Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
România va avea un miliard de metri cubi de gaze în plus
Iarna viitoare, România va avea gaze naturale și din alte surse, inclusiv din Marea Neagră, iar stocurile vor avea un plus de un miliard de metri cubi de gaze, a anunţat ministrul energiei, Virgil Popescu, precizând că în momentul de faţă în depozite se găsesc circa 600 milioane de metri cubi.
„Exploatarea gazelor din Marea Neagră a început deja, de către cei de la compania Black Sea Oil&Gas. Se fac teste pentru a introduce prima moleculă de gaz în sistemul naţional de transport. Începând de anul acesta vom avea un miliard de metri cubi de gaze în plus”, a anunțat ministrul, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, Romgaz va finaliza în cel mai scurt timp preluarea perimetrului Neptun Deep, de la Exxon. Prin această tranzacţie, cei de la Romgaz preiau şi tehnologia şi contractele aferente pentru începerea lucrărilor, astfel ca în 2026 România să aibă deja gaze naturale din acest zăcământ. După retragerea Exxon, Romgaz şi OMV Petrom vor fi parteneri egali, cu 50% fiecare, în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi.
Oficialul a mai precizat că „perimetrul offshore Neptun Deep nu se află în zona care a făcut obiectul procesului dintre România şi Ucraina cu privire la Insula Şerpilor”.Re
feritor la asigurarea stocurilor, ministrul a menționat că ordonanţa de urgenţă privind plafonarea, aprobată vinerea trecută, prevede „o obligaţie de stocare a gazelor naturale, o obligaţie setată la minimum 30% din cantitatea totală pe care furnizorii o vând”.
„În momentul de faţă, în depozitele din România se găsesc circa 600 de milioane de metri cubi”, a subliniat Virgil Popescu. (C. Z.)