Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Înfrângerea republicanilor la Midterms a dus la o nouă reconfigurare a puterii în Senatul şi Camera Reprezentanţilor din Statele Unite ale Americii. Implicaţiile rezultatului alegerilor pentru Congresul SUA se ext
Uniunea Europeană a activat mecanismul de schimb de informaţii privind securitatea aviaţiei, în urma unei serii de ameninţări care au afectat săptămâna trecută cel puţin 25 de zboruri de pasageri în
Reprezentanţa Comisiei Europene în România a anunţat că Regatul Unit şi Elveţia se vor alătura Erasmus+ începând cu anul 2027, când se va sărbători 40 de ani de la lansarea programului. „Extinderea pr
Google a anunţat că nu va mai activa în mod implicit pentru elevi Gemini, asistentul său bazat pe inteligenţa artificială. Decizia vine după mai multe luni de critici din partea părinţilor, a şcolilor şi a
Dragii mei elevi, anul acesta, școala noastră împlinește 90 de ani de existență, 90 de ani de când poartă numele marelui cronicar Miron Costin. Este momentul să aflăm cine a fost el, ce a reprezentat pentru noi
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române va organiza mâine, 10 noiembrie 2026, o sesiune comemorativă şi o expoziţie pentru a marca 80 de ani de la foametea din R.S.S.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași organizează, în zilele de 13 și 14 noiembrie 2026, conferința națională cu participare internațională „De la Hărțuire și Abuz, Împreună spre Dialog
La începutul acestei săptămâni a început transferul obiectelor din patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti, în contextul procesului de restaurare și consolidare a muzeului din Capitală.
Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani găzduiesc azi, 5 noiembrie 2026, de la ora 13:00, vernisajul expoziției de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, semnată de Horea Paștina, membru fondator al gr
Muzeul Național de Istorie a României se va afla, în perioada 2028-2033, într-un amplu proces de restaurare și consolidare, proiect care va fi finanțat cu 150 de milioane de euro. „Proiectul este finalizat şi î
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Caria și boala gingiilor, principalele motive pentru care pierdem dinții, au aceeași cauză: placa bacteriană, un strat fin și lipicios de microbi care se formează zilnic pe dinți. Ambele avansează încet și, de
Puține domenii ale medicinei s-au schimbat atât de vizibil în ultimii ani precum stomatologia. Cabinetul stomatologic de astăzi seamănă tot mai puțin cu cel din amintirile copilăriei. Esența schimbării nu stă
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
În perioada 31 august - 2 septembrie, în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” - Humosu, Sireţel, Protopopiatul Paşcani, a fost organizată cea de-a VI-a ediţie a Taberei „Uniţi pentru Hristos”, de către
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei, în perioada 14-30 august 2018, la Centrul de Tineret „Vestitorii Bucuriei” din Bălţăteşti, judeţul Neamţ, a avut
Ziua de 1 septembrie a fost pentru locuitorii comunei Bilbor, din judeţul Harghita, una cu totul deosebită. Fiii satului, peste 350 de oameni care au dus peste graniţele judeţului, şi chiar ale ţării, renumele
Nu o dată se întâmplă să întreb pe unii ucenici, la final de spovedanie: „Şi?... Cum mai e relaţia cu Dumnezeu? Cum Îl mai vezi?”. La început s-au cam mirat de interpelare, considerând că se
În perioada 31 august - 2 septembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, s-a desfăşurat cea de-a III-a ediţie a taberei „Bucuria prieteniei”, în
În perioada 25-30 august 2018, 38 de elevi din judeţul Iaşi de la şcolile din Podu Iloaiei, Glodenii Gândului, Crucea, Ţigănaşi, Horleşti, Satu Nou - Belceşti, Costeşti, Târgu Frumos, Lungani, Popeşti,
Pentru întâmpinarea crizei acute de sânge din spitale şi pentru a veni în ajutorul pacienţilor care au nevoie de transfuzii pentru diferite intervenţii chirurgicale, preoţii şi credincioşii din parohiile
Luni, 3 septembrie 2018, Grădiniţa cu Program Prelungit „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” şi-a deschis porţile pentru cel de-al treisprezecelea an de activitate cu preşcolarii. Entuziasmul şi emoţia i-au
În Duminica a XIV-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi. În omilia rostită cu
În Duminica a XIV-a după Rusalii, credincioşii din municipiul Suceava şi din alte parohii ale oraşului au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen la Catedrala „Naşterea Do
Cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Parohia Petricica din Protopopiatul Moineşti, judeţul Bacău, a avut loc duminică, 2 septembrie 2018, sfinţirea unui monument ridicat în
În data de 2 septembrie 2018, în Duminica a XIV-a după Rusalii (a nunţii fiului de împărat), Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a fost prezent î
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost prezent în Duminica a XIV-a după Rusalii pentru a sfinţi şi binecuvânta două locaşuri de cult în filia Motoceşti din Parohia Pătrăşcani, Protopopiatul
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în cadrul manifestărilor dedicate Anului Omagial al Unităţii de Credinţă şi de Neam şi Anului Comemorativ al
În perioada 28 august - 1 septembrie 2018, în parohiile din localităţile Tăcuta, Protopopeşti şi Rediu-Galian, Protopopiatul Vaslui, s-a desfăşurat cea de-a treia serie din cadrul proiectului misionar Tabăra
Ieri, în Duminica a XIV-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit Biserica cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului” şi Sfinţii Împăraţi
În perioada 25-28 august 2018, înarmaţi cu bucurie, răbdare, o temă numită „Valorile ce unesc un neam” şi sufletele încărcate cu entuziasm, voluntarii din ATOR Paşcani au pornit către frumosul sat
Cu verdele liniştitor al brazilor ce mă însoţesc de obicei pe calea către munţi, cu gândul de voiajor care îl cheamă pe Sfântul Gheorghe Pelerinul la împreună-descoperire, cu rugăciunile dimineţii rostite
În ziua de prăznuire a Sfântului Varlaam, Mitropolitul Moldovei, şi a Sfântului Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu, Episcopul Romanului (1674-1685), mărturisitori ai dreptei credinţe, personalităţi care au
Cu binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în perioada 1-6 august 2018, s-a desfăşurat tabăra de pictat icoane ortodoxe „Tinerii artişti”, la Dorna Candrenilor, judeţul Suceava. Au
În data de 30 august a fiecărui an, Schitul Sihăstria Râşca îşi sărbătoreşte ocrotitorul, pe Sfântul Cuvios Ioan de la Râşca şi Secu. Anul acesta, obştea de monahi l-a avut în mijlocul său pe IPS
Când există tensiuni, să ia aminte fiecare la partea lui de lucrare. Unul are de lucru la capitolul înfrânare, celălalt la capitolul dăruire. Ca orice lucrare duhovnicească, şi aici este nevoie de harul lui
Miercuri, 29 august 2018, de sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Rusca,
Castelul Miclăuşeni îşi deschide porţile vizitatorilor în atmosferă de sărbătoare. Evenimentul „Călătorie la 1900”, care îşi propune o întoarcere în ambianţa specifică familiei Sturdza, este anul
„În vremea aceea, adunându-se mulțime de oameni, Iisus a început a zice: Neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul prorocului Iona. Căci precum a fost
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina (†1920) s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, o localitate din provincia Tracia (astăzi în Turcia). Din botez a primit numele Anastasie. După primii ani de şcoală a


