Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cumpărarea în exces a unor produse nu are nici o justificare
România dispune de suficiente stocuri de produse alimentare cu termen mai îndelungat de valabilitate sau perisabile, inclusiv ulei, transmit atât reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cât şi cei ai Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România care s-au întâlnit, sâmbătă, în contextul aglomerărilor de cumpărători înregistrate recent în magazine.
„Nu există nici un motiv de îngrijorare cu privire la stocuri. Mai mult, odată cumpărate cantităţi atât de mari de către un număr considerabil de cetăţeni, ar putea deveni dificilă reaprovizionarea magazinelor respective, schimbându-se, astfel, ritmicitatea obişnuită a lanţului comercial”, arată autoritatea de protecție a consumatorilor şi reţeaua marilor magazine, potrivit Agerpres.
Referindu-se la cumpărarea în exces a uleiului alimentar observată în aceste zile, directorul general de la Protecţia Consumatorului, Paul Anghel, a făcut apel la români să se limiteze la achiziţia strictului necesar, fără să golească rafturile magazinelor.
„Asistăm în aceste zile la acţiuni sau atitudini menite să iasă din sfera umanului şi aici mă refer la umplerea cărucioarelor cu ulei sau alt produs sau la comenzi fie şi online de 1.000 de litri. (...) Limitaţi achiziţia doar la strictul necesar şi nu goliţi rafturile magazinelor, dacă produsul nu vă este absolut necesar!”, a scris sâmbătă, pe Facebook, Paul Anghel.
La rândul său, duminică, ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, a reiterat că România nu se află în momentul de faţă în nici un risc de criză alimentară sau de apariţie a unor dezechilibre, pentru că produce „suficient de multă hrană pentru necesarul de consum al populaţiei”. (C. Z.)