Un om al păcii și un vrednic reprezentant al românilor în Cetatea Sfântă

În ultimii ani ai regimului comunist, aflat la putere în România aproape jumătate de veac, arhimandritul Irineu Ilie a fost unul dintre stareții buni și înțelepți ai Mănăstirii Secu. Era un slujitor vrednic al monahismului, dedicat încă din copilărie slujirii Bisericii, educat într-o familie de oameni evla­vioși din comuna Poiana Teiului, satul Călugăreni, judeţul Neamț, unde s-a născut în data de 4 septembrie 1953. A fost botezat cu numele de Ilie și a primit de la părinții săi, Vasile și Ecate­rina, țărani legați de tradițiile biseri­cești și de cele ale pământu­lui românesc, o educație aleasă.

Dumnezeu a dăruit acestei familii cinci copii, dintre care doi au fost slujitori ai Altarului, unul alegând calea monahismului, iar celălalt devenind preot de mir. Acesta din urmă a slujit mai întâi la Parohia Grințieș, Protoieria Cea­h­lău, iar apoi, în ultimii ani ai vieții, la Parohia „Sfântul Ioan” din municipiul Piatra Neamț.

Încă din anul 1973, în timpul studiilor de la Seminarul Teologic al Mănăstirii Neamț, la o vârstă când începuse să înțeleagă adevărurile teologiei, dar și încercările vieții, și-a îndreptat pașii către Mă­năstirea Secu. Petrecea acolo o mare parte din vacanțe, alături de părintele Iustin Pârvu, care îi era consătean și rudă îndepărtată.

A urmat cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din București (1973-1977), obținând titlul de licențiat în teologie. S-a înscris la cursurile de magisteriu în teologie, premergătoare celor de doctorat, la același institut, iar la scurt timp a fost recomandat pentru o bursă la Facultatea de Teologie din Maynooth - Dublin (Irlanda).

În paralel cu aceste cursuri, între anii 1981 şi 1982, a studiat și la Seminarul Romano-Catolic din Besançon (Franța), ocupându-se în mod deosebit cu studiul limbii franceze.

La data de 6 ianuarie 1978, după câteva luni de la absolvirea studiilor universitare, avea să fie tuns în monahism, primind numele Irineu și dovedindu-se un om iubitor de pace, plin de darurile lui Dumnezeu, pe care nu le ținea doar pentru sine, ci le oferea cu bucurie și altora. În data de 18 martie 1978, a fost hirotonit ierodiacon, iar câteva săptămâni mai târziu, în data de 3 mai 1981, a primit Sfânta Taină a Hirotoniei întru ieromonah.

S-a întors în țară, în anul 1982, cu titlul de master în teologie, fiind ales la scurt timp stareț al Mănăstirii Secu, recomandat pentru aceasta atât de vrednicul de pomenire Patriarh Iustin, care, dorind ca monahul Irineu să aibă o temeinică pregătire teologică, l-a susținut pentru obținerea bursei din străinătate, cât și de Mitropolitul Moldovei și Sucevei de atunci, Teoctist, care îl prețuia în mod special.

La praznicul Acoperământului Maicii Domnului din anul 1983 a fost numit stareț la ctitoria vornicului Nestor Ureche și a soției sale, Mitrofana, de pe valea pârâului Secu.

Mănăstirea Secu, pe care a îndrumat-o până la 1 martie 1986, a cunoscut o perioadă de înflorire, fiind efectuate importante lucrări de restaurare și înfrumusețare. Atunci s-a reamenajat colecția de obiecte bisericești, s-a confecțio­nat mobilier nou, s-a refăcut aco­perișul la o parte din mănăstire și s-au realizat lucrări de restaurare la paraclisele mănăstirii și la chiliile monahale.

În perioada în care a povăţuit obștea acestei mănăstiri, părintele Irineu Ilie a dorit în mod special să rânduiască o atmosferă de frățietate între viețuitori, să aducă pacea și dragostea pentru rugăciune, fiind el însuși următor lui Hristos în smerenie și cerân­du-le celorlalți să fie asemenea Lui.

De aceea, în pofida tinereții vârstei, a fost pildă pentru mulți dintre monahii acelor ani. Pentru strădaniile sale a fost răsplătit de către Mitropolitul Moldovei și Sucevei de atunci, Teoctist, cu rangul de arhimandrit, fiind hirotesit în data de 29 august 1984, la hramul mănăstirii.

Îmi amintesc de cuvintele frumoase pe care unul dintre călugării bătrâni ai mănăstirii, părintele Ghimnazie, cel care fusese de multe ori hagiu, adică închinător la Locurile Sfinte, le avea față de starețul Irineu. Spunea că în îndelungata sa viață de peste 80 de ani cunoscuse mulți stareți, însă nici unul nu se ridicase la înăl­țimea duhovnicească a arhimandritului Irineu, care era împăciuitor şi îi sfătuia pe toți cu vorbe bune, oferindu-le, adeseori, propriul său exemplu.

În anul 1986, înainte de a pleca la Ierusalim, a fost pentru puțin timp slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iași. Deși nu avea vocație de slujitor al unei catedrale și nu era înzestrat cu o voce sonoră, părintele Irineu avea alte daruri importante pe care le oferea atât fraților dimpreună slujitori cu el, cât și credincioșilor care veneau să se închine în acest sfânt locaș al Moldovei.

