Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
Informaţiile de încredere, practice şi utile, îngrijirea şi sprijinul în funcţie de gradul de dependenţă, ajutorul material şi financiar, precum și susținerea emoţională se regăsesc printre solicitările
România riscă penurie de motorină în această iarnă, în condiţiile în care preţurile au urcat cu aproape 40% de la începutul anului, iar rezervele sunt mai mici decât par, reiese dintr-o analiză de
Ceremonii militare şi religioase au fost organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din ţară, în bazele în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi î
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma recentelor incidente grave, a decis vineri mai multe măsuri urgente în
Viteza medie de download, în România, a ajuns în 2025 la 482 Mbps pentru internetul fix prin cablu (+8% față de 2024), respectiv la 68 Mbps pentru internetul mobil (+17% față de 2024), în anul 2025, conform
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Muzeul Unirii din Focșani, județul Vrancea, va găzdui lansarea cărții „Spitalul Militar Focșani (1832-2026)”, semnată de Adrian Galiță, cadru militar în rezervă, pasionat de istorie și literatură, au
Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii” va avea loc joi, 29 octombrie 2026, de la ora 19:00, în Salonul auriu al Ambasadei României în Franța. Soprana Rodica Vică și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Cercuri pedagogice la disciplina religie, pentru semestrul I din anul şcolar 2016-2017 la clasele de gimnaziu şi de liceu, s-au desfăşurat în Episcopia Severinului şi Strehaiei în zilele de 8 şi 9 decembrie
Proiectul „Să-l ajutăm pe Moș Nicolae!” este unul de voluntariat, desfășurat în această săptămână prin Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului. Activitatea a avut în vedere strângerea
Biserica „Maica Domnului”-Oota din Craiova a găzduit luni-seară, în ajunul praznicului Sfântului Nicolae, o serbare de colinde prezentată de copii de la Grupul „Glasuri Cristaline”, al Asociaţiei
Zilele trecute, în Arhiepiscopia Râmnicului a avut loc proiectul „Să-l ajutăm pe Moș Nicolae!” prin intermediul căruia au fost colectate o serie de cărți, jucării, haine și alimente, destinate copiilor
Marţi, 6 decembrie, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de sfinţire a biserici
Parohia „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana” din Craiova organizează în perioada Postului Naşterii Domnului mai multe activităţi culturale, aşezate sub genericul „Serile Harşu”. Astfel, în fiecare vineri
Sfântul Ierarh Nicolae a fost cinstit marţi, 6 decembrie, în mai multe biserici şi mănăstiri din Mitropolia Olteniei. Între acestea, și vatra vechii Mănăstiri Coşuna Bucovăţul Vechi, din incinta Seminarului
Peste 600 de spectatori au fost prezenți luni, 6 decembrie, la concertul în scop caritabil de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. „ColinDar cu Paula Seling”, organizat de Asociația
Duminică, 4 decembrie, IPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit slujba de sfințire a paraclisului Mănăstirii „Sfântul Mucenic Gheorghe” din Suiești, cu hramul „Sfântul Mucenic Lucian din Dobrogea”, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Mănăstirea „Sfântul Mucenic Gheorghe”-Suiești a fost ridicată în satul natal al Patriarhului Justinian Marina, întru pomenirea sa veșnică, ca loc de nevoință și folos duhovnicesc al viețuitorilor, ctitor fiind familia Lucian și Elena Zmaranda împreună cu copiii Andreea, Ana și Mihai. Piatra de temelie a noii mănăstiri a fost așezată, în prezența ctitorilor și a obștii monahale, de către IPS Părinte Arhiepiscop Varsanufie, la 20 iulie 2015.
Marţi, 6 decembrie 2016, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, IPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Parohia Poiana Seciuri, comuna Bustuchin, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, a fost neîncăpătoare duminică, 6 noiembrie, pentru numărul mare de credincioş
Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Craiovei organizează, în perioada 5-21 decembrie, cea de-a doua ediţie a programului de colinde şi tradiţii populare româneşti închinate praznicului Naşterii Domnului,
Preotul Claudiu Bușă este slujitor al Bisericii „Sfântul Nicolae” din Caracal, județul Olt, și tată a doi copii. În întâlnirea noastră a explicat, bazându-se pe experienţa pastorală pe care a agonisit-o
Membrele Ligii Femeilor Creştin-Ortodoxe din Vâlcea s-au întâlnit săptămâna trecută la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu-Vâlcea, informează arhiepiscopiaramnicului.ro. La sedinţa lunar
Membrii grupului de cateheză „Sfântul Ambrozie cel Mare”, din Parohia Rovine, s-au întrunit duminică seară, 27 noiembrie, la Biserica „Ziua Crucii” din Craiova. Tema întâlnirii a fost „Despre formele de
Biserica „Maica Domnului”-Mântuleasa din Craiova şi-a sărbătorit vineri, 25 noiembrie, cel de-al treilea hram. În ziua de prăznuire a Sfintei Muceniţe Ecaterina au fost săvârşite Utrenia şi Sfânta
Membri ai grupurilor parohiale din Arhiepiscopia Craiovei au luat parte, la finele săptămânii trecute, la mai multe activităţi interactive, organizate în Craiova sub genericul „Agapa Tinerilor Ortodocşi”.
Puțini oameni știu despre maestrul Eustațiu Stoenescu că a fost cel care a pictat interiorul Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Nou din Craiova. Lucrarea sa a început după restaurarea şi consolidarea sfântului
În cadrul parteneriatului educaţional încheiat între Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” şi Centrul social de zi pentru copii `Aripi de Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei, săptămâna aceasta a avut loc o
Elevi din ciclul primar de la Şcoala Româno-Britanică au vizitat săptămâna aceasta studioul „Logos” din Craiova al postului Radio TRINITAS al Patriarhiei Române. Copiii au fost însoţiţi de profesori şi de
Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti reprezintă pentru noi un moment răscolitor în istoria naţională, dar şi un privilegiu de a readuce în lumină activitatea cult
Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova organizează, astăzi, 25 noiembrie, începând cu ora 18:00, în Salonul Medieval, o nouă întâlnire în cadrul proiectului „Taifasuri Rânduite
Preotul Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Biroului eparhial de catehizare a rromilor din cadrul Centrului eparhial de la Râmnic, a organizat prima întâlnire din cadrul programului „Sastipen le rromenqe -
Miercuri, 23 noiembrie, în zi de prăznuire a Sfântului Cuvios Antonie de la Iezer, unul dintre sfinţii ocrotitori ai Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei,
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sec. XII-XIV) „a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov (Basarabi), aşezat pe


