Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială SUA sărbătoresc 250 de ani de la proclamarea independenţei

SUA sărbătoresc 250 de ani de la proclamarea independenţei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Data: 29 Iunie 2026

Preşedintele american Donald Trump a dat startul săptămâna trecută festivităţilor care marchează împlinirea a 250 de ani de la proclamarea independenţei Statelor Unite. Manifestările, care îl au în prim-plan pe liderul de la Casa Albă, includ un discurs ținut de acesta în 3 iulie pe Muntele Rushmore, sculptura colosală care poartă chipurile a patru foşti preşedinţi, și vor culmina, de Ziua Independenţei, cu un mare miting la Washington.

Donald Trump, care a proclamat 2026 „Anul Sărbătorii şi al Rededicării”, a lansat festivitățile miercurea trecută printr-un discurs mai degrabă politic decât istoric sau filosofic, notează AFP. Fără să insiste prea mult asupra principiilor Declaraţiei de Independenţă din 4 iulie 1776, care a marcat ruptura tinerei naţiuni americane de Imperiul britanic, miliardarul de 80 de ani şi-a lăudat bilanţul şi i-a criticat dur pe predecesorii săi. În sondaje, americanii se plâng, totuşi, de costul ridicat al vieţii şi resping în majoritate operaţiunea militară lansată împotriva Iranului.

Dar miercuri seară, publicul adunat pe Național Mall din Washington, imensa esplanadă care leagă Capitoliul de Memorialul Lincoln, era compus în mare parte din susţinători convinşi ai preşedintelui. Donald Trump „se luptă pentru visul american”, a declarat pentru AFP Barbara Van Riper, 57 de ani, tehnician medical, care va reveni să îi asculte și discursul din 4 iulie. 

La 3 iulie, Trump va vorbi de la Muntele Rushmore, după care vor urma focuri de artificii, survoluri ale avioanelor de vânătoare şi omagii aduse Forţelor Armate. Muntele Rushmore, sculptat între anii 1927 şi 1941, este un monument naţional care poartă chipurile preşedinţilor George Washington, Thomas Jefferson, Theodore Roosevelt şi Abraham Lincoln. La 4 iulie, este programat un mare miting pe National Mall din Washington, eveniment însoţit de asemenea de focuri de artificii. 

Opoziţia democrată îl critică pe preşedintele republican pentru focalizarea asupra propriei persoane a manifestărilor ocazionate de împlinirea a 250 de ani de la independenţa SUA. Guvernul american a pregătit cu acest prilej inclusiv emiterea de monede şi paşapoarte cu imaginea lui Trump.

În timp ce națiunea americană a intrat în febra sărbătorii, sondajele evidențiază diviziuni profunde asupra modului în care oamenii își percep țara. Un sondaj Reuters/Ipsos publicat în iunie, citat de Reuters, arată că 38% dintre americani nu cred că ţara va mai rezista în forma actuală încă 250 de ani, 66% s-au declarat de acord cu afirmaţia că democraţia americană riscă să eşueze (față de 57% în august anul trecut), iar 77% consideră probabil ca violenţa politică să crească în următorii cinci ani. În ceea ce priveşte politica externă, doar 30% dintre respondenţi văd ţara lor ca lider global (față de 38% în august anul trecut). (C.Z.)