreo 30 de călugări aduși de la Sihăstria, începând cu anul 1947 avea să renască această obște monahală, în special prin citirea cuvintelor Sfinților Părinți, printr-o nevoință aspră și prin ascultare deplină, conform rânduielilor monahale.

Pe cei mai mulți dintre nevoitorii Slatinei i-a învățat să fie următori ai sfinților de altădată. Viețuirea de acolo era de obște, călugării munceau pământul, cântau și împlineau toate ascultările. Se înfiripase un cor, condus într-o vreme de părintele Petroniu Tănase, care aduna mulțimile la Slatina.

Părintele Tarasie făcea parte din această obște. A învățat la școala monahală care funcționa mai ales în vremea posturilor, având profesori pe măsură. Absolvent a doar câteva clase elementare, monahul a devenit cunoscător al liturgicii, rânduielilor tipiconale și al muzicii și a prins mare dragoste față de sfintele slujbe și laudele Bisericii de care nu s-a despărțit niciodată.

În urma Decretului 410 din anul 1959, a fost nevoit să părăsească Mănăstirea Slatina. În 1961 s-a închinoviat provizoriu la Mănăstirea Neamţ, găsind înţelegere atât din partea Mitropolitului Moldovei, cât și a conducerii mănăstirii.

A vieţuit în tăcere și multă răbdare, îndeplinind cele mai grele și umile ascultări din gospodăria mănăstirii, fiind, pe de o parte, priceput și, pe de altă parte, un monah dăruit cu multă robusteţe și dorinţă de implicare.

Atât la Slatina, cât și la Neamț, la stână, dar și în grădinile mănăstirii, fiarele sălbatice își făceau apariția adeseori. Părintele, având o constituție viguroasă, a reușit să respingă mai multe atacuri ale acestora, atât la grădini, cât și la stână. Părintele Tarasie avea curăția inimii. Uneori a spus cuvinte directe și dure, lipsite, la prima vedere, de diplomație față de interlocutorii lui, indiferent cine erau aceștia, persoane superioare ierarhic sau oameni de rând. Dar cu aceeași curăție a inimii plângea când se citea din Viețile Sfinților, când cineva predica sau slujea frumos. De multe ori avea ochii în lacrimi la slujbe. Odată, la o Liturghie săvârșită în Catedrala Mitropolitană din Iași, nu a mai putut sluji în vremea Epiclezei din pricina lacrimilor care i-au inundat chipul și inima.

Părinții Bisericii au cerut adeseori în rugăciunile pe care le-au alcătuit să avem și noi lacrimi ca Sfântul Apostol Petru. „Dă-mi lacrimi ca lui Petru, să-mi plâng păcatele mele”, pentru că despre aceștia s-a spus că au plâns cu amar pentru greșelile lor.

La Catedrala Mitropolitană din Iași există o tradiție care se păstrează de peste 100 de ani, începând cu Sfântul Mitropolit Iosif Naniescu și până în vremea noastră. Mitropolitul Iosif călătorea, mai ales vara, la mănăstirile din județul Neamț, la Agapia, Văratec și adeseori mergea pe jos la Sihla împreună cu diaconii săi și cânta deasupra stâncilor frumoasa cântare „Cămara Ta, Mântuitorule”. Era o liniște de început de veac, psalmodierea se auzea până departe, astfel încât călugării și sihaștrii aflau de venirea mitropolitului acolo. În aceste pelerinaje a întâlnit și cunoscut monahii acestor istorice lavre nemțene. Și-a adus de la Mănăstirea Neamț mai mulți ucenici pe care i-a încadrat la Catedrala Mitropolitană din Iași, abia resfințită după ce rămăsese părăsită vreme de 40 și mai bine de ani.

Din vremea părintelui Varlaam Arghirescu, cunoscut ca mare binefăcător, fost diacon și paraclisier al catedralei, înzestrat cu voce bună, dar mai ales cu o inimă de aur, s-a perpetuat tra­diția aducerii de la Mănăstirea Neamț a unor călugări slujitori sau îngrijitori ai catedralei. A venit, încă din vremea Mitropolitului Irineu Mihălcescu, arhimandritul Ioanichie Grădinaru, care a rămas la Iași până în anul 1970, când a trecut la cele veșnice.

Părintele Ioanichie Grădinaru, în calitatea sa de Mare Eclesiarh, l-a adus la Iași pe arhidiaconul, mai apoi arhimandritul Partenie Apetrei, și el mulți ani slujitor al catedralei, iar în cea din urmă parte a vieții, Mare Eclesiarh.

Părintele Partenie Apetrei l-a recomandat Mitropolitului Iustin Moisescu pe ierodiaconul Tarasie Murgoci (hirotonit în 1971) spre a fi adus ca îngrijitor la Catedrala Mitropolitană, pentru că era harnic, priceput și trebuia să facă față anumitor cerințe, dar și mulțimii de credincioși, unii dintre ei neobișnuiți cu viața Bisericii. Părintele Tarasie a fost între cei care au păzit catedrala la propriu și la figurat aproape un sfert de veac.

