Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Carte verde pentru protejarea pădurilor Europei
Executivul european a dat startul unei consultări publice privind noua strategie a protecţiei fondului forestier din Europa z Consultarea asupra Cărţii verzi se derulează de la 1 martie la 31 iulie 2010. În cadrul Săptămânii verzi de la Bruxelles, din luna iunie, se vor organiza ateliere de lucru şi dezbateri la care sunt aşteptate toate părţile interesate. Comisia subliniază importanţa unei astfel de acţiuni în contextul în care pădurile absorb cantităţi uriaşe de dioxid de carbon, principalul gaz cu efect de seră, pe întreaga lor perioadă de creştere
Comisia Europeană a adoptat o Carte verde care stabileşte opţiunile pentru o abordare la nivelul Uniunii Europene a protecţiei pădurilor şi a informării cu privire la resursele forestiere şi situaţia acestora. În funcţie de informările primite de la instituţiile europene de profil, de la statele membre, precum şi de la opinia publică, Executivul european va stabili în perioada următoare dacă sunt necesare acţiuni suplimentare la nivelul UE. „Pădurile Europei sunt o resursă preţioasă care trebuie protejată împotriva efectelor adverse ale schimbărilor climatice şi împotriva declinului biodiversităţii. Trebuie să vedem ce poate aduce în plus acţiunea la nivel european faţă de eforturile naţionale pentru salvarea pădurilor şi menţinerea unei baze de informaţii fiabile, coerente şi la zi cu privire la acestea“, a declarat comisarul european pentru mediu, Janez Potocnik. Connie Hedegaard, comisarul european pentru politici climatice, a subliniat importanţa protejării pădurilor în contextul luptei împotriva schimbărilor climatice, ştiut fiind faptul că „acestea absorb uriaşe cantităţi de carbon“. Obiectivele Cărţii verzi Cartea verde stabileşte care sunt principalele provocări cu care se confruntă pădurile Europei, prezentând sistemele existente de informare în domeniul forestier şi instrumentele disponibile pentru protecţia pădurilor şi ridicând o serie de întrebări pertinente pentru elaborarea unor viitoare opţiuni de politică, subliniază Comisia Europeană. Întrucât competenţa privind politica în domeniul forestier revine în primul rând statelor membre, dezbaterea ar trebui să se axeze pe modul în care schimbările climatice modifică gestionarea şi protejarea pădurilor în Europa, precum şi pe modul în care ar trebui să evolueze politica UE pentru a-şi spori contribuţia la iniţiativele statelor membre. Pădurile însumează 42% din suprafaţa terestră a UE Pădurile îndeplinesc numeroase funcţii sociale, economice şi de mediu interrelaţionate, acestea asigurând locuri de muncă, venituri şi materii prime pentru industrie şi pentru energia din surse regenerabile. De asemenea, protejează solul, aşezările umane şi infrastructurile, regularizează resursele de apă dulce şi conservă biodiversitatea. Din punctul de vedere al climei, pădurile acţionează ca nişte „puţuri“ care absorb dioxidul de carbon (CO2), principalul gaz cu efect de seră, pe întreaga lor perioadă de creştere, dar devin surse de CO2 atunci când sunt tăiate, arse sau distruse de furtuni şi de dăunători. Pădurile şi alte suprafeţe împădurite acoperă circa 176 de milioane de hectare pe teritoriul UE, însumând peste 42% din suprafaţa terestră a UE. Pădurile Uniunii Europene s-au extins constant în ultimii 60 de ani, reprezentând în prezent 5% din suprafaţa împădurită la nivel mondial, arată CE. Majoritatea pădurilor din UE şi-au mărit volumul lemnos şi stocurile de carbon, absorbind astfel o cantitate mai mare de CO2 din atmosferă. Informaţii recente arată însă că, la nivel mondial, despăduririle (în special în ţările în curs de dezvoltare) şi alte modificări ale destinaţiei terenurilor sunt responsabile în prezent pentru circa 12-15% din emisiile globale de CO2. Datorită creşterii temperaturilor preconizate de specialişti, regiuni întregi nu vor mai fi propice dezvoltării anumitor tipuri de păduri, ceea ce va provoca schimbări ale distribuţiei naturale a speciilor de arbori şi modificări ale creşterii arboretului existent, susţine Executivul european. Mai mult, Comisia atrage atenţia asupra faptului că „se preconizează că fenomenele extreme precum furtunile, incendiile forestiere, secetele şi valurile de căldură vor deveni din ce în ce mai dese şi/sau mai severe, sporind astfel presiunea asupra pădurilor“. Consultarea publică asupra Cărţii verzi se derulează de la 1 martie la 31 iulie 2010 pe site-ul web „Vocea ta în Europa“ (http:// ec.europa.eu/yourvoice). Ca parte a consultării, Comisia va organiza un atelier de lucru şi o reuniune a părţilor interesate la data de 3 iunie, în cadrul Săptămânii verzi de la Bruxelles. De asemenea, Cartea verde va face obiectul discuţiilor în cadrul unei conferinţe pe tema protecţiei pădurilor, organizată de preşedinţia spaniolă a UE în perioada 6-7 aprilie în Valsain (Spania).