Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Mai multe legume româneşti în marile magazine
Începând cu luna iulie, consumatorii vor găsi pe rafturile marilor magazine peste 35 de sortimente de legume şi zarzavaturi proaspete autohtone sub brandul „Dor de gust“. În program sunt incluşi peste 200 de fermieri din regiunea de sud a ţării, iar grupul Agricover, care va asigura platforma operaţională a programului, a precizat că preţurile vor fi date de cerere şi ofertă.
În acest an, în jur de 10.000 de tone din peste 35 sortimente de legume şi zarzavaturi din producţia a peste 200 de fermieri din regiunea de sud a ţării vor fi livrate proaspete către mai multe lanţuri de magazine din ţară sub brandul „Dor de gust“. Acest lucru este posibil ca urmare a unei iniţiative a Asociaţiei Cultivatorilor de Legume, cu sprijinul Organizaţiei Interprofesionale PRODCOM Legume-Fructe şi a Centrului de Comunicare al Fermierilor din România, iniţiativă susţinută de Grupul Agricover care va asigura platforma operaţională a programului, oferind suportul logistic, tehnic, financiar şi de management al riscului. Primele mari hipermarketuri care vor comercializa legume proaspete din programul „Dor de gust“ sunt Kaufland, Auchan, Cora şi Selgros, însă iniţiatorii au declarat că doresc să fie prezenţi în cât mai multe supermarketuri până la toamnă.
„Ne-am propus să livrăm în acest an 10.000 tone din peste 35 de sortimente de legume şi zarzavaturi. Evident că ne dorim mai mult, dar totul depinde de calitate, sezonalitate şi de cererea din retail. În prezent, comenzile cu supermarketurile sunt la nivel de săptămână, iar livrarea, la o zi sau la două zile, în funcţie de cerinţa supermarketurilor. Din preţul final, practic la fermieri ajunge 95-98%, iar la noi doar câteva procente legate de costuri logistice şi de ambalare. Evident, acest lucru va însemna la consumator un preţ mai mic, iar la fermieri un preţ mai mare. Ne-a interesat ca toate părţile din acest lanţ să aibă de câştigat“, a afirmat Robert Arsene, director general al Grupului Agricover, cel care va asigura platforma operaţională a programului.
Preţurile vor fi date de cerere şi ofertă, iar consumatorii au certitudinea că produsele sunt româneşti, de calitate şi vor şti chiar şi de la ce fermă provin. „Legumele sunt crescute pe pământ, în câmp sau sere, iar tot procesul de producţie este trecut printr-un control strict al calităţii prin analize fizico-chimice şi fişe de cultură. Odată ajunse la maturitate, produsele sunt culese şi transportate în locaţiile de depozitare, unde sunt atent selectate, calibrate şi ambalate. Prospeţimea va fi garantată prin timpul de livrare rapid, de maximum 24 de ore de la fermă la raftul hipermarketului. Fiecare lădiţă cu numele «Dor de gust» este etichetată cu zona şi numele fermei, apoi paletizată, pentru a asigura trasabilitatea“, au explicat iniţiatorii proiectului, citaţi de Agerpres. Legumele româneşti care îşi vor face loc pentru prima oară pe rafturile marilor reţele de retail sunt produse în ferme din cele mai renumite bazine legumicole ale României: Vidra, Izbiceni, Dracea, Nuci, Lunguleţu, Gheorghe Doja, Măriuţa.
Pentru 2015, şeful Agricover vizează dublarea numărului de fermieri şi a suprafeţei incluse în program de la 8.000 de hectare în acest an la 15.000 anul viitor. „Estimăm că vom lucra, în 2015, cu 400 de fermieri, iar suprafaţa să crească cu 50-60%, undeva la 15.000 de hectare. Ca producţie, dacă anul acesta avem de pe cele 8.000 de hectare în jur de 50.000 de tone, estimăm anul viitor 100.000 de tone de legume. Ne gândim şi la export, însă trebuie să avem o producţie predictibilă la un standard de calitate. Este o etapă care trebuie pregătită cu foarte mare atenţie“, a adăugat acesta. (Oana Nistor)