Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Deficit cronic de personal în sistemul sanitar
Noua Lege a sănătăţii trebuie să elimine deficitul cronic de personal din sistemul sanitar, "fenomen care s-a acutizat din anul 2008 şi până în prezent şi care afectează pe termen lung pacienţii", se arată într-un comunicat transmis ieri de Federaţia Solidaritatea Sanitară din România (FSSR).
"Pacienţii şi salariaţii sunt marii perdanţi ai acestui sistem. Guvernanţii de astăzi şi cei de mâine trebuie să înţeleagă că serviciile medicale sunt asigurate de către personalul din sistem, iar cantitatea şi calitatea acestor servicii sunt direct proporţionale atât cu numărul de profesionişti existenţi, cât şi cu nivelul de recompensă al acestora. Lipsa de personal face ca salariaţii rămaşi să fie ameninţaţi continuu de riscul sindromului epuizării complete, care are un caracter endemic în sistemul sanitar", a declarat Rotilă Viorel, preşedintele FSSR. Acesta a precizat că noua lege trebuie să conţină un capitol special dedicat personalului din sistem, în cadrul căruia să se stipuleze, printre altele, respectarea unor normative de personal comparabile cu media Uniunii Europene în domeniu. În prezent, la nivelul Ministerului Sănătăţii a fost constituită o echipă care se ocupă de elaborarea proiectului noii legi.