Hristos - lumina cugetului

Sfântul Vasile cel Mare, Împotriva lui Eunomie, Cartea a II-a, 15-16, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 138-139

„[El] era viața, iar viața era lumina oamenilor [...] și era lumina cea adevărată (Ioan 1, 4-9). Însă, cu toate că această [spusă] este adeverită din toate părțile prin calitățile veșniciei, [Eunomie] a lepădat toate mărturiile Duhului și nu pare să audă repetatele strigăte de era. (...) Și care om de bună-credință nu va fi de aceeași părere că, precum ochiul care părăsind un loc luminat își încetează lucrările sale din pricina lipsei de lumină, tot astfel și mintea, târâtă în afara existenței de închipuirile care nu au ființă, fiindcă îi lipsește, de pildă, lumina adevărului, devine confuză și lipsită de înțelegere, încetând să mai cugete? Nici un ochi nu este în stare să-și folosească vederea în lipsa luminii și nici un suflet abătut de la noțiunea de Unul-Născut nu este în stare să își folosească mintea. Căci căderea din adevăr este pentru cugetare pierdere a vederii și orbire. Astfel încât este necesară o minte deșartă, atinsă de orbire și care nu înțelege nimic din cele ce sunt, pentru a socoti că poate exista ceva mai vechi decât Unul-Născut. Aceasta este ca și cum s-ar garanta o vedere pătrunzătoare unui ochi cu privirea ațintită în beznă. Căci se spune: Întru lumina Ta, vom vedea lumină (Psalmul 35, 9). Însă, în clipa în care [Eunomie] spune că a venit pentru a înțelege momentul când încă nu era lumină, [atunci el] este aidoma celor care, suferind de o inflamație a creierului, văd în nălucire închipuiri care nu au ființă. Fiindcă nici nu se pot cugeta cele ce ar fi mai presus decât Fiul, întrucât ceea ce este lumina sensibilă pentru ochi, același lucru este și Dumnezeu Cuvântul pentru suflet. Căci spune [Evanghelistul Ioan]: Era lumina cea adevărată, care luminează pe orice om care vine în lume (Ioan 8, 12). De aceea un suflet neluminat este incapabil să gândească. Așadar, cum ar putea fi cuprins cu mintea ceea ce se află dincolo de crearea luminii? Socotesc că trebuie ca și cei care au o cât de mică grijă pentru adevăr să lase deoparte asemănările trupești și să nu-și mai întineze ideile lor despre Dumnezeu cu închipuiri materiale, ci să urmeze teologia transmisă de Sfântul Duh.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, omilia 8, 1, în Părinți și Scriitori Biseri­cești (2016), vol. 15, pp. 97-98

 „Era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume. (Ioan 1, 9) Nimic nu ne împiedică să aducem și astăzi aceleași cuvinte, de vreme ce mai înainte expunerea dogmelor nu ne-a îngăduit să parcurgem toate cele citite. Așadar, unde sunt cei care spun că Acesta nu este adevăratul Dumnezeu? Aici este numit Lumina cea adevărată, iar în alt loc, Adevărul în sine și Viața în sine (Ioan 14, 6). Dar aceste cuvinte le vom lămuri mai bine când vom ajunge în acel loc. Acum însă, până să ajungem acolo, trebuie să grăim dragostei voastre cele ce urmează: Dacă [El] luminează pe tot omul care vine în lume, cum de sunt atâția care au rămas neluminați? Pentru că nu toți au cunoscut cinstirea lui Hristos. Deci, cum luminează El pe tot omul? Atât cât ține de El. Dar, dacă unii de bunăvoie închid ochii minții și nu vor să primească razele acestei lumini, întunecarea nu le vine de la firea luminii, ci de la răutatea lor, pentru că se lipsesc după voia lor de acest dar. Pentru că harul se revarsă peste toți și nu se întoarce nici de la iudeu, nici de la elin, nici de la barbar, nici de la scit, nici de la cel liber, nici de la rob, nici de la bărbat, nici de la femeie, nici de la bătrân, nici de la tânăr (cf. Galateni 3, 28). Vine la toți deopotrivă și îi cheamă la aceeași cinste. Cei care nu vor să se bucure de acest dar să pună pe seama lor această orbire. Atunci când intrarea este deschisă tuturor și nu există nici o opreliște, acei doritori ai răului care rămân afară pier nu din altă pricină decât din cauza propriei lor răutăți. În lume era, dar nu ca unul contemporan cu lumea. Nici gând! De aceea a adăugat: Și lumea prin El s-a făcut (Ioan 1, 10), ridicându-te iar prin această afirmație la existența mai înainte de veci a Celui Unul-Născut. Cel care aude că totul este făcut de El, chiar de ar fi cu totul nesimțitor, chiar de ar fi vrăjmaș și potrivnic slavei lui Dumnezeu, totuși, vrând-nevrând, va fi nevoit să mărturisească că Făcătorul este mai înainte de lucrările Lui.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)