Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Acţiune de amploare împotriva falsificatorilor de carduri
▲ Percheziţiile începute ieri fac parte dintr-o acţiune mai amplă de anihilare a reţelelor de falsificatori de carduri, care acţionează inclusiv pe teritoriul României ▲ Două astfel de grupări au fost deja decapitate, dintre care una a lăsat fără bani sute de bucureşteni ▲ Printre cei anchetaţi se află şi Iustin Covei, fiul unui judecător de la Curtea de Apel Craiova ▲
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi poliţiştii de la crimă organizată au declanşat, ieri dimineaţă, o acţiune de amploare împotriva a trei reţele de falsificatori de carduri bancare. Procurorii au desfăşurat, simultan, percheziţii la 29 de domicilii din patru oraşe: Craiova, Bucureşti, Cluj şi Constanţa. Capii falsificatorilor se află la Craiova, iar printre aceştia se află şi Iustin Covei, fiul unui judecător de la Curtea de Apel Craiova, a cărei locuinţă a fost, de asemenea, percheziţionată. Potrivit unui comunicat al DIICOT, investigaţiile procurorilor vizează activităţile infracţionale comise de un număr de trei grupuri ce acţionau pe raza municipiului Craiova şi care erau coordonate de Jean Marin Mihăilă, zis „Jan“, Nicolae Drivan Florin, zis „Fulgerică“, Ionel Călin, zis „Nixon“, Iustin Covei şi Petre Hălănei. Procurorii susţin că cei patru au finanţat şi coordonat, începând cu luna februarie, acţiuni infracţionale pe linia fraudelor cu cărţi de credit derulate pe teritoriul altor state, în special Australia, Iordania şi Tunisia. Supranumit şi „copilul teribil al Craiovei“, Iustin Covei, fiul unui judecător de la Curtea de Apel Craiova şi nepot al unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a fost implicat în mai multe scandaluri, însă a scăpat mereu de anchetele penale. Prejudiciile sunt enorme Potrivit anchetatorilor, membrii acestor reţele falsificau şi fabricau dispozitive de citire de carduri şi de informaţii de pe carduri. Acestea erau montate pe ATM-uri din România sau ţări din Orientul Îndepărtat, precum Iordania şi Tunisia. După ce erau obţinute informaţii despre carduri, acestea erau clonate, urmând ca, ulterior, alţi membri ai reţelelor să scoată banii. Prejudiciul este enorm, anchetatorii estimând sume de mai multe zeci de milioane de euro. Două astfel de grupări au fost deja decapitate, dintre care una a lăsat fără bani sute de bucureşteni. Aproape un milion şi jumătate de lei au dispărut de pe cardurile a peste 400 de bucureşteni, spun anchetatorii. Sistemul de operare era aproape banal: deasupra bancomantelor erau montate camere de supraveghere, cu ajutorul cărora erau citite PIN-urile, iar apoi erau clonate cardurile. Pentru a fi mai siguri, hoţii preferau să retragă banii de la bancomate din zone retrase ale oraşelor sau chiar din sate.