„E de ajuns un semn să-i faci şi el începe să-ţi spună poezioarele, zâmbeşte tot timpul, este luminos“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială

Un articol de: Maria Burlă - 13 Noiembrie 2013

Sâmbătă, 9 noiembrie, la Muzeul Unirii din Iaşi, a continuat seria a doua a conferinţelor tematice din cadrul Zilelor Pro Vita, pe tema „Copilul cu deficienţe - greutate sau bucurie a vieţii?“. Invitata din această zi a fost psihologul Gabriela Vrabie, director adjunct la Colegiul Tehnic „Ion Holban“, care a vorbit despre „Actualităţi şi perspective în abordarea copiilor cu dizabilităţi“.

În debutul expunerii, ea a remarcat că părinţii copiilor cu dizabilităţi sunt mai nefericiţi decât copiii lor: „Dumnezeu a făcut astfel încât aceşti copii să se poată adapta nativ lumii acesteia, pe când părinţii lor trebuie să-şi însuşească probabil o lecţie, o cale spre spiritualitate. 80% din aceşti copii s-au născut aşa, ceilalţi au dobândit deficienţele în urma unor traumatisme. Ne confruntăm cu cazuri mult mai grave decât acum 10-15 ani. Acestea înseamnă patru-cinci diagnostice foarte grave care apar la un copilaş, în timp ce înainte era doar un singur diagnostic predominant“, semnalează Gabriela Vrabie.

Indiferent de gradul de dizabilitate al copilului, el trebuie şcolarizat

Apoi, ea a prezentat cadrul legislativ privitor la persoanele cu cerinţe educaţionale speciale, cu motivaţia că „în momentul în care doreşti să faci ceva, trebuie să consulţi legea, să vezi ce îţi dă voie să faci şi ce să nu faci“. Cei prezenţi au putut afla principiile care stau la baza educaţiei copiilor cu dizabilităţi şi caracteristicile acestui tip de învăţământ. Indiferent de gradul de dizabilitate al copilului, el trebuie şcolarizat, iar pentru acest lucru există parteneriate între instituţii, între cadrele didactice, specialişti (psihologi, psihopedagogi, kinetoterapeţi, logopezi), între şcoală şi familie, între şcoală, ONG-uri şi societate.

Gabriela Vrabie a explicat câteva concepte specifice domeniului: „copilul cu CES“ (cerinţe educaţionale speciale), „deficienţe“, „integrare şcolară“, „învăţământul la domiciliu“, „adaptare curriculară“, „instrumente de lucru pentru copiii cu deficienţe“, „colaborare instituţională“.

Care este procedura pe care trebuie să o respecte un părinte care are copil cu dizabilităţi atunci când se adresează instituţiilor?

„În primul rând, este vorba de aplicarea principiului educaţiei timpurii. Dacă părintele constată că al său copil are o dizabilitate, nu răspunde corespunzător provocărilor vieţii, nu se poate înţelege cu el, este un copil care nu aude, nu vede, nu merge cum trebuie, trebuie să se adreseze în primul rând Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, care este noua structură patronată de Consiliul Judeţean şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean“, menţionează doamna psiholog Gabriela Vrabie.

Pacientul nu este doar copilul, ci întreaga familie

La această instituţie, părintele se va prezenta cu un dosar cu ajutorul căruia copilul va fi evaluat de o comisie, iar acolo i se va spune care şcoală i se potriveşte cel mai bine pentru deficienţa pe care o are. Există însă anumite piedici. Prima e necunoaşterea: părintele nu ştie că există această instituţie. În plus, el are nevoie să fie consiliat în ceea ce înseamnă întocmirea unui dosar bine documentat, pentru a se contura un profil cât mai corect al copilului. Pentru acest lucru el trebuie să se adreseze medicului specialist, primăriei, pentru anchetă socială, şcolii, dacă copilul a fost şcolarizat anterior şi s-a observat că nu mai face faţă. Părintele mai trebuie să ştie ce îi oferă şcoala şi instituţia căreia i se adresează, dar mai ales trebuie să respecte legea şi procedurile.

Unii părinţi nu pot accepta faptul că propriul copil are o dizabilitate. De aceea, pacientul nu este doar copilul, ci şi familia, atât mama, cât şi tatăl. Există taţi care îşi părăsesc familia când văd că au un astfel de copil, sau mame care îşi abandonează copilul cu deficienţe. „Avem un astfel de exemplu: un băieţel cu distrofie musculară, sindrom hiperkinetic, probleme cu inima. Şi totuşi reuşeşte să ia premiul I la şcoală, ştie 50 de poezii, e de ajuns un semn să-i faci şi el începe să-ţi spună poezioarele, zâmbeşte tot timpul, este luminos, afectuos, iubeşte pe toată lumea, nu urăşte“, subliniază Gabriela Vrabie.

