Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Memorandum privind PNRR
România trebuie să mai absoarbă 5 miliarde de euro din granturile PNRR, a anunţat, luni, prim-ministrul interimar Ilie Bolojan, la finalul şedinţei de Guvern unde a fost adoptat un memorandum prin care Ministerul Proiectelor Europene a fost mandatat să finalizeze, după două luni de negocieri cu echipele tehnice ale Comisiei Europene, a treia ajustare a PNRR. El a explicat că obiectivul principal a fost ca România să nu piardă cele 13,6 miliarde de euro pe componenta de grant, sume nerambursabile. „Până la sfârşitul lunii august trebuie să mai absorbim aproape 5 miliarde de euro din această sumă, în aşa fel încât să putem achita lucrările care sunt în stadii avansate”, a declarat Bolojan. (C.Z.)



.jpg)