Colindul şi Chiralesa de Bobotează încheie sărbătorile de Anul Nou

▲ După mersul cu Ajunul de Crăciun, cu uratul de Anul Nou, copiii mergeau cu „Chiralesa“ de Bobotează, dar în unele locuri se mai mergea cu uratul de Sfântul Ioan, fiind vizaţi doar cei care purtau numele Sfântului ▲ La Sfântul Ioan se încheie sărbătorile de iarnă, iar oamenii îşi intră în ritmul normal al lucrurilor şi al vremurilor ▲

Ziua de Bobotează, 6 ianuarie, marchează sfârşitul ciclului de sărbători dedicate Crăciunului şi Anului Nou, fiind închinată purificării mediului înconjurător, în special apele, în această zi toţi creştinii mergând la biserică pentru a lua apă sfinţită, atât de necesară pentru tămăduire şi purificare.

De Bobotează se colindă, se fac predicţii privind vremea şi belşugul holdelor în următorul an, conform tradiţiilor populare. Când începea slujba de sfinţire a apelor, vânătorii şi pădurarii împuşcau peste ape ca să alunge duhurile necurate.

Se spune că în ziua aceasta toate apele pământului sunt sfinţite. Apa sfinţită din ziua de Bobotează are puteri miraculoase; cu ea se stropesc vitele şi nutreţul lor, apoi fiecare gospodar bea câte puţin pe nemâncate pentru a-şi curăţa şi sfinţi sufletul. Ca alimente tradiţionale, de Bobotează sunt specifice piftia şi grâul fiert, conform Agerpres.

Tradiţii de Bobotează

Boboteaza are, pe lângă înţelesurile creştine, trăsături de mare sărbătoare populară. În această zi are loc şi Chiraleisa, obicei de purificare a spaţiului şi de invocare a rodului bogat, organizat de copii după modelul colindelor. În ajunul Bobotezei sau chiar de Bobotează, mici grupuri de băieţi intră în curţile oamenilor şi înconjură casele, grajdurile, adăposturile pentru fân, sunând din clopoţei şi tălăngi, rostind în cor: „Chiraleisa,/ Spic de grâu/ Până-n brâu,/ Roade bune,/ Mană-n grâne!“. Colindătorii poartă la căciuli busuioc, brad, vâsc, salcie, plante cu multiple semnificaţii.

Exista credinţa că, strigând „Chiralesa“, oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei.

Iordănitul

La Bobotează, datina cea mai importantă era Iordanul sau Sfinţirea cea mare a apei. Se spunea astfel că oricine ar fi intrat în această zi în apă va fi apărat de toate bolile, după cum a remarcat Marcel Lutic. Sfinţirea apei se făcea într-un loc special amenajat lângă o fântână sau o apă curgătoare. Din Agheazma obţinută în această zi obişnuiau să bea toţi membrii familiei. O mică parte se punea chiar şi în mâncarea vitelor, pentru a le asigura şi acestora un trai sănătos, iar Agheazma rămasă era păstrată într-un mic recipient la icoane, fiind, după cum se spunea pe vremuri, „lecuitoare de orişice boală“.

Tot în popor se mai spunea că Boboteaza e dricul iernii, după gerul mare din această zi se crăpa gerul şi iarna era pe ducă.

Aruncatul Crucii în apă

În cele mai multe sate, dar şi oraşe exista obiceiul care s-a păstrat până acum - acela de a arunca, la Bobotează, o Cruce în apă. Astfel, după oficierea slujbei religioase din biserică, oamenii pornesc în procesiune către o apă curgătoare pentru „sfinţirea apelor“. Atunci, preotul aruncă o cruce în apa îngheţată, iar flăcăii mai viteji se scufundă pentru a o recupera. În trecut, această sărbătoare semnifica o adevărată purificare la care participau toţi membrii comunităţii.

În sudul ţării, exista obiceiul ca, după ceremonia religioasă şi slujba de sfinţire a apei, să se boteze chiar şi caii.

În nordul ţării, în special în Bucovina, după sfinţirea apei de Bobotează se făceau focuri, în jurul cărora se jucau hore. La final, oamenii săreau peste ele, acest obicei fiind numit ardeasca.

Udatul Ionilor

Sărbătoarea Sfântului Ioan era marcată, în tradiţia populară, mai ales cea din nordul ţării, din Transilvania şi Bucovina, de diverse ceremonialuri de sărbătorire a tuturor celor care purtau numele Sfântului. În Bucovina, la porţile sărbătoriţilor se puneau brazi împodobiţi.

Cei cu numele de Ioan, Ion sau Simion erau purtaţi prin sat în care trase de boi şi împodobite cu diverse podoabe, covoare. Astfel de alaiuri mergeau către apele curgătoare, unde cei care aveau numele de Ioan erau „botezaţi“. După această purificare, lumea revenea în centrul satului, unde avea loc o mare petrecere care continua seara, la casele sărbătoriţilor.

▲ Obiceiuri în ajunul Bobotezei

În vechime, în ajunul Bobotezei nimeni nu mânca din bucatele de post pregătite, până când masa nu era sfinţită, nici măcar copiii. Femeile îi aruncau preotului în cale boabe de porumb, ca găinile să se ouă tot anul. Părintele era invitat să stea măcar puţin la masă, ca să stea cloştile pe ouă peste vară. Unele gospodine îşi întindeau hainele şi ţesăturile pe lăzi, ca să le stropească cu Agheazmă, să nu facă molii. Tot acum femeile legau de Crucea purtată de preot un fuior de cânepă mare şi frumos, ca să le crească cânepa peste vară.

Fetele aveau o altă grijă: să afle cu cine se vor mărita. De multe ori, nu mâncau nimic în această zi, sperând să le dea Domnul soţi credincioşi şi buni la inimă. Unele fete luau busuioc din găleata cu Agheazmă a părintelui şi îl puneau sub pernă; sau îşi ascundeau mărgelele şi cerceii sub pragul uşii, ca părintele să treacă peste ele, fără să ştie.

Oamenii căutau ca ziua ajunului să o petreacă în bună înţelegere; părinţii nu se certau şi nu îşi pedepseau copiii, de teamă că, altfel, se vor certa tot anul. (Ana Pascu)