Bisericile din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO şi cele aflate în circuitul bisericilor din Transilvania au fost printre cele mai vizitate obiective turistice din judeţ în această vară, potrivit preşedintei Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Maramureş, Livia Sima. „Vechile bisericuţe din lemn, opt făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, dar şi cele aflate într-un circuit al bisericilor transilvane, la fel de valoroase şi importante pentru fiecare sat, au fost printre obiectivele cele mai vizitate de turiştii români şi străini vara aceasta. Unele biserici au peste 200 de ani vechime şi atrag atenţia prin realizarea arhitectonică, linia zveltă şi turla înaltă care, privită de la distanţă, îţi dă senzaţia ca înfige cerul. Toate bisericile vechi din lemn sunt parte a patrimoniului din Maramureş şi reprezintă identitatea noastră şi o legătură aparte cu divinitatea. (…) Turiştii români sau străini sunt impresionaţi de frumuseţea acestor biserici, arhitectura simplă, dar complicată în realizare prin care lemnul a luat forme deosebite”, a declarat Livia Sima pentru Agerpres.
Peste 300 de noi „cadre medicale“ la „Providenţa“
Elevi din clasele primare şi gimnaziale ale Şcolii „Otilia Cazimir“ şi ale Colegiului Naţional au participat luni şi marţi la evenimentul „Porţile deschise ale Spitalului «Providenţa»“, vizitând saloanele, cabinetele de specialitate şi sălile de operaţie.
Peste 300 de elevi din Iaşi din clasele I-XII au păşit în această săptămână pragul Spitalului şi al Policlinicii „Providenţa“, învăţând cum să mănânce sănătos şi care sunt cele mai importante reguli de păstrare a igienei.
Timp de o oră, unii dintre aceştia au jucat şi rolul unor mici doctori, pentru a înţelege mai bine cum funcţionează aparatura medicală şi cum ajunge medicul să stabilească un diagnostic. Pentru acest eveniment spitalul a beneficiat de sprijinul medicilor Ana Maria Enăchescu (medic specialist Chirurgie Generală), Luciana Croitoru (medic specialist ATI), Fotios Gardikiotis (medic specialist Oftalmologie) şi Roxana Neculau (medic specialist Gastroenterologie).
Totodată, marţi şi miercuri, elevii din clasele gimnaziale şi liceale de la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir“, Colegiul Economic „Virgil Madgearu“, Şcoala Gimnazială „Titu Maiorescu“ şi de la Şcoala „Nicolae Iorga“ au dezbătut cu interes împreună cu medicii Cătălina Ionescu (medic primar Pediatrie) şi Irina Teodorescu (medic primar Boli Infecţioase şi Epidemiologie), din cadrul Policlinicii „Providenţa“, problema dietelor nesănătoase şi cea a bolilor de natură infecţioasă, orele de educaţie sanitară având loc în unităţile de învăţământ partenere.
„Prezentarea mi s-a părut foarte interesantă, am să le spun şi părinţilor şi bunicilor ce am învăţat. Spre exemplu, am avut o perioadă când nu am consumat micul dejun şi simţeam că adorm la ore, acum am înţeles de ce este atât de important să mâncăm dimineaţa“, a precizat Robert, elev la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir“ Iaşi.
„Uneori ştim anumite lucruri, însă nu reuşim să le conştientizăm, să ne dăm seama cum mâncăm şi cât. Acum am înţeles şi care este diferenţa dintre grăsimi saturate şi nesaturate, pe care este bine să le consumăm“, a spus Laura, elevă la Colegiul Economic „Virgil Madgearu“ Iaşi.
La ore au asistat şi reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ.
„Activitatea a fost foarte utilă, elevii au fost încântaţi de informaţiile aflate. Mai sunt şi copii care nu sunt supravegheaţi de părinţi, li se oferă bani pentru pachet şi atunci ei îşi cumpără diverse produse nesănătoase de la magazin şi beau sucuri acidulate, iar acum ştiu şi care sunt riscurile“, a declarat Daniela Munteanu, consilier educativ în cadrul Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir“ Iaşi.
„Este benefic un astfel de program, pentru că la noi mulţi elevi provin din mediul rural şi au probleme financiare, nu au toţi o educaţie în acest sens, avem copii care au auzit pentru prima dată aceste informaţii şi sperăm să ţină cont de ele“, a menţionat Teodora Andrei, profesor de limba română în cadrul Colegiului Economic „Virgil Madgearu“ Iaşi.
Activităţile au avut loc în cadrul programului derulat de către Ministerul Educaţiei Naţionale „Şcoala altfel: să ştii mai multe, să fii mai bun!“, ce se desfăşoară în perioada 7-11 aprilie 2014.



.jpg)