Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Măsuri pentru rezolvarea crizei lemnului de foc
Reprezentanţii Ministerului Apelor şi Pădurilor au anunţat măsuri pentru diminuarea crizei lemnului de foc pentru populaţie. Acestea constau în modificări aduse Codului Silvic astfel că agenţii economici au posibilitatea de a valorifica lemnul, iar deținătorii care au sub 10 hectare de pădure pot exploata 5 metri cubi per hectar, după cum informează Agerpres. De asemenea, copacii căzuţi la pământ în urma furtunilor, adică circa 2 milioane de metri cubi de lemne doborâte, vor putea fi folosiţi ca lemn de foc.
Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, a anunțat că s-au luat măsuri pentru diminuarea crizei lemnului de foc și va fi încurajată competiția între agenții economici și Regia Națională a Pădurilor, astfel că acela care va avea un preț mai bun va vinde. Întrebat de prețul lemnului de foc din această iarnă, ministrul a precizat că va fi același ca anul trecut, așa cum a declarat directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor.
Cu această ocazie, Ioan Deneș a vorbit despre câteva modificări aduse Codului Silvic, aflate în procedură de avizare interministerială, care vor asigura populaţiei necesarul de lemn pentru încălzire în această iarnă. Totodată, agenții economici vor avea posibilitatea de a valorifica lemnul în anumite condiții, iar deținătorii sau moștenitorii care au sub 10 hectare de pădure vor putea exploata 5 metri cubi per hectar, dacă fac dovada că plătesc impozitele.
Potrivit ministrului Deneș, există două paliere de exploatare: Regia Naţională a Pădurilor, cu forţe proprii, şi prin agenţi economici privaţi, cu care se încheie contracte de prestări servicii. La acestea se adaugă „o a treia posibilitate, de valorificare şi exploatare a masei lemnoase rămase după cele două proceduri şi pe picior, de către agenţii economici, dar nu oricum, în sensul că aceştia au obligaţia (...) să facă public că urmează să exploateze masa lemnoasă respectivă şi că au o anumită cantitate de lemn de foc care este la dispoziţia populaţiei din raza localităţii din care este proprietarul pădurii”.
De asemenea, deţinătorii de păduri de până la 10 hectare care nu au actul de proprietar pot beneficia şi ei de lemnul de foc din aceste păduri, fiind emis deja un ordin în acest sens. Aceşti deţinători care nu au actul de proprietar trebuie să plătească impozitul la primării pentru acele păduri şi să aibă încheiat un contract cu un ocol silvic autorizat, pentru ca un pădurar să marcheze lemnele pe care au dreptul să le taie pentru foc.
A fost emis și un ordin prin care copacii doborâţi la pământ de furtuni sau ninsori, accidental, vor putea fi folosiţi ca lemne de foc pentru populaţie. Din estimările Ministerului Apelor şi Pădurilor, ar exista 2 milioane de metri cubi de lemne doborâte în păduri în urma evenimentelor meteorologice.
„Prin aceste măsuri, considerăm că în acest an va fi mult diminuată, dacă nu eliminată, criza lemnului de foc pentru populaţie”, a concluzionat ministrul apelor şi pădurilor.
Preţul lemnului de foc pentru populaţie s-a scumpit cu 10% în ultimul an, de la 154 lei pe metru cub în 2017 la 170 lei pe metrul cub în 2018, potrivit reprezentanţilor Romsilva, care au calculat un preţ mediu al lemnului de foc din pădurile Romsilva, pe toate speciile şi sub toate formele de exploatare, fie că lemnul e tăiat în pădure, în depozit sau sub alte forme.
Până la sfârşitul lunii iulie a acestui an, Romsilva a pus pe piaţă direct populaţiei aproape 680.000 metri cubi de lemn pentru foc.
„Până la finalul anului estimăm că vom livra direct populaţiei aproximativ 1,4 milioane de metri cubi, în creştere faţă de anul trecut, când volumul a fost de 1,04 milioane de metri cubi”, afirmă reprezentanţii Romsilva.
Aproape jumătate (47%) din totalul gospodăriilor din România utilizează lemnul de foc ca mijloc de încălzire, conform datelor ultimului recensământ naţional, acesta reprezentând principala sursă de încălzire a gospodăriei la nivelul ţării.