Germania, Franţa şi Italia - marii contribuabili la bugetul UE

Bugetul Uniunii Europene se ridică la peste 113 miliarde de euro, care trebuie colectate şi, în final, cheltuite în funcţie de anumite criterii asupra cărora miniştrii de Finanţe din cele 27 de ţări comunitare trebuie să cadă de acord. În luarea deciziilor sunt implicate şi comisiile şi grupurile politice, care trebuie să-şi redacteze opiniile şi amendamentele, de exemplu, pentru bugetul pe anul 2009, până în luna septembrie a acestui an. Bugetul Uniunii este alcătuit din resurse proprii şi din contribuţia statelor membre, cei mai mari contribuabili, din acest punct de vedere, fiind Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie. Cu toate acestea, Franţa nu iese în pierdere, întrucât cele mai multe subvenţii din agricultură sunt primite de către fermierii francezi. Grecia şi Polonia se numără şi ele printre marile beneficiare ale bugetului UE. Agricultura şi dezvoltarea rurală rămâne sectorul care înghite cei mai mulţi bani, aproximativ 43% din bugetul total.

Bugetul european este, în mare măsură, consacrat agriculturii şi dezvoltării rurale (43% din bugetul total în 2008). Toate cheltuielile trebuie acoperite de venituri - „resursele proprii“ ale UE - conform unui sistem convenit de statele membre şi ratificat de parlamentele naţionale.

„Resursele proprii“, definite astfel pentru a sublinia faptul că aceste resurse nu reprezintă simple contribuţii ale statelor membre, sunt drepturile vamale percepute pentru importuri, prelevările agricole, parte din taxele pe valoarea adăugată (TVA) naţionale şi „resursa VNB“ (proporţională cu bogăţia economică a fiecărui stat membru).

În timp ce tot mai multe competenţe sunt transferate de la statele membre către UE, bugetul Uniunii reprezintă încă mai puţin de 2,5% din totalul cheltuielilor publice cumulate. Şi, în timp ce aceste cheltuieli reprezintă, în medie, 47% din VNB (venitul naţional brut) al statelor membre, bugetul Uniunii reprezintă doar 1% din totalitatea VNB adiţionate.

În principiu, Consiliul şi Parlamentul hotărăsc, împreună şi în fiecare an, bugetul european. Pentru a evita crize bugetare asemănătoare cu cele din anii 1988, 1993 şi 1999, Consiliul şi Parlamentul lucrează de acum înainte, plecând de la propunerea Comisiei, într-un cadru financiar multianual (CFM), care poartă şi denumirea de „perspectivă financiară“, şi care nu este inclus în tratate. Acest cadru, care acoperă mai mulţi ani bugetari, stabileşte un buget total şi un plafon maxim pentru cheltuielile din fiecare domeniu. De aceea, fiecare buget anual trebuie să respecte limitele fixate în perspectiva financiară. Cu toate acestea, acordul a lăsat o marjă şi flexibilitate în cazul unor situaţii neaşteptate - în principal în domeniul finanţării politicii externe. Comisia Europeană, în calitate de Executiv al UE, este responsabilă cu implementarea unei părţi mari din buget, dar şi cu redactarea unei propuneri de buget, în fiecare an. Bugetele celorlalte instituţii europene sunt relativ mici şi sunt legate de administraţie: personal, infrastructură, informare, traducere şi interpretare. Comisia execută bugetele pentru politicile europene majore, precum agricultura, coeziunea, acţiunile externe etc.

Cum se stabileşte bugetul anual al Uniunii Europene?

Propunerea Comisiei poartă numele de „proiect preliminar de buget“ şi este, în general, adoptată de Colegiul comisarilor, la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai, pentru anul următor. În timp ce Comisia propune (şi pregăteşte), decizia privind structura şi conţinutul bugetului revine Consiliului şi Parlamentului European. Pentru a accelera procesul de decizie, fiecare lectură a bugetului este precedată de aşa-numitele „reuniuni de trialog“. În timpul acestor reuniuni, reprezentanţii celor trei instituţii fac schimb de informaţii şi de puncte de vedere. Aceste reuniuni facilitează în mare măsură acordurile şi gestionarea procedurii. Prima lectură începe, în general, în iulie, când Consiliul discută propunerea Comisiei şi adoptă un proiect de buget. Proiectul este discutat în cadrul comisiilor, pentru a se ajunge la un raport. La începutul lunii octombrie, de obicei, deputaţii membri ai Comisiei pentru bugete analizează în detaliu liniile bugetare ale fiecărei comisii parlamentare şi pot hotărî să refuze reduceri, adesea dorite de Consiliu, sau să propună reducerea sau majorarea anumitor linii bugetare. După încheierea acestei examinări aprofundate, Comisia pentru bugete votează mai întâi amendamentele, apoi, o rezoluţie care reia arhitectura şi logica bugetului. Aceste elemente alcătuiesc împreună raportul Parlamentului, care este, apoi, supus la vot în plen, în prima lectură. În timpul sesiunii, pot fi depuse şi votate şi alte amendamente decât cele propuse de Comisia pentru bugete, cu condiţia ca acestea să vină fie din partea unui grup de deputaţi (minimum 40), fie din partea unui grup politic. După votul în prima lectură al Parlamentului, Consiliul trece la a doua lectură a proiectului de buget, modificat de către Parlament. Miniştrii de Finanţe pot stabili împreună plafoanele pentru domeniile pe care le consideră ca aparţinând „cheltuielilor obligatorii“. Aceste cheltuieli, care rezultă direct din tratat sau din legislaţia europeană, se referă în special la cheltuielile agricole. Pentru această categorie de cheltuieli, Consiliul are ultimul cuvânt. În celelalte domenii, denumite „cheltuieli neobligatorii“, Parlamentul este cel care are ultimul cuvânt. Acesta poate deci reintroduce amendamentele din prima sa lectură în a doua lectură, care are loc în decembrie. Procedura bugetară anuală se încheie atunci când preşedintele Parlamentului European declară că bugetul este adoptat definitiv.

