Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Program de stimulare a angajării tinerilor în agricultură
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va aloca 30.000 mii de lei în acest an pentru stimularea angajării tinerilor în agricultură, acvacultură şi industria alimentară. Banii vor fi utilizaţi pentru acordarea unor facilităţi fiscale atât pentru angajator, cât şi pentru angajat. Fermierul care angajează doi tineri va primi un sprijin lunar de 1.000 de lei pentru fiecare dacă tânărul are studii superioare în domeniu, de 750 de lei pentru persoanele cu studii medii de specialitate şi de 500 de lei pentru persoanele fără studii, iar angajatul, la rândul lui, beneficiază de scutiri de la plata impozitului pe venit aferent salariului brut.
Prin Legea nr. 336/ 2018 a fost adoptat Programul pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură şi industria alimentară.
„Programul vizează acordarea unui sprijin financiar angajatorilor fermieri în vederea angajării, cu normă întreagă, a tinerilor beneficiari ai programului pe perioadă nedeterminată sau determinată, dar nu mai puţin de 12 luni”, se arată în Proiectul de hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 336/2018, publicat pe site-ul MADR.
Astfel, fermierul care face dovada angajării a doi tineri beneficiari ai programului beneficiază de un sprijin financiar lunar de 1.000 de lei pentru fiecare persoană, dacă aceasta are studii superioare de specialitate în domeniul agricol, acvacultură şi/sau industrie alimentară, de 750 de lei pentru persoanele cu studii medii de specialitate, precum şi cursuri de formare profesională de scurtă durată în domeniul agricol, al acvaculturii şi/sau industriei alimentare şi de 500 de lei pentru persoanele fără studii.
Pentru a beneficia de prevederile legii, fermierii au obligaţia de a încheia cu tinerii beneficiari ai programului contracte individuale de muncă cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată sau determinată, dar nu mai puţin de 12 luni. La rândul său, tânărul beneficiar al programului care va fi angajat în condiţiile acestei legi beneficiază de scutiri de la plata impozitului pe venit aferent salariului brut stabilit potrivit contractului individual de muncă încheiat în cadrul programului, se arată în documentul ministerului.
Potrivit sursei citate, programul va crea circa 3.000 de locuri de muncă, pentru anul 2019, pentru tineri cu studii superioare, cu studii medii de specialitate, pentru tineri care vor urma cursuri de formare profesională de scurtă durată în domeniul agricol, al acvaculturii şi/sau industriei alimentare, dar şi pentru cei fără studii de specialitate, contribuind la creşterea gradului de profesionalizare şi reîntinerire a forţei de muncă, precum şi la reducerea şomajului în rândul tinerilor din mediul rural.
Valoarea programului corespunzătoare anului 2019 este de 30.000 mii de lei în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinaţie, se precizează în proiect. Înscrierea în program se face până la data de 31 decembrie 2020.
România este una dintre ţările europene cu cel mai ridicat potenţial în sectorul agricol, având a şasea cea mai mare suprafaţă agricolă utilizată dintre ţările Uniunii Europene, însă se confruntă cu un randament scăzut al producţiei din cauza mai multor factori, între care cel mai important este criza forţei de muncă.
„Confruntat cu o rată a sărăciei deosebit de ridicată, de peste 54%, mediul rural nu deţine elementele de atractivitate necesare pentru menţinerea tinerilor la sat, fapt ce a condus la îmbătrânirea populaţiei ocupate în agricultură şi implicit la o criză a forţei de muncă ocupate în sectorul rural.
Cauzele principale care au determinat această criză a forţei de muncă ocupate în sectorul rural ţin de politica statului privind promovarea unor măsuri atractive pentru întoarcerea tinerilor la sat, creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă din domeniul rural, evitarea migraţiei şi consolidarea durabilă a exploataţiilor care funcţionează în acest sector”, consemnează nota de fundamentare.