Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Producţia de legume din sere a scăzut cu 42% în acest an
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în primele şapte luni ale anului, producţia de legume cultivate în sere a scăzut la aproape jumătate, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut
Producţia autohtonă de legume cultivate în sere a scăzut în primele şapte luni ale anului cu 42%, comparativ cu perioada similară a anului precedent, când producţia obţinută a fost de 58.243 de tone, potrivit datelor trimise de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR). În ceea ce priveşte producţia pentru categoria de vişine şi cireşe, aceasta a fost, în primele şapte luni din acest an, de 27.104 tone, în scădere cu 1.483 tone faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (28.587 tone), în timp ce pe segmentul de caise şi zarzăre producţia totală a fost de 5.205 tone, cu 3.494 tone mai puţin decât anul trecut. Cantitatea de prune obţinută în primele şapte luni ale anului a fost de 35.062 tone, în creştere cu 80% faţă de producţia de 19.515 tone obţinută în perioada similară a anului trecut, în vreme ce cantitatea de piersici a scăzut cu 986 de tone faţă de anul anterior, până la 4.057 tone, iar cea de căpşune a crescut cu 1.144 tone, la 21.684 tone. În România, consumul anual de fructe şi legume este de aproximativ 120 kg/cap de locuitor, faţă de media UE, care este între 180-200 kg/cap de locuitor. Producţia horticolă autohtonă, structurată pe două segmente, şi anume legume şi fructe, ajunge la aproximativ 4.900.000 tone anual, din care 35% legume şi pepeni, 35% cartofi, 15% struguri, 15-20% fructe, produse în proporţie de 98% în sectorul privat. Raportată la PIB, valoarea producţiei de fructe şi legume a fost în 2006 de 3,09%, din care 1,13% pentru fructe şi 1,96% pentru legume. Pentru sectorul de fructe, suprafeţele ocupate cu pomi fructiferi ocupă 1,7% din suprafaţa agricolă şi 2,2% din suprafaţa cultivată a ţării. În ceea ce priveşte sectorul de legume, exploataţiile cu legume de câmp ocupă 39.846 hectare cultivate la nivel naţional. Producţia de legume şi fructe a fost în 2008 de 3.054.000 tone, obţinute de pe o suprafaţă recoltată de 232.000 hectare, iar pentru segmentul de fructe, din livezi, cantitatea recoltată de pe o suprafaţă de 161.000 de hectare a fost de 710.000 de tone, mai arată ministerul. Totodată, patrimoniul horticol românesc, raportat la Uniunea Europeană şi ţările din centrul Europei, din punct de vedere al suprafeţei totale cultivate, este clasat pe locul 6 după Franţa, Spania, Polonia, Italia, Germania. Fertilitatea naturală a solurilor, diversitatea climei, precum şi priceperea cultivatorilor au fost factorii principali care au contribuit la ridicarea potenţialului producţiei horticole din România. Potrivit MAPDR, pentru ramura de legume şi fructe, în 2009, vor fi acordate subvenţii pentru legume de câmp în valoare de 1.328 lei/hectar (8% din cheltuielile estimate), pentru sere 15.000 lei/ha (14% din cheltuielile estimate), pentru solarii 9.300 lei/ha (10% din cheltuielile estimate), precum şi 3.200 lei/ha pentru fructe (27% din cheltuielile estimate).