Schimbările climatice şi dezvoltarea durabilă, prinse în viitorul buget

Propunerea Comisiei pentru 2009 include 116,7 miliarde de euro (în plăţi), reprezentând o scădere cu 3,3% faţă de 2008. Elementele-cheie ale propunerii de buget sunt progresul economic pe termen lung şi ocuparea forţei de muncă, ce însumează aproape jumătate din cheltuieli. Deputaţii de la Comisia pentru bugete de la Parlamentul European analizează propunerea în detaliu înainte de vară, pentru a putea formula orientările politice largi ce vor fi trasate între august şi octombrie - când Parlamentul European examinează şi modifică prima versiune a bugetului, adoptată de miniştrii de Finanţe ai statelor membre ale UE. În propunerea de buget pentru 2009, orientările principale iniţiale au fost deja trasate în raportul deputatei europene Jutta Haug. Acestea includ solidaritatea cu zonele mai sărace, solidaritate pe care Parlamentul European o consideră un pilon-cheie în cheltuielile UE. Un aspect probabil al dezbaterii viitoare va fi abordarea plăţilor restante - care nu au fost achitate conform programelor iniţiale. În afară de transparenţă în folosirea fondurilor europene, deputaţii europeni au subliniat faptul că bugetul pe 2009 trebuie să respecte priorităţi politice-cheie, precum schimbările climatice şi dezvoltarea durabilă în Europa.

▲ În 2014, contribuţiile naţionale ar putea fi înlocuite

Iniţial, o parte importantă din resursele proprii era legată de uniunea vamală, şi anume de drepturile vamale şi taxele de import pentru produsele agricole. Însă, în 2006, această resursă nu mai reprezintă decât 13,8% din venitul total al Uniunii. O altă sursă de venituri pentru UE este în scădere: cota din TVA a fiecărui stat membru nu mai reprezintă decât 14% din resursele proprii totale, în timp ce aceasta reprezenta mai mult de jumătate în perioada anilor â90. În 1998, este introdusă o nouă resursă pentru a o înlocui progresiv pe cea bazată pe TVA, considerată mai puţin echitabilă. Aceasta se bazează pe venitul naţional brut (VNB) al statelor membre şi reprezenta, în 2006, 64,7% din veniturile Uniunii Europene. Actualul sistem este foarte complex şi este adesea dificil de găsit un compromis între statele membre, cu privire la modul de finanţare a UE. Parlamentul consideră deci că ar trebui creat un nou sistem, mai echitabil şi mai transparent. Raportul propune o reformă în două faze. Într-o primă etapă, noul sistem se va baza pe venitul intern brut, fiecare stat membru va contribui cu aproximativ 1% din acesta. Abolirea „oricărui privilegiu bugetar pentru orice stat membru“ va fi un element cheie al acestei perioade, şi va include abolirea „cecului britanic“, până în 2013. A doua etapă prevede introducerea treptată a unui sistem autentic de resurse proprii, care să înlocuiască, din 2014, contribuţiile naţionale. Acest sistem va putea include taxe deja existente în statele membre, de exemplu cota-parte de participare la plăţile TVA sau cota-parte din impozitele asupra consumului de energie. Alte opţiuni ar fi taxele pe tranzacţiile financiare, pe transport sau pe serviciile de telecomunicaţii, taxa „eco“. Suveranitatea fiscală va aparţine, în continuare, statelor membre. Deputaţii europeni cer introducerea noului sistem din 2014, cu o perioadă de tranziţie care să garanteze „o scoatere din uz eşalonată“ a vechiului sistem financiar. Pentru anul 2008, aproximativ 20% din veniturile Uniunii provin din Germania, urmată de Franţa cu 16,5%, Italia cu 13,35%, Marea Britanie cu 11,4% şi Spania cu 9,58%.

▲ Bugetul, după Tratatul de la Lisabona

În prezent, proiectul de buget propus de Comisia Europeană este studiat de Consiliul miniştrilor de finanţe ai Uniunii şi de Parlamentul European. În decembrie, va avea loc votul privind bugetul. Acesta este, însă, obligatoriu echilibrat: Uniunea nu are voie şi nu poate să se împrumute şi să devină datoare.

Conform Tratatului de la Lisabona, bugetul, ca întreg, trebuie adoptat de Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene, împreună. Diferenţa actuală între cheltuielile „obligatorii“ (în principal, agricole), asupra cărora Consiliul avea ultimul cuvânt, şi cele „ne-obligatorii“, asupra cărora Parlamentul avea ultimul cuvânt, fiind abolită. Nici un buget anual nu poate fi adoptat fără acordul Parlamentului European, crescând astfel puterea bugetară a Parlamentului.

Aceste prevederi vor suscita discuţii extrem de aprinse şi, cel mai probabil, bugetul pe anul viitor va fi construit tot după vechiul tratat, asta pentru că există şanse extrem de mici ca Tratatul de reformă de la Lisabona să intre în vigoare la 1 ianuarie 2009, iar Uniunea nu poate rămâne fără un buget.