Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
România riscă penurie de motorină în această iarnă, în condiţiile în care preţurile au urcat cu aproape 40% de la începutul anului, iar rezervele sunt mai mici decât par, reiese dintr-o analiză de
Ceremonii militare şi religioase au fost organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din ţară, în bazele în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi î
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma recentelor incidente grave, a decis vineri mai multe măsuri urgente în
Viteza medie de download, în România, a ajuns în 2025 la 482 Mbps pentru internetul fix prin cablu (+8% față de 2024), respectiv la 68 Mbps pentru internetul mobil (+17% față de 2024), în anul 2025, conform
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Elevii din grupul de creație al Școlii Gimnaziale Foleștii de Sus, judeţul Vâlcea, au împărțit alimente oamenilor nevoiași din parohie. Activitatea a avut loc la finele lunii trecute, făcând parte din
La început de an, Parohia „Sfântul Nicolae”-Brânduşa din Craiova a făcut bilanţul activităţilor culturale, filantropice şi pastorale desfăşurate în ultima lună a anului trecut. Realizările lui 2016 au
La finalul anului trecut, corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a avut un concert la Biserica cu hramul Sfântul Nicoale din Parohia Orşova Sud, cu prilejul Sfintei Liturghii săvârşite de PS Părinte
Prima zi a anului nou, însoţită cu prăznuirea Tăierii-împrejur a Domnului şi ziua Sfântului Vasile cel Mare, a fost întâmpinată de sute de credincioşi în bisericile şi mănăstirile din Mitropolia Olte
Luna aceasta, Caracalul își amintește de unul dintre fiii săi, sărbătorind 101 ani de la nașterea doctorului Dumitru Uță, unul dintre eroii temnițelor românești și un adevărat doctor fără de arginți.
Pelerini din întreaga ţară au venit la rugăciune în Lavra Sfântului Nicodim de la Tismana, în prima zi a slăvitului praznic al Naşterii Domnului. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul
Când S‑a născut Domnul Hristos, acum mai bine de 2.000 de ani, lumea a avut reacții dintre cele mai diverse: romanii, stăpânitori ai țării sfinte, nici nu s‑au sinchisit, în timp ce Irod, regele Iudeii, „a
Toate praznicele împărătești au o înainte-prăznuire, ce creează în viaţa creştinilor o atmosferă sărbătorească specifică. Nașterea Domnului sau Crăciunul, acest mare praznic împărătesc, este
Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin a găzduit săptămâna aceasta Festivalul de „colinde şi datini strămoşeşti”, dedicate praznicului Naşterii Domnului. Momentul a debutat duminica trecută, după
Parohia Călimăneşti I din Protoieria Călimăneşti a primit ca în fiecare an pe cei mai mici dintre colindători, aşa cum este tradiţia locului. La finalul Sfintei Liturghii, săvârşită duminica trecută,
Reprezentantele Ligii Femeilor Creştin Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului au vizitat la finele săptămânii trecute, alături de alte grupuri şi asociaţii din Vâlcea, Oradea și Craiova, căminul de bătrâni
Şirul concertelor de Crăciun a fost completat săptămâna aceasta de trei evenimente de interes pentru credincioşii din Arhiepiscopia Craiovei. După Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din
12 preoţi au primit duhovnicia miercuri, 14 decembrie 2016, în Paraclisul Mitropolitan „Toţi Sfinţii” din incinta Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei. Slujba de hirotesie a fost săvârşită de către
Parohia craioveană „Maica Domnului”-Oota a găzduit duminică, 11 decembrie, după oficierea Sfintei Liturghii duminicale, un concert caritabil de colinde, susținut de mai multe coruri de copii. Au urcat pe solea
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a sfințit luni, 12 decembrie, troița ridicată spre cinstirea tipografilor bisericești în curtea Bisericii „Toți Sfinții” din
Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova a concertat în seara zilei de luni, 12 decembrie, la Catedrala Mitropolitană din Bănie, sub conducerea asist. univ. dr. Victor Şapcă. În prezenţa a
Corul Kinonia a susţinut la finele săptămânii trecute primul concert de colinde din preajma sfintelor sărbători ale Crăciunului. Momentul a fost prilejuit de slujba de sfinţire a clopotului bisericii cu hramul
Biserica „Sfântul Spiridon” sau Biserica Albă din Craiova s-a dovedit neîncăpătoare luni, 12 decembrie, pentru numărul mare de credincioşi veniţi din toate zonele oraşului să participe la praznicul
În Duminica a 28-a după Rusalii (11 decembrie), Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare
Luni, 12 decembrie 2016, Biserica „Sfântul Spiridon” din Craiova şi-a serbat ocrotitorul. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei,
La inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, vineri, 9 decembrie 2016, 250 de elevi din învățământul primar, însoțiți de doamnele
Bucuria praznicului Naşterii Domnului îşi face deja simţită prezenţa în rândul credincioşilor olteni. Tradiţionalele colinde s-au împletit săptămâna trecută cu bucuria darului împărtăşit pe la casele
Harnic tipograf, iscusit protopsalt şi folclorist, Anton Pann, „finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb”, a murit devreme şi pe neaşteptate, dar trăieşte şi azi în conştiinţa noastră. Deşi în timpul
În preajma sfintelor sărbători, Corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei va susţine concertul de colinde intitulat generic „O, ce veste minunată!”. Psalţii severineni vor colinda astfel în mai
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe


