Pro şi contra legalizării mamei-surogat

Problema mamei-surogat care ţine de procedurile reproducerii umane asistate medical (RUAM) are o mare complexitate, iar de acest fapt vor trebui să ţină seama legiuitorii români cât de curând. Un nou proiect de lege pe această temă a fost recent depus de dna deputat Mihaela Şandru la Senat. Proiectul prevede de fapt reglementarea reproducerii umane asistate medical. Încă de la prima citire se văd o mulţime de lacune şi puncte vulnerabile, de aceea textul cere imperios să fie luat în dezbatere de societate. Primul punct vulnerabil pe lista acestora este legalizarea mamei-surogat.

În mass-media românească nu au existat până acum dezbateri publice pertinente, în care să se prezinte toate punctele de vedere pe care le impune o astfel de problemă. Au existat doar poziţii care au susţinut necesitatea legalizării acestui fenomen, adică poziţii unilaterale, şi atât. Nici vorbă să fie prezentat vreun punct de vedere etic sau vreun punct de vedere care să informeze femeile care intenţionează să devină mame-surogat, prevenindu-le asupra situaţiei la care se expun. Unde sunt bioeticienii din zona medicală şi de drept? Unde sunt profesorii de filosofie şi morală, care să explice consecinţele acestui fenomen? O decizie pertinentă pe un asemenea subiect complex şi sensibil nu se poate construi decât pe o dezbatere cu toate argumentele - pro şi contra - la vedere.

Nu putem trece uşor cu vederea că există deja cazuri de mame-surogat în România. Însă tot atât de adevărat este că nu se cunoaşte numărul de copii născuţi astfel în România şi nu există nici un studiu epidemiologic cu privire la monitorizarea acestor copii, fapt care ar putea permite legiuitorilor să decidă în deplină cunoştinţă de cauză, iar în consecinţă, să fie evitate abuzurile.

Motive care susţin legalizarea mamei-surogat

Din mărturiile celor care susţin legalizarea mamei-surogat în România reies o serie de motive ce nu pot fi neglijate. Femeile care nu pot avea copii au o mare suferinţă. Dincolo de problema comodităţii, care ar putea motiva pe unele femei să nu nască (frica de naştere, teama de degradare a corpului mai târziu, anxietate în faţa durerii etc.), există şi o seamă de motive medicale care împiedică femeile să aibă copii. Este, de exemplu, cazul femeilor care au suferit un tratament cu radiaţii, dar şi al altora, inclusiv al femeilor care au avortat prima lor sarcină şi au rămas sterile pe viaţă.

Un al doilea motiv din această serie este că mama-purtătoare face un act de generozitate. Oferirea propriului corp pentru a găzdui copilul unui cuplu este privită ca un act altruist extraordinar. Acest act este, uneori, propus de rude ale femeii care nu pot suporta sarcina, de soră sau, alteori, de prietene.

Un alt punct de vedere care susţine legalizarea acestei proceduri este: de ce să refuzăm progresele în domeniul tehnologiei medicale? Dacă donarea de gameţi, spermă şi ovule este acceptată, dacă donarea de embrioni este acceptată, de ce să nu se accepte şi împrumutarea corpului unei persoane? În virtutea căror principii? De ce să negăm beneficiile progresului ştiinţific în domeniul medical şi progresul care ne întinde o mână de ajutor?

Pericolele legalizării mamei-surogat

Există suficiente puncte de vedere contra legalizării fenomenului, care, din păcate, nu se regăsesc în mass-media românească de mare tiraj. În primul rând, mama purtătoare trebuie remunerată. Iar de aici până la surogatul ca "afacere" nu e decât un pas. În multe cazuri sesizate în presa internaţională, surogatul este astfel manipulat pentru a deveni o afacere. În India, de exemplu, femeile dintr-un azil de bătrâni erau recrutate pentru a deveni mame-surogat pentru străini sau indieni bogaţi, care "cumpărau" această "ocazie" cu sume sub 10.000 de euro. În Ucraina este nevoie de 15.000 de euro. În America de Nord, de aproximativ 40.000 de euro. Un copil nu poate avea un preţ, chiar dacă aici nu este vorba despre copil, ci de "contract", de "închirierea pântecelui" şi "evacuarea chiriaşului".

Un alt punct de vedere împotrivă ar fi că acest proiect nu reprezintă o prioritate a sănătăţii publice, cel puţin în această perioadă, când spitalele din România sunt subfinanţate, când sectoare întregi ale medicinei au ajuns în pragul falimentului. Din acest punct de vedere, această lege nu este o prioritate.

Complicaţii etice şi legale

În altă ordine de idei, mama purtătoare are un statut legal vag. Ce relaţie există între femeia care naşte un copil care, din punct de vedere biologic, nu-i aparţine? Cine este copilul pentru femeia care îl poartă nouă luni în pântece şi îl naşte? Iată doar câteva întrebări dificile. Nu sunt cunoscute foarte bine, de

altfel, consecinţele psihologice asupra femeii care dă copilul mamei sale biologice. Nu mai vorbim despre consecinţele psihologice ale acestui fapt asupra copilului însuşi.

Recurgerea la mama-surogat implică un contract între două părţi, "mama-purtătoare" şi "părinţii beneficiari", cu angajamente de ambele părţi, cu drepturi şi obligaţii, ce presupune responsabilităţi legale. Ce se întâmplă dacă, de exemplu, mama-surogat preferă să consume alcool, să fumeze? Este aproape imposibil să asiguri unui cuplu o loialitate totală faţă de angajamentele luate.

Ce se întâmplă dacă părinţii biologici refuză copilul? Probabil, un cuplu care se angajează în acest proces îşi asumă toate consecinţele. Dar ce se întâmplă dacă, în timpul sarcinii, părinţii se separă? Vedem, din înşiruirea acestor argumente, că problema rămâne destul de complicată sub aspect moral, legal şi etic.

Ce se întâmplă dacă părinţii biologici îi cer mamei-surogat să avorteze copilul (din diverse cauze) şi ea nu vrea? Sau ce se întâmplă dacă mama-surogat nu mai doreşte să dea copilul părinţilor biologici?

Dezbaterile publice din Franţa privind mama-surogat

Cea mai avansată ţară la capitolul dezbateri publice pe problema mamei-surogat rămâne Franţa. Opinia publică a decis acolo interzicerea fenomenului mamei-surogat. Şi-au spus punctul de vedere împotriva acestei legalizări personalităţi importante, profesori de medicină şi etică, o mare parte a corpului medical. S-au scris cărţi pe această temă. Amintim aici volumul Corps en miettes ("Trupul în bucăţi"), Editura Flammarion, 2009, semnat de filosoful Sylviane Agacinski, despre "barbaria" mamelor-purtătoare (15 aprilie 2009). Acolo, autoarea se întreabă: "Putem să ne întrebăm dacă lecţia nazismului a fost cu adevărat învăţată, căci opinia publică pare să nu fie îngrijorată de ceea ce semnifică umanitatea noastră sau spiritul legilor noastre. Ea dă prioritate puterii tehnologiei şi cererii individuale. Asemenea tehnici permit confecţionarea copiilor şi există indivizi care "cer" să se utilizeze aceste mijloace. Restul are cu adevărat importanţă?"

Termenul "mamă-purtătoare", după părerea autoarei, "relevă o perfidie retorică, ce contribuie la micşorarea femeii, transformând-o într-un sac, într-un soi de cuib temporar, o simplă magazie, unde se stochează copilul, conceput de alţii, care aşteaptă livrarea". În această viziune, mama-surogat reprezintă "o formă inedită de sclavie şi înjosire a femeilor". Iar Agacinski se ridică împotriva exploatării corpurilor altora, fenomen aflat în centrul "afacerii cu bebeluşi", "alienării biologice", care "se instalează în domeniul procreării artificiale". "În faţa indiferenţei faţă de aceste femei, transformate astăzi în incubatoare "subvenţionate", nu putem să nu recunoaştem răceala egoistă şi dispreţul acelora care consideră normal să pună viaţa altora în slujba lor". Ea se întreabă dacă nu cumva "aspectul cel mai repugnant din toată această afacere" este justificarea cu care se "dăruie" mamele-purtătoare, din "generozitate" sau "altruism".