Romfilatelia şi Poşta Română au marcat Ziua internaţională împotriva consumului și traficului ilicit de droguri, prin introducerea în circulaţie, la 26 iunie, a emisiunii filatelice „Fii inteligent şi spune
Cod roșu de caniculă în trei sferturi din țară
Trei sferturi din ţară, inclusiv Capitala, se află până miercuri dimineață sub Cod roşu de caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat, cu temperaturi maxime de până la 41 de grade Celsius. Autoritățile locale au activat punctele de prim ajutor. Au fost introduse restricții pe drumurile publice și pe calea ferată și s-au luat măsuri pentru desfășurarea în bune condiții a examenului de bacalaureat. Responsabilii din sănătate atenționează că vârstnicii și copiii mici sunt categoriile cele mai vulnerabile în caz de caniculă.
Potrivit estimărilor pentru perioada 29 iunie - 27 iulie emise duminică de Administraţia Naţională de Meteorologie, căldura sufocantă va fi o caracteristică a următoarelor patru săptămâni, când temperaturile vor fi, în general, mai mari decât valorile oricum ridicate specifice lunii iulie.
În aceste condiții, Institutul Naţional de Sănătate Publică amintește populației că vulnerabilitatea la căldură este legată atât de „factori fiziologici cum ar fi vârsta (bătrânii, sugarii şi copiii) şi starea de sănătate (prezenţa afecţiunilor cronice), cât şi de factori de expunere, cum ar fi ocupaţia (lucrul în aer liber sau în zone fără ventilaţie sau aer condiţionat) şi condiţiile socio-economice”. INSP atrage atenția că sugarii sub 6 luni nu trebuie expuşi la lumina directă a soarelui, iar îmbrăcămintea trebuie să le acopere braţele şi picioarele. „Protejaţi sugarii şi copiii. (…) Nu lăsaţi niciodată copiii sau animale în vehicule parcate pentru o perioadă de timp, deoarece temperaturile pot deveni rapid periculos de ridicate”, atenționează INSP.
O altă recomandare este grija față de persoanele dependente, precum copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu dizabilităţi, cărora trebuie să li se ofere lichide în mod regulat, chiar dacă nu solicită. „Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate”, a transmis și Direcţia de Sănătate Publică Iaşi.
Autoritățile fac apel și la respectarea regulilor de siguranţă privind scăldatul, având în vedere că multe persoane aleg să se răcorească în ape neamenajate. Cel puțin trei persoane s-au înecat duminică în țară, între care un copil de 8 ani. Tot duminică, din cauza temperaturilor ridicate, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din localitatea Rusenii Noi, județul Iași, a fost găsit pe câmp, în stop cardio-respirator, și a decedat la spital.
Serviciile de urgențe lucrează în aceste zile la întreaga capacitate. În Capitală, Serviciul de Ambulanţă București-Ilfov a înregistrat în weekend 4.992 de apeluri, iar peste 400 de persoane au avut nevoie de ajutor medical în locuri publice, în cele mai multe cazuri din cauza căldurii. „Noi am luat toate măsurile, se lucrează cu întreaga capacitate de intervenţie”, a precizat, duminică seara, pentru Agerpres, managerul general al SABIF, Alis Grasu. (C.Z.)



.jpg)