Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cum vor funcționa garanția și returnarea ambalajelor
Introducerea sistemului de garanţie - returnare va avea un impact pozitiv imediat, iar oamenii nu vor mai arunca ambalaje la pădure şi la iarbă verde, deoarece ambalajul va reprezenta o valoare, a afirmat un expert în legislația mediului. Sistemul este în curs de implementare și este prevăzut să intre în vigoare în octombrie acest an.
„Când mergem la pădure şi la iarbă verde, va fi mai curat. În momentul în care ambalajul reprezintă o valoare aruncată în iarbă, cineva o va lua de acolo ca să o recupereze”, a spus Raul Pop, expert în legislaţia mediului, la o dezbatere despre stadiul implementării sistemului de garanţie - returnare în România.
Hotărârea de Guvern care reglementează Sistemul Garanţie - Returnare (SGR) pentru ambalaje primare nereutilizabile, prin care se plăteşte o garanţie de 0,5 lei pentru orice ambalaj de băutură achiziţionată, a fost aprobată de Executiv în octombrie anul trecut, iar sistemul ar trebui să devină funcțional peste 6 luni, în octombrie 2022.
Noul sistem, care va fi obligatoriu pentru toate magazinele, de la cele mici la supermarketuri, presupune oprirea unei garanţii de 0,5 lei pentru orice ambalaj de băutură achiziţionată, sumă care va fi recuperată apoi de cumpărător la returnarea ambalajelor în orice magazin din România.
Garanția se aplică ambalajelor primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 litri şi 3 litri, inclusiv, folosite la vânzarea de bere, băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale, vinuri şi spirtoase.
Conform actului normativ, ambalajele returnate în magazine vor ajunge ulterior în centre regionale, iar apoi, la reciclatori. Întreaga infrastructură de preluare a deşeurilor va fi organizată printr-un operator unic de sistem, la fel ca în statele în care SGR funcţionează deja. Acest administrator, RetuRO Sistem Garanţie Returnare SA, constituit recent, este o companie înfiinţată de asociaţiile producătorilor de băuturi şi ale comercianţilor în care și statul va avea o pondere de 20% și este în curs de acreditare la Ministerul Mediului.
Una din criticile aduse sistemului se referă la garanția în cuantum fix pentru orice tip de recipient, indiferent de volum şi material, care va favoriza creșterea consumului de plastic. Un studiu realizat de London Economics arată că, în primii 3 ani de implementare a sistemului, rata de returnare a ambalajelor este mai mare cu 8-9% dacă garanția este variabilă faţă de cazul garanției fixe, iar în primii 5 ani, numărul de sticle de plastic medii şi mari va crește în cazul garanţiei fixe, atât faţă de nivelul de referinţă fără SGR, cât şi faţă de SGR cu garanţie variabilă. (C. Z.)