Arhimandritul Partenie Apetrei, Mare Eclesiarh în acea perioadă, spunea adeseori că părintele Irineu a fost, pentru scurta perioadă de timp cât slujise acolo, un exemplu de bunătate, de smerenie și de bună-cuviință.

La sfârșitul anului 1985, arhimandritul Irineu Ilie a fost numit de către Patriarhul Iustin Moisescu în funcția de Superior al Așe­zămintelor Românești de la Ierusalim și Iordan, primind această grea ascultare din dragoste către Dumnezeu și din respect față de mai-marii săi. Întrucât formali­tățile au durat câteva luni, el a preluat această slujire abia în anul 1986, cu puțin timp înainte ca Patriarhul Iustin să treacă la cele veșnice.

La Ierusalim a slujit până în zorii zilei de 14 octombrie 1988, când, în timp ce se îndrepta spre Aeroportul Bengurion de lângă Tel Aviv, împreună cu ieromonahul Cleopa Florea, monahul Stelian Voaideș și o credincioasă din Galați, un accident cumplit avea să îi curme viața.

Vestea neașteptată a morții arhimandritului Irineu Ilie i-a întristat pe toți cei care l-au cunoscut, mai ales pe Patriarhul Teoctist, care, asemenea altor ierarhi şi clerici ai Bisericii noastre, îl aprecia în mod deosebit şi prin a cărui grijă rămășițele sale pă­mân­tești au fost aduse în țară de către Episcopul-vicar patriarhal din acea vreme, Vasile Costin Târgo­viș­teanul.

A fost îngropat la Mănăstirea Secu în ziua de 20 octombrie 1988, slujba de prohodire fiind săvârșită de către Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Pimen Suceveanul, alături de care s-au aflat arhimandritul mitrofor Teofil Pandele de la Galați, venerabilul arhimandrit Cleopa Ilie, arhimandriţii: Partenie Apetrei, Mitrofan Băltuță, Victorin Oanele, Gherontie Gheorghe, Ciprian Zaharia, Teofil Panait, Zenovie Ghidescu, Macarie Ciolan, Iustin Pârvu (atunci ieromonah), Vartolomeu Florea, Ioanichie Bălan, dar şi mulţi preoți de mir și diaconi.

Am fost de multe ori la Mănăstirea Secu în vremea stăreției lui și, cercetându-mi amintirile, pot aduce propria mărturie despre bunătatea părintelui arhimandrit Irineu Ilie.

În primul rând, am fost cu o parte din elevii Seminarului Teologic care, în timpul practicii agricole de la începutul anului școlar 1984-1985, aveau să strângă de pe terenul Mănăstirii Secu recolta pe care Dumnezeu le-o dăruise. Atunci, a venit personal, aducându-ne înainte de masa de prânz o gustare din ceea ce avea mănăstirea: brânză pregătită după tra­diția locului și câte un pahar cu vin.

De asemenea, mi-l amintesc invitându-ne să venim în grupuri de câte trei-patru seminariști la slujbele din ajunul duminicilor și al sărbătorilor mari. Am fost și eu, de mai multe ori, împreună cu alți elevi ai seminarului. Cântam seara la priveghere și apoi a doua zi la Sfânta Liturghie. Dintre ei, cel mai familiarizat cu părinții monahi de la Mănăstirea Secu era colegul meu, cu un an mai mare, Mihail Dascălu, acum preot în ținutul Pașcanilor.

Între colegii seminarişti cu care participam la slujbele oficiate la Mănăstirea Secu se numărau tânărul Sorin (Sebastian) Paș­canu, monahul și ierarhul de mai târziu și, de asemenea, tânărul Petru Sidoreac, plecat peste ani la studii de doctorat în Grecia, unde, în prezent, este păstor al unei comunități din preajma cetății Tesalonicului.

Părintele Irineu Ilie avea o bunătate care se întâlnește mai rar la oameni, o atenție și un cuvânt bun pentru fiecare, manifestându-şi întotdeauna bucuria când vizitam mănăstirea. Nu ascund faptul că mi-a cerut de câteva ori să mă gândesc dacă aș putea deveni într-o zi monah în obștea care era povățuită de el.

Peste ani, în discuțiile pe care le-am avut cu arhimandritul Bartolomeu Anania, atât la Mănăstirea Văratec, cât și la Mănăstirea Neamț, acesta exprima cuvinte de apreciere la adresa arhimandritului Irineu Ilie.

Mai târziu, aveam să descopăr mărinimia cu care-şi primea oaspeţii, cum mărturisea şi arhimandritul Bartolomeu despre vizitele sale la Mănăstirea Secu, cu ocazia agapelor la care era invitat de către părintele Irineu, precum şi precizări despre grija şi dragostea acestuia faţă de el, oferindu-i, în fiecare an, lemnele necesare pentru încălzirea, în anotimpul rece, a chiliei de la Mănăstirea Văratec, unde viitorul mitropolit vieţuia şi lucra în acea perioadă.

În timpul slujiriisale ca Reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului, arhimandritul Irineu Ilie a trimis, după cum era obiceiul vremii, invitație oficială multor monahi și monahii, dar și foștilor săi colegi.

Deşi nu este uşor să primeşti oaspeţi la Ierusalim, mulţi dintre invitații părintelui Irineu erau găzduiţi la Reprezentanţă perioade destul de îndelungate, uneori chiar şi trei-patru săptămâni.

Arhimandritul Irineu rămâne în amintirea celor care l-au cunoscut ca un om al păcii. Așa cum i-a fost numele, s-a străduit să-i fie și lucrarea.