Peste 90% dintre telefoanele mobile în funcțiune în România sunt echipate cu tehnologii care permit transmiterea rapidă şi mai precisă a localizării către serviciul de urgenţă 112, arată primul studiu realizat de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) privind capabilităţile tehnice ale terminalelor utilizate în reţelele mobile.
Cel mai important furnizor de măceșe
Principalul furnizor de măceşe de pe piaţa românească este Direcţia Silvică Vaslui, care recoltează peste 70% din cantitatea valorificată la nivelul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva. De asemenea, judeţul Vaslui se clasează pe primul loc la nivel naţional şi în ceea ce priveşte furnizarea de plante medicinale pentru cel mai mare producător de remedii naturiste din ţară. „Recoltăm şi valorificăm anual peste 50 tone de floare de păducel, 30 tone de floare de soc şi între 60 şi 100 tone de floare de tei”, a declarat Cătălin Idriceanu, directorul Direcţiei Silvice Vaslui, citat de Agerpres. În funcţie de cererile existente în piaţă, se recoltează şi cantităţi semnificative de urzică, pelin, coada-şoricelului, frunze de alun sau sunătoare. (O.N.)



.jpg)