„Ar fi interesant de făcut o radiografie a unui om normal şi a unei persoane cu deficienţe şi de văzut părţile bune şi rele la ambii. Nu sunt sigur că am găsi mai multe bune la omul normal şi mai multe rele la cel cu dificienţe. Atunci când vorbim despre un copilaş cu astfel de probleme, să medităm la textul din Scriptură care spune: Părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se strepezesc dinţii. Cred că înainte de a-i condamna sau de a-i privi ca ceva ce ne incomodează, trebuie să ne gândim dacă ei nu sunt cumva aşa din cauza comportamentului nostru“, a conchis pr. Radu Brânză, coordonatorul Departamentului Pro Vita Iaşi.

„Dacă într-adevăr preţuim viaţa, suntem şi facem totul pentru ea“

În partea a doua a întâlnirii, coordonatorul Departamentului Pro Vita Iaşi a realizat o prezentare a departamentului, cu toate activităţile desfăşurate în cei trei ani de la înfiinţare. Sfinţia Sa a precizat că această activitate a fost şi rămâne o provocare pentru toţi cei implicaţi, chiar din momentul în care Înaltpreasfinţitul Teofan i-a încredinţat această misiune.

În Departamentul Pro Vita aproape nimeni nu este angajat şi totul se bazează în proporţie de 99% pe voluntariat. „Eu însumi nu sunt angajat la Pro Vita. La noi totul se bazează pe această bucurie a lucrului făcut de dragul de a-l face. Repet mereu ceea ce spune Mântuitorul Hristos: Acolo unde îţi este comoara, acolo îţi este şi inima. Dacă salvarea, protejarea şi cultivarea vieţii sunt coordonatele activităţii noastre, dacă într-adevăr preţuim viaţa, atunci suntem şi facem totul pentru ea“, a afirmat pr. Radu Brânză.

Departamentul Pro Vita lucrează cu două arme: cea a cuvântului şi cea a faptei. Arma cuvântului presupune informarea prin crearea de evenimente. „În proporţii covârşitoare, o femeie, când trece prin această experienţă dureroasă a avortului, regretă şi mereu spune că, dacă ar fi ştiut cum stau lucrurile, nu ar fi făcut asta. De aici ne tragem noi raţiunea dorinţei de a informa“, a spus părintele Radu.

13 preoţi voluntari Pro Vita în protopopiatele Arhiepiscopiei Iaşilor

Arhiepiscopia Iaşilor are singura reţea de voluntari Pro Vita care funcţionează în Biserica Ortodoxă. În cele 13 protopopiate, care înseamnă judeţele Botoşani, Iaşi şi jumătate din judeţul Neamţ, există 13 preoţi care sunt voluntari Pro Vita la protopopiatele de unde vin sfinţiile lor. Dorinţa coordonatorului este ca la anul Zilele Pro Vita să nu fie doar la Iaşi, ci în toate cele 13 protopopiate.

„De cealaltă parte, prin faptă, încercăm să intrăm în realitate şi să punem umărul atunci când omul este în suferinţă. În acest sens avem două activităţi foarte importante: una este «Praesidio», care presupune ocrotirea şi ajutarea mamei care se află în dificultate. În Centrul «Praesidio» avem un apartament care este o soluţie de urgenţă atunci când efectiv o femeie însărcinată nu are unde să stea. Strategia noastră nu este să le cazăm, ci să le ajutăm. Pentru că visul oricărei femei nu este să stea într-o locaţie frumoasă şi confortabilă care nu este a ei, ci o femeie cu copil are nevoie de un soţ, de un cămin al ei. Avem foarte multe cazuri pe care căutăm să le rezolvăm la ele acasă, acolo unde sunt oferim şi consiliere, şi ajutor material, şi posibilitatea de integrare socială“, a afirmat pr. Radu Brânză.

„Este nevoie de multă rugăciune, dar şi de pragmatism“

O altă intervenţie a Departamentului Pro Vita este Programul „Sfântul Stelian“, dedicat familiilor cu mulţi copii. În Arhiepiscopia Iaşilor sunt 149 de astfel de familii. Timp de jumătate de an, echipa Pro Vita a mers din casă în casă nu pentru o simplă colectare de date, ci pentru a vedea, pe nepregătite, cum trăiesc aceşti oameni.

Părintele coordonator precizează că nota dominantă în familiile cu mulţi copii nu este sărăcia, ci altele sunt problemele. „Să vă dau un exemplu: undeva, în zona Paşcaniului, o astfel de familie îmi spunea: Ştiţi, părinte, noi nu ne mai ducem să ne luăm ajutorul de la primărie pentru că lumea nu ne mai scoate din proşti. Sunt marginalizaţi, sunt trataţi ca nişte inculţi, nişte neciopliţi, needucaţi (...). De aceea, este nevoie de multă rugăciune, dar şi de pragmatism. Dacă am reuşit ceva în aceşti trei ani, mult, puţin, Dumnezeu ştie, dacă vom mai face ceva, mult, puţin, vom vedea, s-a reuşit în primul rând prin mila lui Dumnezeu, iar mai apoi datorită acestei viziuni pe care ne-am conturat-o şi mai ales datorită echipei, căreia îi mulţumesc“, a concluzionat pr. Radu Brânză, coordonatorul Departamentului Pro Vita Iaşi.