Marți, 22 septembrie, la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași au desfășurat o activitate de
Marți, 22 septembrie, la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași au desfășurat o activitate de
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat luni, 21 septembrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Dunavățul de Jos, judeţul Tulcea, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, unde a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la slujbă participând credincioșii din comunitate.
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Cociuba Mare, Protopopiatul Tinca, duminică, 20 septembrie. Cu acest prilej, au fost sfințite lucrările de restaurare și înnoire realizate la sfântul lăcaș.
Așezământul monahal închinat „Înălțării Sfintei Cruci” din Petroşniţa, judeţul Caraş-Severin, a fost vizitat duminică, 20 septembrie, de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, care a săvârşit în acest loc şi Sfânta Liturghie.
Credincioșii Parohiei Păiușeni din Protopopiatul Sebiș, judeţul Arad, au avut bucuria duminică, 20 septembrie, de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor luni, 14 septembrie 2026, pe Preasfințitul Părinte Mihail,
În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei „Sfântul Cuvios Evin din Munster” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” din Monasterevin, comitatul Kildare, Irlanda, au avut
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale din București, a ajuns sâmbătă, 19 septembrie 2026, în comuna Frâncești, județul Vâlcea. Locuitorii din comunitate au beneficiat, în mod gratuit, de consultații medicale de specialitate și investigații, oferite de o echipă de medici voluntari.
Preoți de la parohiile Bujoreanca, Bolovani, Conțești, Dârza, Lungulețu I și Românești, din Protoieria Titu, însoțiți de tineri din cadrul comitetelor parohiale, au desfășurat vineri, 18 septembrie, o
La începutul anului școlar 2026‑2027, Parohia Andronache din Protoieria Sector 2 Capitală a venit în întâmpinarea unor copii care au nevoie de sprijin, oferindu‑le ghiozdane complet echipate cu rechizite. Cu aj
Joi, 10 septembrie, a avut loc o nouă întâlnire cu beneficiarii Cantinei sociale „Sfânta Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, în cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”. A
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Eparhia Sloboziei și Călărașilor, prin Serviciul de asistență comunitară - Biroul de asistență socială, în parteneriat cu Asociația socio‑culturală „Matei Basarab”, a oferit sprijin copiilor proveniți din familii aflate în dificultate la începutul noului an școlar. În perioada 1-4 septembrie 2026, 42 de copii au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare, în valoare totală de 7.600 de lei. Beneficiarii sunt înscriși în anul școlar 2026-2027 și participă periodic la activitățile educative și social‑filantropice desfășurate de Episcopia Sloboziei și Călărașilor împreună cu partenerii săi sociali.
La unul dintre cursurile „Pregătiți pentru viață”, unde am participat ca formator, pe marginea unor discuții privind raportul între evaluare și motivație, am prezentat o schemă inspirată de cuvintele
Spicele se unduiau în valuri aurii asemeni apelor dintru început: „Și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi” (Facere 1, 5). Un început era și atunci, dar nu al unei noi zile, ci al doritului
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis şcolilor mai multe recomandări enunţate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, privind măsurile care trebuie luate în cazurile un
Ministrul interimar al educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în contextul rezultatelor obţinute de România la testările PISA, necesitatea implementării unui plan de măsuri pentru creşterea nivelului de
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” a inaugurat Campusul profesional integrat Agritech de la Ezăreni, judeţul Iaşi, pentru 200 de elevi şi 100 de studenţi. „Este un proiect care s-a
În perioada 24 septembrie - 15 octombrie, Institutul Cultural Român (ICR) va marca, la Bucureşti, Beijing, Lisabona, Londra, Madrid, Praga, Tokyo, Varşovia, New York, Stockholm, Tel Aviv, Atena şi Belgrad, Ziua
La Palatul Suțu din București va fi vernisată, pe 25 septembrie, de la ora 17:00, expoziția intitulată „Expoziția Generală Română din 1906 - Jubileul în imagini la 120 de ani”. Proiectul expozițional
Scriitorul și jurnalistul Tudor Călin Zarojanu și-a împlinit, sâmbătă, 19 septembrie, un vis mai vechi - acela de a reveni pe scenă într-un recital actoricesc. În Sala „Tancred Bănățeanu” a Muzeului
Doina Lemny, curatoarea expoziției „Brâncuși și muzele sale”, deschisă recent la Art Safari New Museum din Piaţa Amzei, București, va oferi un nou tur ghidat în expoziție, joi, 24 septembrie, de la ora
Istoricul Cezar Petre Buiumaci va participa la cea de-a 42-a Întâlnire a Societății pentru Cercetarea Crucilor de Piatră organizată la Muzeul Aš, Cehia, care va avea loc la 3 octombrie 2026. „În cadrul
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
Ne preocupăm de sănătate, de cele mai multe ori, atunci când ceva nu mai este în regulă. O durere care persistă, o stare de oboseală neobișnuită sau un rezultat modificat al unei analize ne determină să
Ecografia musculoscheletală (MSK) este o metodă imagistică neinvazivă, bazată pe ultrasunete, care permite evaluarea în timp real a mușchilor, tendoanelor, ligamentelor, nervilor periferici, articulațiilor și a
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Dunărea se menţine peste cotele de atenţie pe sectorul său din judeţul Teleorman, dar evoluţia nivelului apelor fluviului nu înregistrează schimbări semnificative. Potrivit datelor centralizate la Sistemul de
Ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat marţi, după discuţiile preşedintelui Traian Băsescu cu grupurile parlamentare ale PDL, că nu poate să aibă loc o reducere diferenţiată a pensiilor,
Pădurile din Balcani sunt vizate de numeroase ameninţări precum tăierile ilegale de lemne, proiectele imobiliare haotice sau incendiile provocate, în multe cazuri, de mâna omului. "Toate acestea reprezintă
Părinţii vor protesta, astăzi, în Capitală, în faţa Guvernului, dar şi la Braşov şi Iaşi, nemulţumiţi de intenţia Executivului de a diminua indemnizaţiile pentru creşterea copiilor, alocaţiilor pentru no
Aproximativ 20 mii de studenţi de la Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) au intrat, ieri, în grevă japoneză, nemulţumiţi că le-ar putea fi reduse bursele şi subvenţiile
Transportatorii pe calea ferată, angajaţii de la Metrorex, RATB şi Tarom vor intra marţi, 1 iunie, în grevă generală de o zi, în semn de solidaritate cu profesorii şi celelalte categorii profesionale, a
Noul ministru de Finanţe britanic, George Osborne, a negat informaţiile potrivit cărora 300 mii de salariaţi din sectorul public ar putea fi disponibilizaţi şi a precizat că se va pune accentul pe blocarea
Fondul Monetar internaţional (FMI) a cerut, luni, Spaniei să ia măsuri economice "urgente şi decisive", printre care o reformă "radicală" a pieţei muncii, consolidarea fiscală şi restructurarea sistemului
Inundaţiile din Polonia, provocate de creşterea record a nivelului apelor râurilor Vistula şi Oder, s-au soldat, până în prezent, cu 15 pierderi de vieţi omeneşti, iar sute de mii de hectare de pământ au fost
România şi Moldova au pus "bazele" unei relansări a relaţiilor lor economice, în cadrul celei de-a cincea sesiuni a Comisiei interguvernamentale de colaborare economică şi integrare europeană între Republica
Cancelarul german Angela Merkel a început, luni, o vizită de trei zile în statele arabe din jurul Golfului Persic, însoţită de o delegaţie formată din importanţi oameni de afaceri, informează Associated Press.
Opera Naţională Bucureşti (ONB) va marca Ziua Internaţională a Copilului printr-o reprezentaţie a baletului "Visul unei nopţi de vară", informează un comunicat remis de instituţia de cultură. Studioul
Enel Distribuţie Muntenia urmează să întrerupă, miercuri şi joi, alimentarea cu energie electrică în unele zone din Bucureşti, în vederea efectuării de lucrări planificate de revizii, reparaţii şi
Locatarii din aproximativ 700 de blocuri din sectorul 5 al Capitalei nu au apă caldă, în intervalul 25-27 mai, din cauza unei avarii identificate în reţeaua primară de distribuţie a energiei termice, informează
Leul s-a apreciat faţă de euro, Banca Naţională a României (BNR) anunţând, marţi, un curs de referinţă de 4,1838 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 1,12 bani (0,26 la sută) faţă de vineri, când
Transportatorii pe calea ferată, angajaţii de la Metrorex, RATB şi Tarom vor intra marţi, 1 iunie, în grevă generală de o zi, în semn de solidaritate cu profesorii şi celelalte categorii profesionale, a
Pălmuirea şi alte pedepse corporale aplicate copiilor trebuie să fie interzise în toate ţările europene, înainte ca acestea să devină adevărate probleme sociale sau de sănătate, a avertizat, la Viena,
Parlamentul European şi-a dat acordul pentru o propunere a Comisiei Europene care face posibilă utilizarea fondurilor regionale europene pentru îmbunătăţirea locuinţelor pentru comunităţile marginalizate, în
Circulaţia rutieră pe drumul naţional 57, pe Clisura Dunării, care face legătura între judeţele Mehedinţi şi Caraş-Severin, va fi oprită între 25 şi 29 mai, în această perioadă efectuându-se lucrări de
Măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare nu vor afecta alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap, indemnizaţiile pentru veteranii de război şi pentru persoanele persecutate în
Premierul rus Vladimir Putin a afirmat, sâmbătă, într-un interviu acordat postului de stat Mir, că situaţia politică din Republica Moldova este una incertă şi a comparat-o cu cea din Kârgâzstan. Premierul rus
Vulcanul islandez Eyjafjoell, care a perturbat transporturile aeriene mai mult de o lună, nu mai este în erupţie, a anunţat geofizicianul Magnus Gudmundsson, adăugând totuşi că este încă prea de vreme ca să af
Un emigrant indian şi-a pierdut 16 rude, care mergeau la funeraliile unui membru al familiei lor, în accidentul în care a fost implicat, sâmbătă, avionul Air India, a anunţat cotidianul "Khaleej Times". Venind de
Europa se va îndrepta spre un dezastru dacă insistă pe măsurile de austeritate, consideră Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, care crede că sunt mai mai multe opţiuni pentru a rezolva
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce
Fraților, mie, celui mai mic decât toți sfinții, mi-a fost dat harul acesta, ca să binevestesc neamurilor bogăția lui Hristos de nepătruns și să descopăr tuturor care este iconomia tainei celei din
„Când Domnul şi Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul Tatălui, pregătea venirea Sa în lume, care avea să se facă prin zămislirea de la Duhul Sfânt în pântecele Fecioarei Maria, a socotit să ve
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 399-400 „(Mitropolitul Veniamin Costachi spunea): - Iubiții mei fii și frați! Dacă adevărata glorie,
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
Între neînțelegerile și controversele privitoare la dosarul Rugului Aprins persistă și aceea despre rolul părintelui Andrei Scrima, implicit al teologului creștin-ortodox Olivier Clément. Fiindcă articolul
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


