Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
România riscă penurie de motorină în această iarnă, în condiţiile în care preţurile au urcat cu aproape 40% de la începutul anului, iar rezervele sunt mai mici decât par, reiese dintr-o analiză de
Ceremonii militare şi religioase au fost organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din ţară, în bazele în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi î
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma recentelor incidente grave, a decis vineri mai multe măsuri urgente în
Viteza medie de download, în România, a ajuns în 2025 la 482 Mbps pentru internetul fix prin cablu (+8% față de 2024), respectiv la 68 Mbps pentru internetul mobil (+17% față de 2024), în anul 2025, conform
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Centrui social pentru copii „Aripi de Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei a găzduit în această perioadă o serie de evenimente şi activităţi social-filantropice. Astfel, elevii, părinții, cadrele didactice
Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” a organizat vineri, 20 ianuarie, expoziţia de carte „24 Ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române”. Evenimentul a avut loc în salonul expoziţional al
În Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu vameşul), Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul
Debutul Concursului naţional „Icoana şi şcoala mărturisirii”, organizat în toate eparhiile Patriarhiei Române, a fost marcat la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Protoieria Caracal prin activitatea
Arhiepiscopia Craiovei şi-a prezentat oficial bilanţul activităţilor realizate în anul 2016 pentru sectoarele: administrativ-bisericesc, cultural, social-filantropic, patrimoniu şi construcţii, economic şi
„Îngerașul” Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Caracal, sau „doamna Florentina”, cum o știe toată lumea, este o femeie cum rar se mai găsește în ziua de astăzi: simplă și smerită, cu o
Acţiunile social-filantropice dedicate romilor din Arhiepiscopia Râmnicului au continuat şi în această săptămână. Astfel, joi, 19 ianuarie, pr. Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Biroului de
Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova anunță redeschiderea Cercului de pictură „Junior Art”, adresat copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani. Cursurile de pictură sunt gratuite, au loc
Departamentul de Fizică împreună cu grupul Panorama Optic au organizat o întâlnire între specialiști din domeniul opticii și optometriei și studenți ai Facultății de Științe (Universitatea din Craiova).
Pe numele său de civil Victor Lecca, s-a născut în localitatea Babele, judeţul Ismail, Basarabia, din părinţii Grigorie şi Maria Lecca. A urmat Seminarul Teologic şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din
Studenţii Facultăţii de Teologie din Craiova se pregătesc în această perioadă pentru sesiunea de iarnă. Examenele de semestru sunt precedate de o presesiune, în cadrul căreia tinerii teologi vor fi evaluaţi
În urma şedinţei Permanenţei Consiliului eparhial al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei din data de 13 ianuarie s-a hotărât prelungirea perioadei pentru depunerea dosarelor în vederea ocupării postului de preot
În cuprinsul Protoieriei Drăgășani se desfășoară în perioada de iarnă o serie de activități cu caracter social pentru sprijinirea persoanelor aflate în situații de risc. În acest sens, pr. Ion Făurar de
În această săptămână, Parohia „Sfântul Nicolae”-Brânduşa din Craiova a găzduit mai multe activităţi social-filantropice, catehetice şi misionare. Astfel, „în dorința realizării unei mai mari
Parohia „Sfinții Cosma și Damian” din cadrul Spitalului Municipal Caracal a desfășurat în anul precedent numeroase activităţi social-filantropice, venind de nenumărate ori în sprijinul celor aflaţi în
Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Cetatea Băniei va găzdui sâmbătă, 21 ianuarie, lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Craiovei. Evenimentul va reuni reprezentanţi ai
Actori ai Trupei de teatru „Constantin Popian” a Arhiepiscopiei Râmnicului, elevi ai Seminarului Teologic, dar şi numeroşi iubitori de Eminescu au evocat personalitatea marelui poet, au recitat
Parohia Foleștii de Sus, din judeţul Vâlcea, și-a serbat la începutul acestei săptămâni unul din hramurile bisericii parohiale, „Cinstirea lanţului Sfântului Apostol Petru”, informează
Marţi, 17 ianuarie 2017, străvechea vatră monahală a Vodiţei a îmbrăcat veșminte de sărbătoare. Cinstitul așezământ și-a serbat unul dintre ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Antonie cel Mare. Slujba de
Mănăstirea „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare”-Cârcea, de lângă Craiova, a îmbrăcat haine de sărbătoare marţi, 17 ianuarie 2017. În zi de praznic, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către
În perioada 13-15 ianuarie 2017 au avut loc mai multe evenimente dedicate aniversării poetului naţional Mihai Eminescu şi sărbătoririi Zilei Naţionale a Culturii, la care au participat şi reprezentante de la
Sfântul Antonie cel Mare a fost prăznuit marţi, 17 ianuarie 2017, în mai multe mănăstiri şi biserici din Oltenia. „Părintele monahilor“ a adunat sute de credincioşi la Sfintele Altare, aducând prinos de
Ascoriştii olteni au marcat duminică, 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale, prin mai multe activităţi culturale. La Craiova, membrii ASCOR au organizat o seară de poezie şi cântec închinată marelui nostru poet
Astăzi, în ziua de prăznuire a Sfântului Antonie cel Mare, mai multe locaşuri de închinare din Arhiepiscopia Craiovei îşi serbează hramul. Între acestea se numără şi Mănăstirea Cârcea, unde este prezent,
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe


