Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Măsuri pentru preîntâmpinarea „exploziei“ numărului de pensionari
Declinul demografic va conduce la o serie de probleme survenite pe piaţa muncii în Europa în decurs de 20 de ani, în ciuda faptului că la acest moment rata şomajului în unele ţări membre UE este de 20%. Printre soluţiile înaintate, se numără creşterea vârstei de pensionare, respectiv reformarea sistemelor de pensii.
Cele mai multe studii şi rapoarte făcute publice de instituţiile europene arată o situaţie cel puţin paradoxală la acest moment, când rata şomajului în Uniunea Europeană este destul de ridicată în unele ţări, respectiv Grecia şi Spania, situându-se în jurul valorii de 25%. În aceste condiţii se întrevede o criză din punctul de vedere al forţei de muncă în 20-30 de ani, astfel că Uniunea Europeană va avea nevoie de muncitori din exterior. „Trebuie să identificăm domeniile în care avem nevoie de forţă de muncă din exterior. Poate să pară paradoxal, şomajul este acum de 20 la sută, dar există studii care relevă faptul că, în 20-30 de ani, vom avea o problemă pe piaţa muncii din Europa, din cauza declinului demografic“, a afirmat şeful Direcţiei Generale Afaceri Interne a Reprezentanţei Comisiei Europene, Dragoş Tudorache, cu ocazia evenimentului intitulat „O Europă deschisă şi sigură: transformarea obiectivelor în realitate“. Acesta a mai precizat că se impune realizarea unei hărţi a ofertelor de lucru la nivelul UE. În acest mod nu s-ar rezolva doar problema acestei viitoare crize, ci şi scăderea migraţiei ilegale care, potrivit participanţilor la masa rotundă organizată de reprezentanţa CE în România, a condus la succesul politic al unor partide cu caracter extremist în mai multe state UE.
Astfel, creşterea speranţei de viaţă, îmbunătăţirea condiţiilor de trai, ajungerea la vârsta de pensionare a generaţiilor baby-boom vor duce la o adevărată „explozie“ a numărului de pensionari. Rapoarte CE arată că în anul 2060 se estimează că vor fi 166 milioane de pensionari (6,5 milioane în România), faţă de 119 milioane câţi s-au înregistrat în anul 2010 (5,5 milioane în România). Aceste cifre, coroborate cu creşterea speranţei de viaţă, implică eforturi bugetare uriaşe, arată reprezentanţa CE.
Pentru a preîntâmpina efecte dramatice în această direcţie, oficialii europeni propun o serie de măsuri, între care creşterea vârstei de pensionare (în anul 2009, vârsta medie de pensionare la nivelul UE era 61,5 ani), respectiv reformarea sistemelor de pensii. „Numeroase state UE au introdus sau introduc sisteme private de pensii ocupaţionale, cu scopul de a prelua o parte din povara sistemului de pensii printr-o varietate de mecanisme cum ar fi creşterea contribuţiilor, stabilirea pensiei în funcţie de câştigul mediu din timpul perioadei de muncă, şi nu în funcţie de ultimul/cel mai mare salariu, limitarea pensionării anticipate, încurajarea sistemului de pensii private“, se arată într-o analiză a reprezentanţei Comisiei Europene în România. În acelaşi timp se încearcă protejarea grupurilor considerate vulnerabile prin garantarea unei pensii minime.
La creşterea vârstei de pensionare vor fi luate măsuri „care să permită rate mai mari de ocupare pentru lucrătorii în vârstă“.
Potrivit estimărilor, rata angajărilor în cazul vârstnicilor va creşte cu aproximativ 16% în UE, însă în România se vorbeşte de o creştere de doar 4%, ţara noastră fiind singura din UE la care se estimează o scădere a angajărilor pe palierul 15-64 de ani. (Oana Nistor)