Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Microcredite destinate susţinerii fermelor de familie
Micii fermieri pot contracta credite prin CEC Bank pentru investiţii în domeniul agricol sau pentru asigurarea contribuţiei proprii aferente proiectelor de investiţii selectate prin PNDR, finanţările fiind garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural, iar costurile sunt competitive.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi CEC Bank au încheiat o convenţie pentru derularea sumelor puse la dispoziţie din Fondul pentru microcreditare în agricultură, instituţia financiară oferind credite micilor fermieri. „Microcreditele sunt destinate susţinerii fermelor de familie şi facilitării accesului la finanţare al fermierilor“, precizează, într-un comunicat, CEC Bank, banca beneficiind de un fond în valoare de aproximativ 16,6 milioane de lei, cu posibilitatea suplimentării după utilizarea integrală a acestei sume. „Prin lansarea acestor microcredite, CEC Bank îşi consolidează poziţia de partener strategic în susţinerea sectorului agricol. Venim astfel în sprijinul clienţilor eligibili cu produse de finanţare în condiţii de cost extrem de avantajoase, în scopul creării de noi oportunităţi de dezvoltare intensivă şi extensivă a agriculturii“, declară Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank, citat de Agerpres. Din fondul pus la dispoziţie de MADR, clienţii eligibili pot contracta de la CEC Bank credite pentru investiţii în domeniul agricol - în valoare de maximum 15.000 de euro, în echivalent lei, pe o perioadă de creditare de maximum 120 de luni; credite pentru asigurarea contribuţiei proprii aferente proiectelor de investiţii selectate prin PNDR - în valoare de până la 75.000 de euro, în echivalent lei, pe o perioadă de maximum 120 de luni, şi credite pentru susţinerea realizării producţiei agricole - în valoare maximă de 25.000 de euro, în echivalent lei, pe o perioadă de creditare de maximum 24 de luni. Potrivit instituţiei de creditare, avantajul principal al finanţărilor acordate prin Convenţia de lucru încheiată între CEC Bank şi MADR îl constituie costurile competitive, ce permit clienţilor eligibili un acces facil la finanţare. „În prezent, dobânda este de numai 6,1%, iar comisionul de acordare a creditelor este 0. Costurile includ comisionul de analiză de 0,4%, comisionul de gestiune de 0,04%, aplicabil lunar la soldul curent al creditului, şi comisionul de evaluare a garanţiilor“, mai precizează instituţia bancară.
Microcreditele se acordă beneficiarilor care înfiinţează/dezvoltă ferme de familie conform OUG 43/2013, respectiv: persoane fizice - care au calitatea de PAI (producători agricoli individuali), înregistraţi în Registrul exploataţiilor agricole; persoane fizice autorizate; întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, cu rezultate financiare satisfăcătoare şi un istoric bun al comportamentului de plată în relaţia cu statul, partenerii de afaceri şi instituţiile de credit, în conformitate cu reglementările interne ale CEC Bank şi care, adiţional, produc pentru consumul propriu, iar după caz comercializează surplusul şi înfiinţează/dezvoltă ferme de familie cu o dimensiune economică cuprinsă între 2 şi 50 UDE (unitate de dimensiune economică). Facilităţile beneficiază de garanţie emisă de Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) de maximum 80% din valoarea creditului, plus alte garanţii din mixul acceptat de CEC Bank, nu se solicită contribuţie proprie şi există posibilitatea obţinerii unei perioade de graţie. (Oana Nistor)