Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Expoziţia „Brâncoveanu 300” la Parlamentul European
În aceste zile, la Parlamentul European se desfăşoară expoziţia „Brâncoveanu 300 - tradiţia continuă“, gazda acestui eveniment fiind vicepreşedintele PE, eurodeputatul român Adina Vălean. „Dorim să reamintim românilor şi să arătăm europenilor că în istoria noastră timpurie, prin exemplul edificator al realizărilor domnitorului Constantin Brâncoveanu, România a făcut şi face parte din patrimoniul cultural european. Noi nu ne aflăm la începutul căii noastre de integrare, iar această expoziţie arată europenilor că nu este atât de dificil pentru o ţară din Est să fie cu adevărat europeană, chiar şi în accepţiunea occidentală a termenului“, a declarat doamna Adina Vălean, care consideră, totodată, că „promovarea culturii româneşti în capitalele europene trebuie să devină unul din vectorii principali de imagine ai României“.
Expoziţia, realizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi cu Uniunea Arhitecţilor din România, constă în 25 de panouri care ilustrează prin intermediul unor fotografii artistice principalele ctitorii ale Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, pagini din cărţi tipărite în limbile turcă şi arabă, detalii de fresce şi reinterpretarea modernă a culturii brâncoveneşti prin monumentele arhitecturale din secolele XIX-XX. (Oana Nistor)