Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Sindicaliştii de la metrou intră în grevă generală pe 18 martie
Sindicaliştii de la metrou vor intra, în 18 martie, în grevă generală, în contextul în care Curtea de Apel Bucureşti a decis că greva angajaţilor Metrorex, desfăşurată în noiembrie 2009, a fost legală, a anunţat, marţi, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ioan Rădoi.
Sindicaliştii vor opri total activitatea, în 18 martie, între orele 04.00 şi 16.00, urmând ca circulaţia garniturilor de tren să fie reluată la capacitate normală până la ora 23.00, a spus Rădoi.
Liderul sindical a precizat că sindicaliştii de la metrou cer o majorare a fondului de salarii cu 3,7 la sută, aşa cum prevede legea şi condiţii mai bune de muncă.
În 17 şi 18 noiembrie 2009, metroul bucureştean nu a funcţionat decât de la ora 16,00, ceea ce a dus, practic, la paralizarea traficului de la suprafaţă.
Circa 650.000 de călători au fost afectaţi de protestele angajaţilor de la metrou.