Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
SpaceX: Cea mai mare listare la bursă din istorie
Compania aerospaţială americană SpaceX, condusă de Elon Musk, a demarat vineri cea mai mare listare la bursă din istorie, transmite EFE. Oferta publică inițială (IPO - Initial public offering) a SpaceX a fost de 555,5 milioane de acţiuni, tranzacţionate pe Nasdaq sub simbolul SPCX. Dintre acestea, 55,55 milioane, circa 10%, au fost rezervate investitorilor individuali europeni din Germania, Spania, Franţa, Ţările de Jos, Danemarca, Suedia şi Norvegia, care au putut participa la IPO între 5 și 11 iunie.
SpaceX a stabilit prețul acțiunii la 135 de dolari, ceea ce înseamnă că vânzarea celor 555,5 milioane de acțiuni îi va aduce o sumă record de 75 de miliarde de dolari, pe care intenţionează să îi utilizeze pentru extinderea infrastructurii de calcul bazată pe inteligenţă artificială, dezvoltarea sistemului de lansare Starship şi a constelaţiei de sateliţi Starlink. De asemenea, după lansarea IPO-ului, capitalizarea de piaţă a SpaceX atinge 1.770 miliarde de dolari, ceea ce o plasează în primele zece companii din lume listate la bursă. Chiar dacă IPO-ul de la SpaceX este printre cele mai ambiţioase din istorie, prospectul de emisiune avertizează investitorii să fie pregătiţi pentru o volatilitate ridicată şi posibilitatea de a pierde integral sau parţial capitalul investit, având în vedere natura experimentală a unor tehnologii.
În pofida intrării pe bursă, Musk va menţine controlul asupra SpaceX cu 84% din drepturile de vot. Acest lucru se datorează faptului că acţiunile oferite spre vânzare (clasa A) conferă un vot/acţiune, în timp ce acţiunile clasa B deţinute de Musk au 10 voturi/acţiune şi dreptul de a numi majoritatea membrilor consiliului de administraţie. (C.Z.)



.jpg)