Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Chile a învins Elveţia cu scorul de 1-0 (0-0), luni la Port Elizabeth, în Grupa H a Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud. Unicul gol a fost marcat de Mark Gonzalez (75), iar chilienii au făcut un pas foarte
Portugalia a surclasat Coreea de Nord cu scorul de 7-0 (1-0), astăzi, la Cape Town, în Grupa G a Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud. Golurile lusitanilor au fost marcate de Raul Meireles (29), Simao Sabrosa (5
Dunărea va depăşi cotele de atenţie şi inundaţie, pe sectorul din aval de Porţile de Fier, informează Institutul Naţional pentru Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA), care a emis astăzi o avertizare cu
BCR a eliminat comisionul de plată anticipată la creditele cu dobândă variabilă, începând din 21 iunie, au anunţat, astăzi, oficiali ai băncii. "Banca Comercială Română (BCR) se aliniază, începând de
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor avertizează că atenţionarea de Cod galben se menţine în perioada 21 iunie ora 12.00 - 22 iunie ora 13.30 în bazinele hidrografice Someşul Mic, Bega
Moneda naţională s-a apreciat cu 0,45 la sută în raport cu euro, Banca Naţională a României (BNR) stabilind, pentru astăzi, un curs de 4,2254 lei, în creştere cu 1,94 bani faţă de şedinţa anterioară,
Apele Dunării la Corabia au atins astăzi cota de pericol, de 600 centimetri, în ultimele două săptămâni creşterea constantă a nivelului fluviului determinând inundarea unor zone cu păşuni din Corabia şi
Meteorologii au emis o nouă avertizare cod galben de ploi şi vijelii în 19 judeţe din centrul, sudul, vestul şi sud-vestul ţării, unde, de luni seară şi până marţi dimineaţă, la ora 9.00, se pot produce
Programul partidelor care se vor disputa astăzi în cadrul turneului final al Cupei Mondiale din Africa de Sud, desfăşurat în perioada 11 iunie - 11 iulie, este: - Grupa G: Meciul 30: Portugalia - Coreea de Nord (C
Tichetele de masă, cadou, creşă şi de vacanţă, precum şi plăţile compensatorii vor fi impozitate începând cu drepturile aferente lunii iulie 2010, dată de la care Guvernul va introduce modificările la Codul
Instituţiile bancare declară că perioada următoare va fi una dificilă în contextul în care creditele bugetarilor, care nu vor mai putea să şi le plătească, reprezintă aproximativ 30% din portofoliul
Vânătoarea de balene, practicată de Islanda în pofida moratoriului în vigoare, ar putea bloca negocierile de aderare a insulei la Uniunea Europeană (UE), unde regula este protejarea cetaceelor, relatează AFP.
Bulgaria şi-a început revenirea economică, depăşind punctul critic al crizei, a anunţat şeful misiunii FMI în Bulgaria şi România, Bass Baker. "Bulgaria a trecut printr-o criză serioasă, larg răspândită ş
Iranul a avertizat că va răspunde cu fermitate Uniunii Europene, dacă aceasta continuă politica de sancţiuni privind programul nuclear controversat al Teheranului. "UE se va confrunta cu un răspuns ferm şi
Împlinirea a 25 de ani de la semnarea acordului de liberă circulaţie de la Schengen a fost marcată, vineri, în Pavilionul Luxemburgului din cadrul Expoziţiei Mondiale de la Shanghai, China. La 14 iunie 1985,
Rusia şi Europa ar putea să devină parteneri pentru a-şi asigura securitatea comună, în loc să construiască sisteme de apărare una împotriva celeilalte, a declarat, sâmbătă, preşedintele francez, Nicolas Sa
Rompetrol a majorat, de sâmbătă, preţul de referinţă al benzinelor comercializate în staţiile proprii cu patru bani/litru şi al motorinelor cu şase bani/litru. Astfel, preţul de referinţă pentru un litru de
Cota de impozitare pentru câştigurile din jocurile de noroc va fi unificată la 25% de la 1 iulie, iar statul speră să obţină prin această măsură un plus de venituri bugetare de 3,5 milioane lei (circa un
Şefii de state şi de guverne din Uniunea Europeană (UE) au decis că, până la sfârşitul anului 2023, trebuie închise centralele electrice vechi alimentate cu cărbuni, dacă proprietarii nu sunt pregătiţi să
Economia ascunsă, care include în principal munca la negru şi frauda pe TVA, reprezenta la finele primului trimestru 20,4% din PIB, în urcare de la 19,8% din PIB la sfârşitul anului trecut şi 19,6% în 2008,
Selecţionata Paraguayului a învins formaţia Slovaciei cu scorul de 2-0, astăzi, la Bloemfontein/Mangaung, într-un meci din Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud. Paraguay s-a impus prin golurile
Navigaţia se desfăşoară cu restricţii de viteză pe Dunăre, pe sectorul Moldova Nouă - Gruia, viteza maximă de deplasare fiind de 15 kilometri pe secundă, din cauza debitelor crescute ale fluviului, care sunt de
Danemarca a învins Camerunul cu scorul de 2-1, sâmbătă seara, la Tshwane-Pretoria, în Grupa E a Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud.Camerunezii au deschis scorul prin Samuel Eto'o (10), dar danezii au egalat
Ghana şi Australia au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), sâmbătă, pe stadionul Royal Bafokeng din Rustenburg, în Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud. Australia a deschis scorul prin Brett Holman
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