A fost încadrat în postul de paraclisier-îngrijitor la Catedrala Mitropolitană din Iași, conform ordinului Sfintei Mitropolii numărul 4.963 din anul 1977, lucrând sub îndrumarea a trei mitropoliţi: Iustin Moisescu, Teoctist Arăpașu și Daniel Ciobotea, Mare Eclesiarh fiind arhimandritul Partenie Apetrei. În fiecare dimineaţă la ora șase fără un sfert deschidea catedrala, iar în timpul verii ori cu prilejul marilor sărbători, chiar mai dimineaţă. De multe ori, în faţa ușilor bisericii erau deja 20-30 de cre­dincioși care așteptau dis-de-dimineaţă să se închine la moaștele Sfintei Preacuvioase Parascheva.

A purtat grijă de curăţenia catedralei. În fiecare dimineaţă potrivea candelele. Punea untdelemn, schimba fitilul, pentru ca ele să ardă întotdeauna până la încheierea programului liturgic de peste zi. Se ocupa și de cele rânduite pentru Sfânta Liturghie. Făcea cădelniţa, pregătea catedrala pentru marile sărbători, o împodobea cu cele necesare: covoare, lumânări de ceară curată și toate cele care ţineau de buna desfășurare a slujbelor în astfel de momente. De asemenea, dimineaţa citea la strană Miezonoptica, Psalmii Utreniei, Catismele și Canoanele, având râvnă deosebită pentru cele sfinte. Uneori slujea, arătând multă atenţie și dragoste pentru Sfânta Liturghie și pentru celelalte slujbe. Dorea să împodobească catedrala și prin cântare. Știa multe tropare și cântări pe dinafară, pe care le psalmodia cu negrăită bucurie.

În decembrie 1995, a fost hirotonit ieromonah, recunoscându-i-se astfel îndelungata lucrare, atât de la mănăstirile Slatina și Neamţ, cât mai ales de la Catedrala Mitropolitană din Iași.

S-a format ca autodidact şi citea în fiecare zi din Proloage sau Vieţile Sfinţilor, iar când ajun­gea la cuvintele care vorbeau despre martiriul unora dintre cei pomeniţi, lăcrima și făcea o pauză, mărturisind astfel evlavia și trăirile faţă de sfinţii sărbătoriţi în Biserica noastră.

După hirotonia întru ieromonah, slujea în anumite zile Sfânta Liturghie și celelalte slujbe, mai ales în momentul când înlocuia pe vreunul dintre părinţii catedralei, arătând tuturor celor pe care i-a cunoscut, credincioși sau preoţi slujitori, că Dumnezeu are întotdeauna oameni aleși care Îl slujesc cu toată inima.

Pensionat în noiembrie 2000, părintele Tarasie a revenit la Mănăstirea Neamţ, acolo unde avea, încă din anii â60, o căsuţă aflată în preajma gospodăriei mănăstirii, alături de casa protosinghelului Ghervasie Gheorghe, fost egumen al Schitului Pocrov. Între timp s-a mutat într-o casă istorică, să zicem, care a aparținut unui stareț al mănăstirii, arhim. Meletie Nicuță, iar apoi protosinghelului Nifon Corduneanu. A continuat și la Mănăstirea Neamţ cu aceeași osârdie  să participe la sfintele slujbe, liturghisind uneori, iar altă dată pomenind, alături de ceilalţi vieţuitori ai mănăstirii, numele credincioșilor încredinţate pentru rugăciune la Altarul Mănăstirii Neamţ. Încă din perioada slujirii sale la Catedrala Mitropolitană din Iași, a avut râvna de a ajuta la refacerea celor două sfinte locașuri (biserica și paraclisul) ale Schitului Pocrov din vatra Mănăstirii Neamţ, contribuind cu o parte din salariul lui, dorind să-și înveșnicească numele prin împodobirea Casei lui Dumnezeu.

L-am revăzut de mai multe ori la Mănăstirea Neamţ. În pofida anilor care au trecut, a rămas însuflețit cu râvnă sfântă, așa cum am cunoscut-o îndeaproape în perioada slujirii mele la Catedrala Mitropolitană din Iași.

A păstrat întotdeauna gândul pentru Mănăstirea Slatina. El și părintele Cleopa vorbeau unul despre celălalt, amintindu-și de perioada aceea, când Slatina era o înaltă Academie duhovnicească. Am surprins în anul 1993 vizita Mitropolitului Antonie Plămădeală la Iași. Și unul, și celălalt s-au bucurat. Unul ca un copil, iar celălalt întinzându-și mâinile să-și îmbrățișeze fratele din obș­tea de la Slatina altor ani.

Ceilalți mari călugări ai obștii Slatinei din preajma Fălticenilor îl vor fi primit în ceruri ca să se bucure în comuniune sfântă, cum se întâmpla în anii dinaintea decretului, într-o negrăită laudă adusă lui Dumnezeu.

Tarasie Murgoci ieromonahul a avut și el partea cea bună, pe care Domnul nădăjduim că i-o va răsplăti, după nemincinoasă făgă­duință, în ziua răsplătirii celei drepte.