Zaheu cel mare

Copilul este un bătrân cu braţele întinse

Bătrânul este un copil cu braţele încrucişate

Copilul este un bătrân cu ochii umezi

Bătrânul este un copil cu ochii trişti

Copilul este un bătrân cu zile ninse

Bătrânul este un copil cu zile sfâşiate

Copilul este un bătrân în zori de zi

Bătrânul este un copil în zori de noapte

Copilul este un bătrân

Bătrânul este un copil

Păcatul nostru este

De-a fi de-a pururi altfel.

Nicolae este un prunc de zece luni şi nu înţelege multe, dar simte enorm. Uneori plânge, au început să-l doară gingiile şi doar sânul mamei şi icoanele din cameră îl mai liniştesc. Este smerit, dar vrea să întrebe multe: de ce sunt oamenii răi, de ce vorbesc, deseori, tare şi îşi spun cuvinte care lui îi înfundă urechile, de ce nu-şi dau mâna pe stradă, de ce alteori se împing, de ce, de ce, dar nu ştie să vorbească şi nimeni nu vrea să-i răspundă, chiar dacă a început să le ajungă la genunchi şi îi trage de pantaloni.

Are ochi frumoşi Nicolae, dar realităţile din jur nu se oglindesc în această frumuseţe, nu se potrivesc cu ea, nu-şi găsesc sensul aici. Cel mai mult îi plac acele chipuri îmbătrânite de griji şi frumuseţi, de muncă şi credinţă. Se opreşte lângă un astfel de chip şi priveşte de jos în sus, convins fiind că va găsi ceva, aşa cum Iisus, privind în sus, l-a aflat pe Micul Zaheu. Câteodată stă mult timp în braţele vânjoase ale străbunicii Ana şi o ascultă. Nu înţelege ce-i spune, dar îi place cum îşi mişcă buzele crăpate de vorbe bune şi de rugăciune precum icoana veche de la biserică.

În fiecare duminică şi în celelalte sărbători vine la biserică şi-ntr-un moment anume al slujbei se apropie, în braţele mamei sau ale tatălui, de sfântul altar. Aici, prin uşile din mijloc iese preotul satului, poftind pe toţi oamenii să vină cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste. Uneori, deşi biserica este plină de lume, doar el se apropie, ca şi cum nimeni nu ar mai avea dragoste, credinţă şi frică de Dumnezeu. Atunci se simte cu adevărat mare şi cei din jur se micşorează în ochii lui frumoşi. În Duminica Floriilor au fost aproape toţi copiii din sat la biserică şi Nicolae s-a bucurat. Unii au plâns. Poate le era frică de părintele, şi-a zis Nicolae. Lui nu-i este. Primeşte Sfântul Trup şi Sfântul Sânge cu bucurie, strângându-şi apoi mult timp buzele. Pe chipul lui se citeşte lumină şi siguranţă. Îşi aminteşte de o filă citită din Pateric de mama lui, într-o seară în care nu adormea: Într-un sătuc, un bătrân privea în singura fântână de acolo. S-a apropiat un copil şi l-a întrebat ce vede? Bătrânul i-a răspuns că-L vede pe Dumnezeu. Copilul, neîncrezător şi mirat, a strigat: cum, acolo Se ascunde, vreau să-L văd şi eu, de când Îl caut. Bătrânul l-a ajutat să se ridice pe marginea fântânii. Dar... copilul şi-a văzut în fântână propriul chip şi s-a întors dezamăgit. Bătrânul l-a mângâiat pe frunte, zicându-i: iată, ai descoperit unde Se ascunde Dumnezeu.

Nicolae L-a găsit pe Dumnezeu în Sfântul Potir.

În fiecare parohie ortodoxă există câte un astfel de Mare Zaheu. Cei care au folosit un chip de copil pentru motivarea unei parade gay trebuie neapărat să-l cunoască pe Nicolae. Într-un copil se poate ascunde rugăciunea, lumina, Dumnezeu, dar niciodată întunericul contrar firii.

Păcatul nostru este

De-a fi de-a pururi altfel.