Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Republica Moldova semnează Acordul de Asociere
Republica Moldova va semna mâine Acordul de Asociere şi Liber Schimb cu Uniunea Europeană, delegaţia oficială fiind condusă de premierul Iurie Leancă. „UE întinde o mână de ajutor acestor ţări (n.r.: Republica Moldova şi Georgia), ca ele să beneficieze de toate avantajele integrării europene“, declara marţi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
Acordul de Asociere şi Liber Schimb cu Uniunea Europeană va fi semnat mâine, la Bruxelles, de premierul moldovean Iurie Leancă, oficialul apreciind că acest lucru va fi benefic pentru consolidarea relaţiilor atât cu Occidentul, cât şi cu Estul. „Prin semnarea Acordului cu UE, Republica Moldova devine o ţară mai previzibilă, un lucru benefic pentru partenerii din Occident şi din Est“, declară Iurie Leancă într-un interviu acordat AP, subliniind, totodată, că UE este cel mai eficient instrument pentru modernizarea ţării, „pentru modernizarea instituţională, pentru creşterea responsabilităţii instituţiilor, pentru atingerea independenţei reale a justiţiei“.
Oficialul a afirmat în repetate rânduri că există şi anumite provocări care ţin de contextul strict naţional al Republicii Moldova, iar guvernul de la Chişinău va încerca să convingă cetăţenii „cu date şi argumente“ că viitorul ţării îl reprezintă calea europeană. „Pentru a demonstra că aşteptările noastre în zona de liber schimb se vor transforma în beneficii foarte concrete trebuie să depunem mai multe eforturi pentru a pregăti economia Republicii Moldova, pentru a pregăti întreprinzătorii din Republica Moldova ca atunci când punem în aplicare provizorie Acordul de Liber Schimb, şi asta se va întâmpla bănuiesc în 3-4 luni, (...) să fim gata pentru a beneficia de regimul nou comercial. Să fim gata să punem în aplicare toate avantajele care rezultă din Acordul de Asociere“, a declarat Leancă după reuniunea premierilor din Republica Moldova, Georgia, Slovacia, Cehia şi Serbia, desfăşurată duminică în Delta Dunării.
De partea cealaltă, Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a declarat marţi că semnând Acordul de Asociere cu Georgia şi Republica Moldova, Uniunea Europeană întinde o mână de ajutor acestor ţări, ca ele să beneficieze de toate avantajele integrării europene. „În această săptămână, pe 27 iunie vom semna acordul integral cu Georgia şi Republica Moldova, ceea ce demonstrează că UE întinde o mână de ajutor şi altor părţi ale Europei, care deocamdată nu se bucură de toate avantajele integrării europene“, a spus Barroso.
În afara reformării sistemelor politice şi economice, printre alte avantaje rezultate în urma semnării acordului se numără în special cele legate de latura economică: produsele moldoveneşti vor putea fi exportate pe piaţa comunitară, producătorii vor putea primi sprijin financiar pentru modernizare şi creşterea calităţii, iar cetăţenii Republicii Moldova vor beneficia de îmbunătăţirea cadrului legal în domenii precum mediu, sănătate, securitate şi justiţie. Un alt beneficiu major, de care se bucură deja cetăţenii moldoveni, este reprezentat de liberalizarea regimului vizelor, posesorii de paşapoarte biometrice având posibilitatea încă din luna mai să călătorească fără vize în spaţiul Schengen timp de 90 de zile într-un interval de şase luni. (Oana Nistor)