Bisericile din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO şi cele aflate în circuitul bisericilor din Transilvania au fost printre cele mai vizitate obiective turistice din judeţ în această vară, potrivit preşedintei Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Maramureş, Livia Sima. „Vechile bisericuţe din lemn, opt făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, dar şi cele aflate într-un circuit al bisericilor transilvane, la fel de valoroase şi importante pentru fiecare sat, au fost printre obiectivele cele mai vizitate de turiştii români şi străini vara aceasta. Unele biserici au peste 200 de ani vechime şi atrag atenţia prin realizarea arhitectonică, linia zveltă şi turla înaltă care, privită de la distanţă, îţi dă senzaţia ca înfige cerul. Toate bisericile vechi din lemn sunt parte a patrimoniului din Maramureş şi reprezintă identitatea noastră şi o legătură aparte cu divinitatea. (…) Turiştii români sau străini sunt impresionaţi de frumuseţea acestor biserici, arhitectura simplă, dar complicată în realizare prin care lemnul a luat forme deosebite”, a declarat Livia Sima pentru Agerpres.
Spitalizări de zi la Policlinica „Providenţa“
Alături de consultaţie, în baza biletului de trimitere de la medicul de familie, veţi avea posibilitatea efectuării unui număr extins de servicii medicale precum analize, ecografii şi radiografii.
Policlinica „Providenţa“ vă anunţă că, începând cu data de 1 august 2014, acordă servicii medicale şi în regim de spitalizare de zi pentru specialităţile:
- Endocrinologie (dr. Roxana Costan)
- ORL (dr. Luminiţa Popa)
- Dermatologie (dr. Sanda Mirela Cherciu, dr. Elena Crihan)
- Obstetrică - Ginecologie (prof. univ. dr. Cristina Anton)
- Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice (dr. Roxana Ştefan)
- Pneumologie (dr. Lucian Enache)
- Gastroenterologie (dr. Iuliana Taraşi)
În acest fel, veţi putea beneficia, în baza biletului de trimitere de la medicul de familie, de investigaţii complexe pentru specialităţile menţionate mai sus. Alături de consultaţie, veţi avea posibilitatea efectuării unui număr extins de servicii medicale precum analize, ecografii şi radiografii.
Policlinica „Providenţa“ doreşte, prin spitalizările de zi, să vă ofere şansa de a realiza un bilanţ general cât mai complet al stării dumneavoastră de sănătate, serviciile fiind oferite în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi.
Nu se percepe niciun fel de coplată, aceste servicii realizându-se doar în baza biletului de trimitere de la medicul de familie.



.jpg)