Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Liberă trecere între Gibraltar și Spania
Miercurea trecută au fost ridicate controalele vamale la frontiera între enclava britanică Gibraltar şi Spania, în urma unui acord care simplifică viața a mii de spanioli și britanici, scrie AFP. Acordul semnat marţi între Bruxelles şi Londra, după ani de negocieri, aliniază Gibraltar la spaţiul Schengen. În Gibraltar, teritoriu britanic cu 40.000 de locuitori, intră zilnic circa 15.000 de spanioli, adică jumătate din mâna sa de lucru. (C.Z.)



.jpg)